Cosmin Floreanu, prefectul județului Olt, a transmis un mesaj de mulțumire tuturor angajaților Prefecturii și reprezentanților instituțiilor cu care colaborează, asigurându-i, totodată, de întregul său sprijin. Mesajul a fost emis cu ocazia Zilei Instituției Prefectului, sărbătorită, în fiecare an, începând cu anul 2019, în data de 2 aprilie.
„Dragi cetățeni și colegi,
Sărbătorim, astăzi, Ziua Instituției Prefectului, bun prilej pentru reafirmarea angajamentului ferm pe care mi l-am asumat, fată de cetățeni, prin depunerea jurământului de prefect.
Instituția Prefectului este sărbătorită, în fiecare an, începând cu anul 2019, în data de 2 aprilie, dată la care, în anul 1864, a fost instituită prin lege noțiunea de «prefect», fiind declarată ca Zi a Instituției Prefectului, prin Legea 348/2018.
Vreau să le mulțumesc, cu profundă admirație, tuturor angajaților Prefecturii, pentru dedicarea și profesionalismul de care dau dovadă, zilnic, în activitate, contribuind, astfel, la dezvoltarea comunității și la respectarea legii.
De asemenea, doresc să adresez acest mesaj de mulțumire tuturor reprezentanților instituțiilor, alături de care lucrăm, zi de zi, pentru asigurarea unui serviciu public, în sprijinul cetățenilor. Fie că este vorba despre instituțiile de ordine publică sau despre instituțiile deconcentrate, colaborarea noastră constantă și angajamentul fiecărei echipe sunt esențiale pentru buna funcționare a administrației județene.
Vă asigur de întregul meu sprijin și vă mulțumesc pentru colaborare!
La mulți ani, stimați colegi!”.
Dragoș Sîrghie