AcasăOpiniiCu ochii larg închiși

Cu ochii larg închiși

Pe vremuri, toleranța exprima o concesie făcută de pe poziții de putere, un act de bunăvoință din partea celui puternic față de cel slab. Se vorbea de toleranță mai ales în probleme referitoare la religie. De pildă, dintr-o atitudine de superioritate, de bunăvoință arogantă, credința oficială permitea să existe o formă de credință considerată inferioară. Se știe că secole de-a rândul, aproape în tot Evul Mediu românesc și până aproape de Marea Unire, credința ortodoxă a fost tolerată în Transilvania, românii înșiși fiind tratați de nobilii maghiari cu dispreț, ca un popor tolerat, căruia i se permite să existe alături de maghiari printr-un gest de bunăvoință seniorială, pentru aceasta românii trebuind să le fie veșnic recunoscători descendenților din Attila.

smedescu 661
Constantin Smedescu

A trebuit să vină secolul luminilor pentru ca toleranța să înceapă să fie privită ca „apanajul umanității” (Voltaire). Așa se face că în prezent toleranța înseamnă acceptarea Celuilalt, în calitatea lui de diferit, acceptarea diversității ca unul dintre principiile fundamentale în funcție de care se constituie și funcționează multe dintre valorile perene ale umanității. Toleranța ne permite să trăim în pace cu ceilalți, să depășim acel nivel hobbesian al lui bellum omnium contra omnes (război al tuturor contra tuturor) și să ne concentrăm pe cultivarea a ceea ce este mai bun și mai frumos în noi; să-i respectăm pe ceilalți și să pretindem să fim respectați.

Dintotdeauna, românii au fost un popor tolerant. În Curierul de Iași din noiembrie 1876, Mihai Eminescu, subliniind că „niciun neam de pe fața pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai românul”, argumenta în acest sens susținând: „Singure țările românești sunt acelea în care din vremi străvechi fiecare au putut să se închine la orice d-zeu au vroit și să vorbească în ce limbă i-au plăcut”. Exemplu de toleranță pentru toate popoarele, multă vreme, se pare însă că jumătatea de secol comunistă prin care am trecut ne-a alterat sufletele, ne-a făcut mult mai neîncrezători în ceilalți, am devenit peste măsură de cinici și sceptici, ceea ce nu se putea să nu-și pună amprenta pe evoluția noastră contemporană. Așa ne explicăm, de pildă, de ce în prezent poporul român nu mai are puterea să genereze comunități puternice, din care fiecare să fie mândru că face parte. A dispărut mândria de a fi slătinean, piteștean, clujean, ieșean, constănțean etc. A dispărut, pentru mulți dintre noi, chiar și mândria de a fi român. Nemaiaspirând să ne ridicăm la nivelul superior al unei comunități, ne resemnăm cu gândul apartenenței la niște colective, grupuri care, în funcție de împrejurări, pot decădea la nivelul cel mai de jos, de găști, secte sau clanuri. Aici regăsim întreaga noastră clasă politică actuală, partidele politice înseși devenind niște găști mai mari, constituite cu un singur scop: accesul la banul public, care asigură îmbogățirea ușoară și  rapidă.

Dacă secole de-a rândul am fost campioni la toleranță, se pare că în ultima vreme vesticii ne-au luat-o mult înainte și la acest capitol. La ei persoanele gay se pot căsători între ele, cei de altă religie sunt respectați (în Anglia, londonezii au acum un primar musulman!), culoarea pielii a devenit absolut indiferentă etc. În schimb, în multe privințe, noi am devenit mai intoleranți ca niciodată. De pildă, în chestiunea construirii unei moschei la București, poziția celor mai mulți dintre noi este extrem de tranșantă în sensul interzicerii acesteia. De asemenea, orele de religie din învățământul preuniversitar sunt cu totul impropriu numite „ore de religie”, denumirea cea mai corectă fiind aceea de „ore de ortodoxie”, intoleranța religioasă fiind strecurată în suflete încă de la o vârstă fragedă, pe această cale.

La un singur capitol al toleranței am rămas totuși campioni, în continuare: niciun popor civilizat, din Europa și de oriunde, nu este mai tolerant decât noi cu politicienii penali. Nu are nicio relevanță pentru alegătorul român dacă un candidat are probleme cu justiția. Culmea culmilor a fost atinsă în aceste alegeri locale când, la Baia Mare, a fost ales primar un om  aflat încă la închisoare! În aceste condiții, politicienii penali din județul Olt nu au de ce să dispere. Dacă acum s-au abținut, urmează alegerile din toamnă – prilej pentru ei de a fi iarăși ce-au fost și mai mult decât atât. Totul este să îndrăznească. De electorat, n-au de ce să se teamă. Este prea evident că, de ceva vreme, electoratul român nu mai votează decât… cu ochii larg închiși!

Constantin SMEDESCU

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments