
Vineri, 10 iunie a.c., Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt organizează o serie de activități artistice și sportive în cinstea copiilor sub genericul “Tărâmul de poveste”.
“Copiii fac din fiecare zi un basm, dau viață întregului univers, transformându-l într-un tărâm de poveste, prin creativitatea și inocența lor.
Anul acesta, DGASPC Olt a ales, pentru copiii noștri, să dea viață Parcului Central din Corabia și a mutat «Tărâmul de poveste» pe Faleza Dunării! Astfel, micul oraș-port Corabia va fi gazda evenimentelor artistice și sportive organizate în cinstea copiilor, evenimente care se vor termina cu picnic, muzică, dans și voie bună!”, a declarat Rădița Piroșca, director general al DGASPC Olt.
Ionuț DUMITRESCU