De ceva timp încoace, urmăresc – cu atenție mărită – trupa de teatru PROART – Slatina 2010, condusă de actorul și regizorul Nicu Popa. Îngăduiți-mi, dragi cititori și iubitori de teatru din Slatina, să-i nominalizez pe toți cei care dau viață cestei minunate echipe de teatru , în stare să ne scoată din balcanismul și tristețea remurilor în care trăim. Iată-i pe actorii noștri aflați sub bagheta lui Nicu Popa: Adriana NAICU, Andreea Elena BĂDEANU, Cristi Mihai CĂLĂTORU, Dana MITRU, Eva Eugenia Marinela MOISE, Ionela Eugenia MATEȘICĂ, Maria Adriana KABOUB, Mariana Florentina PANE, Luminița MIȘU, Natașa GRIGORESCU, Ozana Natalia MACCHI, Paul Cristian BĂLĂȘCAN, Remus Alexandru IORDACHE, Roxana Loredana GRASU, Toni Nicolae DINCĂ, Valeria PREDESCU și Răzvan NICULESCU…

Aceasta este Trupa PROART, al cărei baci, până la adânci bătrâneți, va fi Nicu Popa. Nu cunosc tenacitate mai izbutită ca aceea pe care actorul și regizorul slătinean Nicu Popa a arătat-o de-a lungul anilor. El a știut, ca nimeni altul (chiar și în perioada orizonturilor roșii, antedecembriste, care – iată – sunt iarăși ce-au fost și mai mult decât atât) că, prin cultură, se ajunge la libertate și că onor-cultura dezarmează pumnii și nu mințile. La rândul lor, ucenicii lui Nicu Popa știu că, prin artă, prin cultură, poți să te eliberezi, fie și parțial, de menghina vieții.
Nicu Popa este artistul slătinean care a supraviețuit barbariei egalitariste, din timpul Epocii de aur, și a avut demnitatea, atunci, să refuze barbaria servituții consimțite, față de mahării comuniști.
Spunea Shakespeare că „lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actori”, fapt care s-a confirmat de-a lungul timpului. Nicu Popa, însă, e dispus să taie nițel din elanul lui William, spunând că Slatina poate să fie o scenă, dar actori veritabili sunt doar discipolii săi care – iată – se pregătesc pentru un turneu la Milano, cu piesa „Ibovnice cu ochi de Maramureș”, după un scenariu scris de ucraineanul Mihai Traista. Acest turneu se va face dimpreună cu marii noștri artiști populari Ionel Cococi, Ștefan Trușcă, Dumitru Liceanu, Alexandrina Olguța Filip.
Rezultatele eforturilor Trupei PROART și – în mod cu totul excepțional – ale lui Nicu Popa, într-o lume relativ liberă cum e lumea românească, chiar dacă e una săracă, sunt acelea că nu mai au, ca pe vremuri, gândirea dinainte gândită și nici gândirea aservită cuiva anume. Ei decid asupra repertoriului, ne cuceresc pe noi, slătinenii, și apoi se duc să-i cucerească și pe românii din DIASPORA, ale căror suflete lăcrimează pentru România.
Nicu Popa și trupa sa ne arată că, prin artă, animalul din om poate fi îmblânzit. Că soarele răsare și pentru eroi și pentru ticăloși, că iubirea este arma lui Dumnezeu, că – prin teatru – se poate restitui demnitatea umană.
Am participat, recent, alături de Trupa PROART, la o conferință de presă inedită, în care ziaristul putea juca și rolul de actor și de regizor, iar actorii și regizorul lor, Nicu Popa, puteau să fie și ziariști. O masă rotundă, în jurul căreia ideile curgeau de la sine, precum mustul care fierbe năprasnic, în această toamnă a nădejdilor noastre românești.
I-am întrebat pe Nicu Popa și pe Cristi Călătoru (artizanul proiectului cultural pentru Milano) care este condiția actorului slătinean. Niciunul dintre cei doi nu s-a grăbit să se vaiete de problemele financiare care străbat societatea românească (deci, și instituția lor) și nici de disprețul statului român față de valorile noastre artistice și morale. Amândoi mi-au sugerat, cu umilință, că suferința este cel mai prețios dar pe care actorul îl face destinului. Că un artist care pune pe primul loc partea materială are emoția extirpată și este operat de suflet…
Și am mai înțeles ceva de la domniile lor, ceva subtil, rostit printre cuvinte: că atunci când o piesă de teatru este ratată, vinovați sunt doar regizorul și actorii. Când piesa de teatru dă lovitura la public (și, până acum, trupa PROART n-a ratat niciodată), atunci reușita este a tuturor. A celor care administrează scena, a primarului, a senatorului de zonă, a fiecărui spectator în parte…
Actorii lui Nicu Popa, dimpreună cu el, sunt – după părerea noastră – niște entități morale care ne păstrează pe noi, slătinenii, înlăuntrul nostru spiritual. Ei au libertatea, pe care noi – ceilalți – n-ar trebui să ne-o permitem, aceea de a purta câte o mască, la fiecare spectacol, convinși fiind că viața trebuie trăită și cu acest preț.
Nicu Popa și echipa sa pleacă astăzi la Milano, ca să le arate celor de acolo, în special românașilor noștri, că – prin artă – spiritul va câștiga mereu în fața rațiunii pragmatismului ateu. Că Slatina nu e un oraș periferic, nu e un oraș auxiliar, cum încearcă unii să acrediteze, că disprețul politicienilor față de elitele noastre morale poate fi evitat, dându-le acestora o lecție de patriotism și una suplimentară de bun-simț românesc.
Redacția săptămânalului Linia Întâi este aproape de Trupa „PROART – Slatina 2010”, a lui Nicu Popa, dorindu-i succes și bună-voire, oriunde s-ar afla.
Semnează confratern
Dumitru Sârghie, om liber
Foarte fain spus domnule Sarghie!