AcasăActualitateContractul pentru reabilitarea cetății Sucidava a fost semnat

Contractul pentru reabilitarea cetății Sucidava a fost semnat

Primarul orașului Corabia, Iulică Oane, semnează astăzi, la sediul ADR SV Oltenia, Contractul de finanțare pentru Reabilitarea cetății Sucidava. Proiectul a fost depus prin Programul Operațional Regional 2007-2013, pe Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, și are o valoare totală de peste 14 milioane lei.  Obiectivul general al proiectului este creșterea potențialului turistic al monumentului istoric Sucidava – Celei, aflat, în prezent, într-un accentuat proces de degradare, în vederea valorificării durabile și integrării acestuia în circuitul turistic național, în termen de 24 de luni.

sucidava tunelCetatea Sucidava va fi transformată într-un obiectiv modern de atracție turistică, muzeul ce se va construi aici urmând să conțină un spațiu de proiecții multimedia, loc în care muzeografii vor realiza un material atractiv despre felul în care arată cetatea în antichitate. Un lucru foarte important în cadrul acestui proiect este realizarea unui circuit de vizitare, în interiorul sitului arheologic, fără a afecta vestigiile arheologice din cadrul Cetății Sucidava, ce va permite și persoanelor cu dizabilități să viziteze cetatea.

De asemenea, se vor moderniza căile de acces către cetate, vor fi restaurate și conservate vestigiile arheologice din interiorul fortăreței și se va realiza un circuit de vizitare în cadrul sitului arheologic.

În orașul Corabia, nu există elemente de atracție turistică în afară de Cetatea Sucidava, acest lucru dând importanță proiectului de față, în perspectiva creșterii numărului de vizitatori și a dezvoltării turismului. Acest obiectiv va fi integrat într-un circuit turistic, conectat cu un obiectiv similar din țara vecină Bulgaria, turiștii vizitând și ruinele cetății antice Oescus, așezată la sudul Dunării, în dreptul anticei cetăți Sucidava.

Ionuț Dumitrescu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -