Print this Post


    CONSTANTIN BRÂNCUȘI ÎN VIZIUNEA LUI PETRE PANDREA

    Sunt de apreciat acțiunile consacrate cinstirii memoriei marelui sculptor român cu prilejul împlinirii a 145 de ani de la nașterea sa. Este un semn că românii știu să-i prețuiască pe cei care prin creația lor ocupă un loc distinct în cultura și arta universală, care au făcut ca spiritualitatea românească să se afirme în marele concert al culturilor lumii.

    Ca orice creator de geniu, Brâncuși a avut admiratori, a generat epigoni, dar în același timp a fost, în timpul vieții, și un mare neînțeles, contestat, ignorat sau marginalizat de către cei care nu au putut percepe revoluția pe care lucrările lui o produceau într-un domeniu artistic dominat de titani din Antichitate până în zilele noastre.

    Atitudinea criticilor a dobândit accente de-a dreptul dramatice în anii de început ai comunismului, când ostilitatea față de autorul Porții sărutului a mers până acolo încât se plănuia dislocarea sculpturilor sale din locul unde le așezase în pământul generos al Gorjului.

    Vocile contestatarilor și denigratorilor au pălit încetul cu încetul, iar valoarea lucrărilor celui plecat în lume de la Hobița avea să se impună tot mai mult. Un rol important în relevarea măiestriei lui Brâncuși l-au avut adevărații critici de artă, dar și alte categorii de intelectuali care au reușit să convingă prin studiile lor ce particularizează stilul brâncușian, într-o epocă a modernizării în toate domeniile creației spirituale în întreaga lume.

    Trebuie spus că Brâncuși, care avea o bogată cultură în domeniu, care studiase cu atenție tot ceea ce realizaseră predecesorii săi, a fost convins că o operă revoluționară produce șoc în rândul contemporanilor, de aici se nasc neînțelegerile și contestările, că un mare artist creează pentru generațiile viitoare, învingând astfel timpul. De aceea criticile nedrepte nu i-au zdruncinat încrederea în perenitatea operei sale.

    Între cei care au militat pentru ca făuritorul Cumințeniei pământului să se bucure de aprecierea cuvenită se numără și Petre Pandrea, cel mai de seamă om de cultură pe care Balșul Oltului l-a dat țării. Opera sa ilustrează domenii dintre cele mai diverse, – justiția, filocalia socială, sociologia, etica, dar și critica literară și de artă. În presa interbelică se afirmase ca un portretist penetrant și un fin exeget al personalităților vremii și al lucrărilor lor. Când s-a decis să devină monografistul lui Brâncuși avea o bogată experiență, risipită cu generozitate în studii și articole răspândite în foarte multe publicații.

    Exegezele lui Petre Pandrea despre Constantin Brâncuși nu sunt accidentale sau conjuncturale, ca în cazul multor articole din presă despre scriitorii, filozofii, politicienii sau artiștii interbelici. Ceea ce a scris despre autorul Coloanei infinitului se constituie într-o trilogie cu o structură echilibrată, exhaustivă ca problematică abordată și cu un mesaj subliminal care se dezvăluie treptat: Brâncuși. Amintiri și exegeze; Pravila de la Craiova;  Amicii și inamicii lui Brâncuși. Mesajul tainic și uneori expus ezoteric ne propunem să-l relevăm în finalul acestor rânduri.

    Cred că, în afara câtorva considerații despre opera și locul lui Brâncuși în istoria sculpturii, se impune să motivăm ce l-a determinat pe Mandarinul valah să abordeze acest subiect. Factorul cu rol determinant l-a jucat proveniența celor doi din același spațiu etnocultural, concordanța dintre obiceiurile și tradițiile în care s-au format în anii copilăriei și ai adolescenței, relaționarea interumană și cu natura, viziunea asupra divinității și concepția despre viață, despre idealurile umane – adevărul, cinstea, dreptatea au constituit puntea principală a apropierii dintre cei doi. La acestea se adaugă orgoliul oltenesc din care se hrănește ambiția oltenilor de a fi inconfundabili.

    În prezentarea pe care i-o face se pot foarte ușor identifica elemente de  autoportret: „ Brâncuși se caracteriza prin spiritul pandur, cu tradiții seculare, adică prin spiritul de disciplină liber consimțită la normele etice comunitare, printr-un anumit eroism al acțiunii și un nonconformism față de ce se considera cotropire și exploatare a celor de jos.”  Personalitatea sculptorului și cea a biografului său s-au plămădit din regulile morale și sociale, scrise și nescrise ale acestui spațiu românesc contopite în Pravila de la Craiova. Normele ei i-au modelat pe pandurii lui Tudor, pe haiducii lui Iancu Jianu, pe Ecaterina Teodoroiu, dar și pe Brâncuși și Petre Pandrea și pe atâția eroi din războaiele românilor.

    Un alt factor care nu i-a dat pace Mandarinului valah a fost sentimentul de solidaritate cu marele său confrate. Cei doi s-au cunoscut și au fost animați de o sinceră prietenie. Aflat la Berlin ca doctorand, Petre Pandrea își dă seama că Brâncuși este în același timp „oltean și european” și își propune să-l facă și mai cunoscut germanilor.

    În timpul vizitelor pe care i le face la Paris ascultă și își notează mărturisirile pe care cel ce dăltuia pasărea măiastră i le relatează fie în atelierul său auster, fie în atmosfera boemă a cârciumioarelor de pe malurile Senei. Atunci i-a încolțit în minte ideea de a scrie analizele sale despre operele lui Brâncuși.

    Planul său avea să se materializeze mult mai târziu, după ce Pandrea  trăise experiența traumatizantă a zece ani de temniță și după ce Brâncuși plecase în lumea drepților departe de țară. În anii de început ai comunismului amândoi au fost legați de un destin comun: desconsiderarea din partea contemporanilor, denigrare virulentă, cenzură, intimidare, injustiție.

    De aceea, socotim că trilogia monografică pe care am amintit-o este din partea lui P. Pandrea un act reparator față de cel cu care legase o adevărată „ frăție de spirit”. El era cel mai îndreptățit să înceapă reparația morală atât de necesară față de Brâncuși.

    Generațiile mai tinere de admiratori ai Coloanei infinitului și de cititori ai lui Petre Pandrea trebuie să înțeleagă și un alt sens al demersului exegetului bălșean. Abia ieșit din temnițele comuniste, Pandrea constată că literatura, arta și cultura românească își părăsiseră sensurile ei adevărate, că valorile făurite de predecesori erau date la lada de gunoi a istoriei. Pentru aceea pledoaria întru aprecierea cuvenită față de sensurile profunde ale operelor lui Brâncuși trebuie înțeleasă și ca o atitudine de frondă față de producțiile epocii puternic ideologizate și subordonate proletculturismului.

    Nonvalorilor și mimetismului din deceniul șase al secolului trecut Pandrea le pune în replică operele lui Brâncuși care își dobândiseră un loc distinct în sculptura universală prin revoluționarea mijloacelor de exprimare și sugestia formelor.

    Taina bine disimulată a exegezelor lui Petre Pandrea, mesajul nedeclarat al scrierilor sale este că Brâncuși a fost și rămâne un adevărat și mare patriot. Așadar, folosindu-se de sensurile sculpturilor brâncușiene, marele intelectual al Balșului își propune să cultive, să mențină sentimentul mândriei naționale veritabile, opus atitudinilor ideologizante ale ideologiei comuniste.

    Mergând pe firul rădăcinilor oltenești ale lui Brâncuși și pe semeția de pandur care se degajă din creațiile sale, Petre Pandrea menține trează conștiința națională și idealul etern de libertate.

    Demonstrând genialitatea marelui sculptor, Petre Pandrea dovedește, dacă mai era nevoie, că intelectualii sunt „sarea pământului”.

    Sau, ca să îl parafrazăm, marii artiști sunt „sarea” culturii unui popor.

    Prof. Axente Fodor

     

     

     

    Permanent link to this article: https://linia1.ro/constantin-brancusi-in-viziunea-lui-petre-pandrea/