S-a născut, pe 4 februarie 1897, la Urlați județul Prahova. Fiul institutorilor Ion Vișoianu și Lucreția Vișoianu (născută Emilian).
Actu de nașcere
Din anul una mie opt sute nouăzeci și șapte luna Februarie ziua cinci seara.
Actu de nașcerea copilului Constantin de secsu masculin, născut la patru Februarie curent ora trei Dimineața, casa părinților săi din comuna Urlați-Fiu legitim al D-lui Ión Vișoianu de ani douăzeci și șase de profesie profesor, și al D-ei Lucreția Vișoianu de profesie profesoară, ambii ortodocși români și domiciliați în comuna Urlați. (……….)
Semnăturile.
După divorțul părinților pronunțat în 20 iunie 1903, Constantin, vine la tatăl său, în Slatina, unde acesta funcționa ca institutor.
Urmează cursurile Gimnaziului „Radu Greceanu’’, pe care îl absolvă în anul 1912 (anul școlar 1911 – 1912 ). [1] În anul școlar 1910 – 1911, Vișoianu I. Constantin, elev în clasa a III-a Gimnaziu era scutit de taxele școlare.
Societatea Științifică-Literară București, 17, Maiu 1912.
,,Tinerimea Română’’
Fondată în anul 1877
și
Recunoscută ca persoană morală
Domnule Director
Am onoare a vă aduce la cunoștință că în urma Concursului ținut în ziua de 6 Maiu de către Societatea noastră, dintre elevei școalei de sub Direcțiunea D-vs primi recompense următorii:
– Vișoianu Constantin
Director al Gimnaziului Slatina.[2]
În martie 1919 Const. Vișoianu student, fiind, se adresează cu o cerere Primăriei Slatina, solicitând o bursă pentru continuarea studiilor.
951
1919 Martie 12
De accord cu ajutor de patru sute ( 400 ) lei
din fondul Varipati.
Domnule Primar,
Subsemnatul, student universitar fiind lipsit de mijloace pentru a putea rezista acestor vremuri grele întrucât tatăl meu nu are alte resurse decât leafa de institutor și fiind fruntașul claselor prin care am trecut-respectuos vă rog să binevoiți a-mi acorda, din bugetul comunei, un ajutor, care să-mi înlesnească continuarea studiilor, în București și în străinătate.
Vă rog să primiți asigurarea respectului meu.
Const I. Vișoianu
Student
D-sale
D-lui Primar al comunei Slatina[3]
De la 1 septembrie 1919 funcționează ca profesor suplinitor la catedra de matematică, de la Liceul,,Radu Greceanu’’ din Slatina.
A studiat la Facultatea de Litere a Universității din București, iar apoi și-a luat doctoratul în drept la Paris. A activat, ca avocat la Baroul Olt, iar apoi la Baroul din București.
A fost secretar al Tribunalului mixt de arbitraj de la Paris ( 1926-1929 ), consilier tehnic la Liga Națiunilor, expert la departamentul pentru limbi și naționalități de la Geneva.
În perioada 1931-1933, Constantin Vișoianu a făcut parte din delegația permanentă a României la Conferința de dezarmare a Ligii Națiunilor.
Const. Vișoianu a fost Administrator delegat al societății „Titan, Nadrag, Călan’’.
Pe 10 Aprilie 1932, diplomatul Constantin Vișoianu, susține la Institutul Social Român ( din București ) o conferință despre dezarmare.
Ziarul,,Adevĕrul’’, No.14.810, din 12 Aprilie 1932, pag.6, comentează expozeul diplomatului Constantin Vișoianu
Conferința d-lui C. Vișoianu, la I.S.R.
- C. Vișoianu, unul dintre elementele tinere consacrate politicii externe și bine familiarizat cu activitatea Genevei ( colaborator intim al d-lui Titulescu ), a conferențiat Duminica trecută ( n.n. 10 aprilie 1932 ) la Institutul Social Român, despre,, Desarmarea, ca mijloc de înlesnire a cooperării internaționale’’.
Dată fiind pregătirea d-sale, am putut asculta o expunere sintetică a problemei desarmării. Politica înarmărilor, arată d.Vișoianu, a dus statele europene ca să cheltuiască anual 20 miliarde franci aur, a însemnat deslănțuirea exacerbată a naționalismului; a creiat mentalitatea economiei disociate; turbură procesul circulațiunii mărfurilor și însemnează o decădere a valorilor morale.
Problema desarmării e mai veche cu începuturi de realizare dinaintea războiului. Evidența ei însă s’a arătat după războiu, în urma dezastruaselor experimente, a desechilibrului apocaliptic și a protestului justiției internaționale.
Desarmarea cere un fundament convențional, este sprijinită pe textul art.8 din Pactul Societății Națiunilor, și anume,,Membrii Societății’’ recunosc că menținerea păcii reclamă reducerea armamentelor naționale la maximum compatibil cu securitatea națională și cu executarea obligațiunilor internaționale impusă de o acțiune comună „Consiliul ținând seamă de situațiunea geografică și de condițiunile speciale fiecărui stat, pregătește planurile acestei reduceri în vederea examinării și deciziei diverselor guverne’’.
,,Aceste planuri trebue să facă obiectul unui alt examen și, dacă va fi locul, a unei revizuiri cel puțin zece ani. După adoptarea lor de diversele guverne, limita armamentelor astfel fixată nu va putea fi depășită fără consimțământul Consiliului…..
Membrii Societății se angajează, în modul cel mai franc și mai complet, să-și comunice toate informațiunile relative la scara înarmărilor, a programului militar, naval și aerian și a condiției industriilor susceptibile de a fi utilizate pentru războiu.
Celălalt fundament convențional al desarmării rezidă în preambulul părții V din tratatul de la Versailles 1919 ( reprodus în toate celelalte tratate de pace ), prin care au fost desarmate statele învinse .
Pe lângă aceste imperative de text din tratatele de pace, există elemente faptice cari impun desarmarea: de exemplu identitatea armelor și tehnicei militare, cu alte vorbe internaționalismul armamentelor facilitează controlul internațional al lor. Pe aceste deziderate s’a izbutit în 1924 ca statele membre ale Societății Națiunilor să ajungă la acea formulă renumită de soluționare a problemei: arbitraj, securitate, desarmare.
Au urmat ani de frământare până la actuala conferință internațională asupra desarmării. Lupta se dă între teza germană de egalizarea desarmării între statele foste beligerante, anume ca și cele învingătoare să-și limiteze armamentul deo dată și la proporția celor învinse; și celelalte delegații grupate în jurul tezei francize care preconizează o desarmare progresivă până să ajungă la stadiul statelor învinse.
Delegația franceză a propus după cum se știe, creiarea armatei internaționale, la dispoziția Consiliului S.N. E o soluționare. Însă ea implică colaborarea tuturor statelor: ea presupune ca împlinită desarmarea; și prezintă enorme dificultăți tehnice și politice. Vorba e că securitatea rămâne condiționarea desarmării.
D. Vișoianu a expus și poziția României la actuala Conferință a desarmării dela Geneva: România are o poziție extrem de favorabilă pentru a susține teza cea mai avansată în pacifism, date fiind minimele alocări bugetare destinate armatei și dată fiind justificarea securității sale.
Dacă se va face desarmarea aceasta va însemna siguranță , pace, relațiuni internaționale fundate pe dreptate și onestitate și acestea vor duce fatal la cooperare între națiuni.
Joi 23 Martie ( n.n. 1933 ), orele 9 seara d. Constantin I. Vișoianu, sosit din Geneva, va vorbi la cercul,,Libertatea’’, despre: ,,Succesele și înfrângerile Ligii Națiunilor’’. Cuvântul introductiv va fi rostit de către d. Virgil Madgearu, ministrul de finanțe.
Pe 1 Aprilie 1933, ziarul,, Adevĕrul’’, No.15.106, informa cititorii:
- Const. I. Vișoianu, membru al secretariatului Societății națiunilor, va vorbi Sâmbătă 1 Aprilie ora 6 d.a. în aula Academiei Comerciale, despre,,Politica pactelor în cadrul Societății Națiunilor’’.
Conferința se ‚ține sub auspiciile Grupării Universitare Române pentru Societatea Națiunilor și a Cercului de studii Carnegie. Intrarea liberă.
A îndeplinit apoi, funcțiile de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Haga ( 1933-1935 ) și la Varșovia ( 1935-1936 ).
*Referitor la soldul activ pe care diferite țări îl aveau față de Italia, în regimul compensațiilor, ziarul,,Adevérul’’, din 3 Noembrie 1935 prezintă propunerile făcute de delegatul României Constantin Vișoianu, ministrul României la Varșovia:
PARIS, 1 ( Ager ). – Trimisul special al lui ,,Echo de Paris’’ trimite din Geneva o corespondență în care expune pe larg importanța și oportunitatea propunerii făcute ieri ( n.n. 2 Noembrie 1935 ) de delegatul României Vișoianu, ministrul Romîniei la Varșovia, în legătură cu soldul activ pe care diferite țări îl au față de Italia în regimul compensațiilor.
,,Problema ridicată de locțiitorul d-lui Titulescu, scria ,,Echo de Paris’’, a găsit sprijinul țărilor Micii Înțelegeri și Înțelegerii Balcanice.
De asemenea Norvegia, Olanda, Elveția și alte numeroase țări s’au raliat la cererea României de a se stabili un,, modus vivendi’’.
În ce privește aceste solduri active care există în Italia și care se ridică pentru România cam la 90 milioane lire, D.Vișoianu a arătat că sunt două regimuri: regimul premergător a aplicării sancțiunilor și un alt regim aplicabil după intrarea lor vigoare.
Delegatul României a subliniat că este necesar să se reglementeze balanța de conturi în favoarea altor țări înainte de intrarea în vigoare a celui de al doilea regim’’.
Pe 11 Decembrie 1935, a sosit în Capitală d.C.Vișoianu noul ministru al României la Varșovia. D-sa vine dela Haga unde și-a prezentat scrisorile de rechemare .[4]
În 26 ianuarie 1937, C.Vișoianu susține la sala Dalles din Capitală, o conferință intitulată „Franța și pacea europeană’’.
- Const. Vișoianu, fost ministru al României la Varșovia, a vorbit aseară la sala Dalles despre,,Franța și pacea europeană’’.
Calitatea de colaborator apropiat al d-lui N.Titulescu face din conferențiarul de eri, un admirabil cunoscător al politicei internaționale și’n același timp un apărător al politicei externe dela care, ani de zile d. N.Titulescu, fostul nostru ministru al Afacerilor străine, nu s’a abătut un singur moment. Amândouă aceste lucruri d. Const. Vișoianu le-a arătat aseară în toată amploarea, când a vorbit în cadrul conferințelor organizate de asociația,,Louis Barthou’’.
După ce a evocat figurile marilor oameni Barthou și d. N. Titulescu ambii luptători pentru menținerea păcii, d. Constantin Vișoianu s’a ocupat de starea de spirit care domnește astăzi pretutindeni. Toți spun că vor pace și totuși zăngănitul armelor e mai puternic și înfricoșetor ca niciodată.
Pentru ca o țară să fie pacifică – accentuiază conferențiarul – trebuie să aibe o formă de civilizație proprie bazată pe valori compatibile cu idea de pace.
IDEALUL FRANCEZ.
Franța are asemenea valori-Civilizația Franței este bazată pe un rationalism și pe un umanitarism care duc la considerațiunea de egalitate între națiuni, idealul francez este umanitarist. Pe acesta se sprijină voința de pace a Franței.
Dar se mai sprijină și pe nevoia de securitate. Franța și-a căutat aliații oriunde. Astăzi securitatea se sprijină pe propriile ei forțe, pe alianțe și pe politica pacifistă reprezentată de Societatea Națiunilor.
Franța a susținut și susține această societate, suferind la înfrângerile ei, bucurându-se la succesele ei. În cadrul acestei Societăți, Franța a urmărit să realizeze în Europa o politică de liniște. Briand a chemat în sânul Societății Națiunilor Germania, întinzând astfel în dorința de pace, mâna foștilor adversari.
Practicând politica de pace, Franța a mers din concesie în concesie, până s’a ajuns la Locarno.Dar ea le-a făcut conștientă, desi le-a dus până la puncte, ce în politica externă deveneau turbure pentru aliații ei.
ALTERNATIVA DE ASTĂZI
Împrejurări internaționale însă – continuă conferențiarul interesanta sa expunere – împrejurări, care n’au corespuns decât foarte rar ori dorințelor franceze, au trebuit să-i comande revizuirea metodelor de până acum.
În examenul pe care Franța și-l face astăzi vede că nu poate să urmeze decât unul din drumurile următoare:
Sau își spune că e o mare putere din toate punctele de vedere și înțelege ca în orice problemă să-și dea părerea; sau își spune că trebue să urmeze o politică mică, fără să se mai amestece în alte chestiuni ale altor state să facă, cu alte cuvinte o politică de neutralitate.
Această politică din urmă – precizează vorbitorul – ar fi greșită, Franța este condamnată să fie o țară mare , sau să nu fie nimic. O politică a Franței pe propriile ei granițe ar dăuna una din bazele solide ale păcii.
România are interes ca Franța, să facă o mare politică externă pentrucă numai astfel se pot servi interesele noastre. Dar și noi trebue să arătăm Franței că aici în România există, pentru ea puncte de reazăm. Este bine ca în dialogul dintre Franța și România să se lămurească unele chestiuni care pare că au influențe asupra politicei interne…….
Din nenorocire se întâmplă și invers. Elementele politicii interne fac presiuni asupra politicii externe…… Ar fi de dorit însă ca România să-și mențină alianțele de până acum. Iar în privința politicii externe de urmat ar trebui privite cu simpatie înspirațiile date de politica externă.
DRUMUL ROMÂNIEI
România să-și bazeze securitatea pe alianțe, pe înarmare și pe Societatea Națiunilor, așa cum face Franța. Pacea este elementul necesar securității și prosperității României.,, Societatea Națiunilor’’ este cadrul util pentru realizarea acestor idei. Cine crede că ne-am agățat de o himeră se înșală. Cine crede, că declinul,, Societății Națiunilor’’, atinge România, nu examinează datele concrete ale politicei europene.
România ca și Franța nu trebuie să dorească în momentele de față decât o destindere, o liniștire a situației și afirm – încheie conferențiarul– că se poate realiza numai în cadrul,,Societății Națiunilor.
**
Conferința admirabil expusă a d-lui Const. Vișoianu, un diplomat din cei mai subțiri din câți avem, a fost o caldă pledoarie pentru pace, pentru Franța, pentru ,,Societatea Națiunilor’’ și pentru politica d-lui N.Titulescu.
Un public numeros care împlinea sala Dalles până la ultimul spațiu, a arătat prin aplauze mereu repetate că expunerea conferențiarului găsește unanime aprobări. [5]
Liviu Fleda.
ACHIZIȚIE
Organizația național-țărănistă a Capitalei și însuși partidul au făcut o prețioasă achiziție în adeziunea d-lui VIȘOIANU.
Intelectual de talie rară, spirit cu adevărat occidental; ca puțini alții ( foarte, foarte puțini ) în specialitatea dreptului internațional și politicii externe, d. Vișoianu nu înțelege să se așeze în politică sub cortul comodității și în falanga,,technicienilor’’ rebeli când îi vorba să se încadreze total unui program refuzând a milita laolaltă cu zeloșii aceluiași crez.
- Vișoianu intră cu modestie în rânduri. Fidel democrației, înțelege sensul dialecticii ei și merge de jos în sus.
De aceia nu-i de părere că și-ar nesocoti competența de specialitate făcând și politică de sector. A fost instalat recent la conducerea sectorului de Albastru.
În reuniunile partidului, cuvântul d-sale are autoritate: la ultima ședință a comitetului executiv, după alte contribuțiuni privind politica externă, d.Vișoianu a făcut un adevărat expozeu, așa de judicios și consecvent pe liniile alianțelor noastre firești, încât a fost considerat drept ultimul cuvânt în materie.
Un intelectual de resurse mari ca d.Vișoianu, face desigur onoare politicei militante.[6]
Em. S.
În numărul 16.490 din 31 Octombrie 1937, periodicul,,Adevĕrul’’, publica un articol referitor la reacția diplomatului Const. Vișoianu, față de politica revizionistă a Ducelui Musolini.
,,Atitudinea adoptată de șeful guvernului italian-atât în chestiunile generale europene, cât și în cele care ne privesc direct-a provocat noui nemulțumiri în cercurile noastre politice și diplomatice. Guvernul nostru a făcut serioase eforturi spre a îmbunătăți relațiile italo-române, turburate de manifestațiile anterioare ale Ducelui . Politica conciliantă a României n’a dus la vreun rezultat. D. Musolini se menține alături de puterile cari urmăresc revizuirea-mai mult, o reclamă d-sa personal cu acea vigoare care-l caracterizează.
Discursul Ducelui a provocat unele lămuriri interesante ale d-lui Const. Vișoianu, fost ministru al României la Varșovia și unul din cei mai apropiați colaboratori ai d-lui Titulescu.
Într-un articol publicat în,,Prezentul’’ de azi, d.Vișoianu, spune între altele:
,,E curios cum o parte din opinia publică din această țară se leagănă în iluzii în privința politicii fasciste. Cum uită origina, data și persistența acestei politici de revizuire. Cum nu își aduce aminte că ea nu a fost legată de persoana vreunui ministru de externe al Romîniei, sau de vreun act al politicii noastre externe; că este anterioară și persoanei vizată și actelor incriminate; că se menține cu aceeași persistență și astăzi ca un element constant al politicii externe fasciste.
,,Revizionismul d-lui Musolini a insuflat intransigența Ungariei – și a sporit considerabil valoarea propagandei ungare în lume’’.
Și mai departe d. Vișoianu aduce această precizare extrem de împortantă, privind natura relațiilor noastre cu Italia.
,,Nu am avut niciodată nimic de împărțit cu Italia și nu ne-a găsit în calea ei decât când era vorba să ne organizăm condițiunile elementare ale securității noastre amenințată de revizionismul propagat, mai ales de sora noastră latină.
Nu noi am dat tonul relațiunilor noastre, ci ea Italia, a avut înițiativa care, dacă ar fi avut altă direcție și altă semnificațiune , ar fi întâlnit la noi cea mai largă simpatie. Italia este răspunzătoare de natura legăturilor cu România.
Dimpotrivă, noi avem dreptul să ne plângem de atacurile Italiei contra intereselor noastre , contra fruntariilor noastre. D. Musolini este un om tare. D-sa face poporului italian o lecție istorică de energie, de curaj. Va fi deci fericit să întâlnească la poporul român, legat cu cel italian prin legături de sânge, acelaș curaj, aceeași energie în apărarea drepturilor lui. E păcat-și fără nicio utilitate-că o parte din națiunea noastră, zisă naționalistă, e gata să răspundă cu umilință la atacurile șefului guvernului fascist’’.
- Vișoianu arată apoi legăturile dintre reprezentanții României și cei ai Italiei în comisiunile dela Geneva, la care d-sa a reprezentat țara noastră și relevă serviciile pe care ambasadorii noștri le-au făcut guvernului Italian. D. Vișoianu spune:
,,Nu ne recunoaștem nicio vină în nicio chestiune. Dimpotrivă: de câte ori am avut prilejul, am servit dorințele de colaborare ale Italiei. Va veni vremea când vom discuta pe larg atitudinea noastră în timpul sancțiunilor. Eu sub conducerea șefului meu, d. Titulescu, am avut onoarea să reprezint țara în cele mai multe comitete la Geneva și știu simpatia activă și utilă pe care am arătat-o Italiei, după cum cunosc legăturile curente și amicale dintre d-sa și reprezentanții italieni. Va trebui să se isprăvească odată cu legendele.
Nu cerem Italiei nimic mai mult decît respectarea drepturilor noastre. Dar fără acest respect, marea putere latină nu se poate plânge de nici un act al politicii noastre externe’’.
De altfel chestiunea va fi amplu desbătută și în discursul de politică externă pregătit de d. Titulescu, discurs pe care d-sa îl va rosti imediat ce se va deschide Parlamentul.
Const. Vișoianu s-a făcut remarcat și ca publicist, fiind autorul mai multor articole de politică externă, publicate în,,Viața Românească’’, ,,Prezentul’’, ,,Jurnalul’’, ,, Jurnalul de dimineață’’ etc. A fost Co-director la,,Viața Românească’’.
În aprilie 1944 a fost trimis de către Iuliu Maniu la Cairo pentru a negocia încheierea armistițiului cu Aliații. După 23 august 1944 a fost numit ministru al afacerilor străine, în guvernele conduse de către generalii Sănătescu ( 4 noiembrie – 2 decembrie 1944 ) și Rădescu ( 6 decembrie 1944 – 28 februarie 1945 ). A fost alături de Rege în timpul crizei guvernamentale în 1945. A părăsit clandestin România în septembrie 1946 si s-a stabilit în S.U.A.
A fost condamnat în contumacie de către Tribunalul Militar al Regiunii a II-a din București ( în procesul Maniu-Mihalache, noiembrie 1947 ), la 15 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică, confiscarea averii și 50.000 lei cheltuieli de judecată.
Sentința a fost publicată în ziarul,,Scânteia’’, din Joi 13 Noembrie 1947.
- Vișoianu a făcut parte din prima generație a exilului politic. În perioada 1948 – 1975 a fost președintele Comitetului Național Român din exil.
Susține publicațiile,,La Nation Roumaine’’, care apărea la Paris ( 1948-1971 ) și,,Românul’’. În anul 1959 înființează la Paris,,Fundația Universitară Carol I la care vor publica lucrări cărturari români exilați în Occident.
Tot el a fost președintele delegației române la Adunarea Națiunilor Europene Captive, for alternativ al O.N.U. În această calitate va fi una dintre vocile puternice ale exilului.
Constantin Vișoianu a decedat la 4 ianuarie 1994, la Washington DC și a fost îngropat în cimitirul Rock Creek. Soția sa Florica Vișoianu, născută în anul 1904, a decedat pe 7 Aprilie 2005. Despre decesul acesteia ziarul,,Washington Post’’, din 10-11 Aprilie 2005, relatează următoarele:
VIȘOIANU, FLORICA
Decedată miercuri, 7 Aprilie 2005 în orașul natal al actorului Chevy Chase, MD ( n.n. New York ).
Fost crainic al emisiunii,,Vocea Americii’’-serviciul românesc. Iubita nevastă ( soție ) a lui Constantin Vișoianu, fostul Ministru de Externe al României, mama lui Paul Negulescu și soacra lui Ingrid Negulescu din San Francisco, CA.
A avut doi nepoți Paul A. Negulescu ( Debbie ) din Delmar, CA și Peter N. Negulescu ( Kristen ) din San Francisco, CA și patru strănepoți, Paul-Alexander, Alexander, Natalie și Nicholas (……..). Înmormântarea va avea la cimitirul Rock Creeck, din Washington, D.C.
[1] Fond Liceul,,Radu Greceanu’’, dos. 23 / 1910.
[2] S.J.A.N. Olt, Fond Liceul Radu Greceanu, Dos.26 / 1911.
[3] S.J.A.N. Olt,Fond Primăria orașului Slatina, Dos.14 / 1919.
[4] Adevĕrul No. 15920, Marți 11 Decembrie 1935, pag.7.
[5] ,,Adevĕrul’’, No. 16. 258, Miercuri 27 Ianuarie 1937, pag.3.
[6] ,,Adevĕrul’’, No. 16.298, Duminică, 14 Martie 1937, pag.5
Prof. Cornel Manolescu
