Într-o țară în care spitalele se dărâmă, școlile se închid și autostrăzile se construiesc mai greu decât piramidele, Tribunalul a descoperit în sfârșit rețeta regenerării morale: 986 de zile la spălătorie și 11 pisici.
Fostul ministru Darius Vâlcov, condamnat în celebrul dosar al tablourilor, a ieșit din penitenciar nu ca simplu deținut, ci ca un adevărat erou al dezvoltării personale. Dacă a intrat politician, a ieșit un fel de călugăr, artist plastic, crescător de feline, bucătar amator și specialist în brățări.
Judecătorii au aflat cu emoție că omul a citit Noul Testament de zece ori. De zece ori. Atât de des, încât există riscul ca Sfântul Petru să-i ceară autograf la intrarea în Rai. A citit și Vechiul Testament, probabil pentru documentare istorică, plus încă 144 de cărți, semn că penitenciarul românesc începe să semene suspect de mult cu o bursă Erasmus.
Dar adevărata probă a transformării sale sufletești nu a fost lectura. Nici jurnalul. Nici introspecția. Ci cele 11 pisici ale penitenciarului.
În motivarea instanței apare, cu solemnitatea rezervată marilor momente ale justiției, faptul că domnul Vâlcov a îngrijit trei generații de pisici. Trei generații. Nici măcar monarhiile europene nu au o continuitate atât de bine documentată.
Undeva, în arhivele statului român, există acum un document oficial care spune, în esență: „A avut grijă de pisici. Poate fi liber.”
Între timp, cetățeanul de rând citește și încearcă să înțeleagă. Nu știe dacă asistă la aplicarea legii, la o parabolă biblică sau la scenariul unui film în care personajul principal începe ca ministru, continuă ca spălător de rufe și se încheie ca protector al felinelor instituționalizate.
Poate că judecătorii au dreptate. Poate că omul chiar s-a schimbat. Dar ceva rămâne profund românesc în toată povestea: milioane de oameni muncesc, citesc, gătesc, scriu jurnale și hrănesc pisici fără să primească vreo motivare oficială.
Numai la noi poți ajunge în documentele Justiției ca exemplu de reintegrare socială pentru că ai citit Biblia de unsprezece ori și ai crescut pisici după gratii.
E greu să știi dacă trebuie să râzi sau să plângi.
Așa că, disciplinat și reeducat, românul le face pe amândouă.
Dumitru Sîrghie


