Domnule Buzatu, accidentul istoric și politic, iată, s-a produs: PNL-ul lui Iohannis face cartel cu PSD-ul lăsat moștenire de Dragnea lui Ciolacu. Deja s-a trecut la împărțirea ciolanului între cele două partide care se extrag din FSN, cum spunea cândva Seniorul Coposu. Ce înseamnă asta pentru emblema Partidului Național Liberal?
Înainte de orice altceva, aș vrea să observăm că disponibilitatea PNL de a colabora cu PSD nu este vorba despre un accident. Dimpotrivă, în istoria recentă există câteva exemple pe care le voi enumera, dar nu înainte de a ne aminti isprava unui liberal marcant, fostul prim-ministru din perioada interbelică, Gheorghe Tătărescu. Astfel, în iulie 1945 fondează un nou partid cu care intră ca ministru de externe în guvernul comunist condus de Petru Groza. Prin această mișcare, Tătărescu a legitimat puterea instalată de sovietici la București, ba chiar și-a motivat acțiunea spunând că „aceasta este noua politică a statului român în ciclul istoric în care am intrat”.
Revenind în timpurile noastre, aș vrea să nu uităm de Teodor Stolojan, desemnat de Ion Iliescu în toamna 1991 pentru formarea guvernului. Sigur, putem spune că în acel moment dl. Stolojan nu era membru PNL, dar în guvern, pe lângă majoritatea miniștrilor FSN, găsim și doi liberali: Mircea Ionescu Quintus la Justiție și George Danielescu la finanțe, deci două portofolii de prim rang. De asemenea, în 2007, Călin Popescu Tăriceanu rămâne prim-ministrul unui guvern minoritar, după ce se negociase susținerea parlamentară de către PSD. În fine, poate cel mai cunoscut exemplu este formarea USL și participarea PNL pe liste comune cu PSD în alegerile locale și alegerile generale din 2012.
Așadar, aici nu avem un accident, ci un nou episod în care membrii PNL decid că politica partidului trebuie să se facă la comun cu un partid comunist (sau socialist), fie că este vorba despre PCR, despre FSN sau despre PSD. Sigur, putem să avem o discuție separată despre morală în politică, sau despre respectul pentru de principii, sau despre responsabilitatea aleșilor față de alegători. Dar toate aceste discuții nu vor face altceva decât să scoată în evidență că România este o țară condusă de o clasă politică indiferentă la problemele națiunii și lipsită de implicare și preocupare în rezolvarea acestora. Nu întâmplător, după 30 de ani de libertate politică, țara noastră continuă să ocupe ultimele locuri în clasamentele europene, indiferent de domeniul în care facem comparațiile: sănătate, infrastructură, învățământ, cultură, etc.
Pe scurt, ca să vă răspund la întrebare, PNL va avea mult de suferit ca urmare a deciziei de colaborare fățișă cu PSD. Și nu doar pentru că și-a obținut scorul electoral pe un puternic mesaj anti-PSD, ci mai ales pentru că a existat un orizont de așteptare din partea unei părți însemnate din electoratul României, iar acei oameni au primit o palmă peste față. Asta e o lecție dureroasă pentru cei care au investit încredere în politicianul liberal.
Lia Olguța Vasilescu, care se află în același „leagăn de respirație” cu dumneavoastră, anume în Bănie, a spus textual: Pe români a început să-i cam doară la bască de povestea asta tocită și hipertocită cu corupția!”. Ce credeți că a înțeles marele „justițiar” Rareș Bogdan, din această cugetare „filosofică” a acestei doamne, care spunea cândva, în limba lui François Villon: „Marche du tramvai”?
Am spus-o de mai multe ori: Olguța Vasilescu are o educație precară, chiar dacă se pretinde literată și doctor în științe. Iar limbajul folosit, total nepotrivit pentru un politician de anvergură, nu face decât să dovedească asta. Realitatea este că pe români nu-i „doare la bască” atunci când vine vorba despre corupție. Am citit zilele trecute un studiu despre motivele care determină migrația românilor din țara lor spre occident, iar corupția este unul dintre motivele majore, alături de sănătate, învățământ, nivel de trai, etc.
Este adevărat, cei care văd corupția ca pe o problemă care afectează viața de zi cu zi sunt din ce în ce mai puțini, dar asta se întâmplă pentru că acești oameni aleg să părăsească România. Dacă se va păstra aceeași tendință, se va ajunge în curând ca oamenii politici să jefuiască bugetul fără să mai existe opreliști, în aplauzele colegilor de partid. Rămâne de văzut în ce fel se vor mai alimenta bugetele, astfel încât politicieni să-și poată continua hoțiile.
În ce-l privește pe Rareș Bogdan, mi se pare înrudit îndeaproape cu Olguța Vasilescu. Sunt la fel de grosolani, de lipsiți de politețe. Amândurora le lipsește ținuta intelectuală obligatorie unui politician de rang înalt, cu toate tentativele lor de a-și masca comportamentul. Nu am înțeles cum a ajuns Rareș Bogdan în PNL, dar sunt sigur că de aici înainte va face o partidă bună cu Olguța Vasilescu.
Cum stau lucrurile privind această tovărășie „chinezo-sovietică”, ca s-o numim așa, între liberalii și pesediștii din orașul lui Traian Demetrescu?
Frăția PSD-PNL din Craiova are o istorie îndelungată, întinsă pe mulți ani. Să nu uităm că o serie de aleși PNL (atât parlamentari cât și consilieri locali sau județeni) și-au dobândit mandatele candidând pe liste comune. Dar, în afară de acest episod, atât înainte cât și după, au existat (și încă există) destule exemple de colaborare. Că este vorba despre obținerea unei aprobări pentru pus un chioșc cu covrigi în curtea vreunui liceu, că este vorba despre obținerea unui contract major pentru diverse lucrări publice, că este vorba despre angajat copilul, nevasta sau vreo rubedenie într-o întreprindere din subordinea primăriei sau vreo instituție a statului, toate acestea se obțin prin negocieri permanente și prin bunele relații care domnesc între cele două partide. Mai mult, colaborarea a fost atât de strânsă, încât în alegerile locale au existat membri PNL care au boicotat fățiș campania electorală a candidatului propriu pentru primăria Craiovei.
Ca fost demnitar liberal și regalist recunoscut ce ne puteți spune despre soarta dreptei politice românești și – de ce nu? – despre soarta națiunii românești, care se pierde treptat în această maree neomarxistă care bântuie lumea?
În politica românească, dreapta a fost mereu prost reprezentată. Dar nu este o meteahnă specifică nouă, românilor, pentru că dacă privim la scena politică europeană, vom observa că multe țări au avut și au parte de conduceri de stânga. Ca să dau câteva exemple, François Mitterrand, unul dintre cei mai cunoscuți președinți ai Franței, a fost un socialist asumat. Gerhard Schröder, fostul cancelar al Germaniei a fost președintele SPD (Sozial-demokratische Partei Deutschlands), la fel Romano Prodi, fost prim-ministru al Italiei. De asemenea, avem exemplul Suediei unde guvernarea este foarte des exercitată de o coaliție de stânga, deși țara este o monarhie constituțională. Așadar, vedem că partidele de stânga sunt o prezență cât se poate de activă în multe țări europene care dispun de sisteme democratice consolidate.
Revenind la România, putem observa că întreg sistemul politic este mai degrabă nefuncțional, iar partidele politice, fie că sunt de dreapta, fie că sunt de stânga, fac abstracție de orientarea doctrinară declarată și cad cu multă ușurință în păcatul populismului și al demagogiei. Ba mai mult, vedem cum, în numele unui așa-zis interes național, un partid declarat de stânga face o coaliție de guvernare cu un partid declarat de dreapta. Cred că este foarte clar, aici nu mai este vorba despre interesul public ci doar despre interesele de grup ale liderilor celor două partide.
Ce rezultă de aici? Evident, o accentuare a lipsei de încredere a oamenilor față de clasa politică. Iar această lipsă de încredere se transformă foarte ușor într-o respingere a oricărei oferte politice serioase care s-ar mai face. Din nefericire, fenomenul se face simțit peste tot în lume, iar populația, văzând că partidele politice tradiționale nu sunt în stare să vină cu soluții la problemele existente, se îndreaptă spre partidele politice anti-sistem, cele mai multe neo-marxiste sau chiar neo-naziste.
Ce interese stau în spatele lui Iohannis, fostul „premier de la Grivco” și adevăratul arhitect al acestei monstruoase coaliții, „politrucul”, cum singur s-a numit cândva, care, se pare, a sufocat PNL cu celebra lui geacă roșie pe care a purtat-o cu mândrie patriotică la acele proteste anti-PSD, când a strigat în gura mare: „Ori eu, ori PSD”?!
Iohannis a reușit în doar câteva luni să devină un președinte detestat de cea mai mare parte a românilor. Cum de a fost posibilă această traiectorie, este greu de descifrat acum. Dar nu pot să uit celebra renunțare a lui Emil Constantinescu, atunci când, spre sfârșitul primului mandat, a declarat că „a fost învins de Securitate”. Părerea mea este că aici se găsește cheia multor situații inexplicabile. Să nu uităm că și Traian Băsescu a fost un președinte care s-a bucurat de o extraordinară popularitate, dar a sfârșit lamentabil, sub presiunea actelor de corupție pe care le-a girat sau la care a participat.
La rândul său, Iohannis este un personaj politic eșuat, de la care nimeni nu va mai aștepta nimic. Altfel spus, dacă Emil Constantinescu a fost învins de Securitate, cred că Traian Băsescu și Klaus Iohannis au fost capturați și folosiți de Securitate.
Ce-ar mai fi de spus?
Nu putem încheia această discuție fără a arunca o privire în curtea PNL, principala victimă a președintelui Iohannis și a intereselor care stau în spatele lui. Ce vedem? Că în urmă cu doar câteva luni, PNL era principalul partid din România. Putea exercita guvernarea într-un mod coerent, avea președintele țării, președintele Camerei Deputaților, primul ministru, majoritatea membrilor guvernului, majoritatea prefecților și o poziție majoritară în administrația publică. Ce este acum? Un partid care bate pe rând la poarta USR, apoi a PSD. Un partid care încearcă din răsputeri să forțeze o coaliție cu PSD, adică cu același partid pe care l-a hulit în ultimii ani și căruia – pe bună dreptate! – i-a atribuit toate relele petrecute în perioada precedentă.
Indiferent de felul în care se vor încheia aceste negocieri, cu prim-ministru PSD sau PNL, chiar dacă vor eșua și se va ajunge la un guvern minoritar, sau, chiar dacă – prin absurd – se va reface coaliția cu USR, această etapă va reprezenta o pagină rușinoasă în istoria PNL și sunt convins că va trece mult timp până când partidul va fi reabilitat în ochii alegătorilor din România.
A consemnat Dragoș Sîrghie
Trădare, trădare… , da’ să știm și noi !