AcasăPoliticaCred într-o Europă unită! Trebuie să ne despărțim de trecut

Cred într-o Europă unită! Trebuie să ne despărțim de trecut

Domnule Mădălin Teodosescu, iată, suntem în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. În dubla calitate pe care o aveți, aceea de președinte al PNL Balș și președinte al Asociației Orașelor din România, care credeți că e starea de spirit a românilor, în general, dar al colegilor dvs. liberali?

Românii sunt oamenii toleranți, cu răbdare multă dar și foarte inteligenți! Despre colegii mei liberali: suntem o echipa și suntem foarte încrezători. Împreună vom reuși să le redăm românilor încrederea într-o viață mai buna aici, la noi acasă.

Credeți că cetățenii dvs. din Balș au conștientizat rolul acestor alegeri pentru Europa, precum și faptul că rămânerea României în structurile și cluburile europene înseamnă civilizație, democrație, prosperitate și pentru noi, românii?

Nu încape nicio îndoiala! Bălșenii mei sunt oameni inteligenți și liberi, își doresc un trai mai bun pentru ei și pentru copii lor… și, până la urmă, asta ne dorim cu toții. Acesta este visul european.

madalin teodosescu europCum catalogați atitudinea radical antieuropeană a lui Liviu Dragnea și a acoliților săi, care, știe tot Mapamondul au probleme serioase cu legea?

Așa cum am afirmat de mai multe ori, România nu are alt drum decât cel european. Cred într-o Europă unită! Trebuie să ne despărțim de trecut. România trebuie să se alinieze la principiile europene și să urmeze modelul de dezvoltare european.

Domnule primar, care este secretul succesului dvs., în lupta cu PSD, care, de-a lungul anilor, au pus toate „tunurile” pe dvs. (financiare, jurnalistice, diversioniste, calomniatoare, suburbane), nereușind să câștige, atâta amar de vreme, Primăria Balș?

Nu am niciun secret. Este vorba despre proiectele mele pe care le-am început, iar oamenii mi-au dat șansa să le finalizez. În perioada 2018 – 2019 am semnat 10 (zece) proiecte pe fonduri europene. Faptele spun totul despre mine, nu vorbele. Sunt un om al faptelor!

Candidatura dvs. la europarlamentare este una onorantă pentru PNL Olt și chiar pentru cariera dvs. politică. Asta vă obligă cumva la un efort politic suplimentar. Ce rol veți îndeplini, deci, în bordul PNL Olt, în matematica și eforturile acestor alegeri pentru Europa?

Am primit cu seriozitate și cu responsabilitate această propunere. De profesie sunt inginer, ca și I. C. Bratianu, și, ca oricare inginer, am  obișnuința de a nu pune niciodată piciorul pe un teren, înainte de a-l fi sondat și de a cunoaște bine soliditatea lui. Cam ăsta ar fi rolul meu… Și de aceea, îmi permit sa-l citez: „Sunteți, domnilor, reprezentanții unui popor care este mândru și poate fi mândru de trecutul său, și care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeți rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiți cât de modești pentru persoana dvs., nu fiți modești pentru poporul pe care îl reprezentați.” (Ion I. C. Brătianu se adresa astfel parlamentarilor, în decembrie 1919)

Ce mesaj aveți către alegători, în general, dar pentru cei din Balș, în special?

Le transmit să voteze cu inima, să voteze pentru dreptul de a trai, a iubi, a studia și a lucra oriunde vor alege în Europa și, cu riscul de a mă repeta, alegătorilor din Balș le mai spun că trebuie să rămână liberi! E Timpul! România în primul rând! În primul rând, în Europa!

LINIA ÎNTÂI

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments