Pentru al cincilea an consecutiv, Primăria Municipiului Slatina și Consiliul Local Slatina organizează, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, evenimentul „Slatina – Orașul Copiilor”. Manifestarea are drept scop angrenarea copiilor cu vârste între 3 și 14 ani, în diverse activități cultural-educative și sportive. Între orele 9.00 și 14.00, pe Esplanada din fața Casei de Cultură a Sindicatelor, copiii vor avea parte de o serie de surprize și foarte multe premii.
Organizatorii au pregătit pentru cei mici cinci ateliere interactive, la sfârșitul cărora copiii vor primi câte o ștampilă pe Pașaportul de Copilărie primit la începutul zilei. Astfel, atelierele sunt: Fii spontan! – jocuri interactive, improvizație; Fii creativ! – pictură pe bloc de desen, pictură pe figurine de gips, creare felicitări, pictat baloane; Fii copil! – Jocurile Copilăriei – șotron, coarda elastică, desene pe asfalt, Omul negru a venit; Fii în lumea virtuală! – jocuri virtuale, ochelari 3D, scooter electric și Atelierul Fii sportiv! – tragere cu arcul, pistol cu bile – airsoft, aruncarea la coș de baschet, badminton.
Înscrierea participanților se va face în ziua evenimentului – joi, 1 iunie, pe Esplanadă, în cadrul a trei Puncte de Informare, pe baza datelor personale și a semnăturii tutorelui legal sau a reprezentantului (însoțitorului).
Evenimentul se va desfășura pornind de la un atelier – la alegerea participantului, acesta trebuind să treacă pe la toate cele 5 ateliere, în ordinea dorită de acesta. După parcurgerea fiecărui atelier de pe traseu, unde copilul-participant va trebui să ia parte măcar la o activitate distractivă din cadrul atelierului respectiv, acesta va primi o ștampilă pe Pașaportul Copilăriei și va merge la următorul atelier.
În momentul în care pe Pașaportul Copilăriei vor figura ștampile de la toate cele 5 ateliere, participantul va merge la Punctul final – cabina „FOTO BOOTH”. Aici, participantul se va fotografia cu personaje celebre din lumea desenelor animate, va primi diverse accesorii hazlii care să îi rămână ca amintire de la acest eveniment și va primi, totodată, o fotografie cu magnet, precum și ultima ștampilă pe Pașaportul Copilăriei.
După ce participantul va deține pe Pașaport și cea de-a șasea ștampilă, el va merge la punctul în care sunt amenajate tombolele, pentru a se înscrie la Extragerea cu Premii. La acest punct, el va prezenta Pașaportul Copilăriei completat cu datele personale și de contact, precum și semnătura însoțitorului. Se va decupa partea perforată care conține seria Pașaportului de Copilărie, numele, prenumele tutorelui sau reprezentantului (însoțitorului) și semnătura, acestea fiind apoi introduse în urna pe care se găsește trecută categoria de vârstă a copilului-participant.
Premiile vor fi acordate în urma extragerii din urne a tichetelor, pe categorii de vârstă: între 3-4 ani; între 5-6 ani; între 7-9 ani; între 10-14 ani; Premii de participare și Marele Premiu.
Premiile ce se vor acorda în cadrul evenimentului din 1 iunie vor fi expuse în fața scenei: 6 triciclete, 6 trotinete, 6 biciclete, 12 perechi role, 6 buc. skateboard, 6 seturi palete badminton, 5 buc. mingi baschet, 6 buc palete tenis de câmp, 5 buc. mingi fotbal, 5 buc. rucsac, 6 buc. ghiozdan complet echipat, 10 buc. penar complet dotat, 5 buc. cărți de colorat, 5 seturi culori, 3 buc. figurine (păpuși), 3 buc. mașini, 5 buc. joc „Micul artist – Meșterul Olar”, 5 buc. joc „Atelierul de creație”, 25 buc. caiet matematică, 25 buc. caiet dictando, 5 buc. puzzle x 500 piese.
Extragerea câștigătorilor se va face de către mai mulți participanți aleși aleatoriu din public. Participanții declarați câștigători în urma extragerii tichetelor din urne vor fi invitați pe scenă unde le va fi înmânat premiul, iar tutorele legal sau reprezentantul (însoțitorul) va semna de primire în „Tabelul cu premii acordate”, care va fi pus la dispoziție de către Organizator. Persoanele declarate câștigătoare care, în momentul anunțării și înmânării premiilor, nu vor fi prezente la locul de desfășurare a evenimentului, vor fi înștiințate de către Organizator pentru a se prezenta ulterior să își ridice premiul. Regulamentul evenimentului poate fi găsit pe site-ul Primăriei municipiului Slatina la adresa: http://www.primariaslatina.ro/images/dispozitii/h_136_090517.pdf.
Ionuț DUMITRESCU