Părinților mei, Lotica și Marin.
Se apropia Crăciunul și vreo săptămână am tot lucrat la o stea că nu mă văzuse mama niciodată așa de vrednic și se mira și ea ce o fi cu mine. Mi-a dat finu’ Mărin de la coperativă niște cutii din mucava, carton așa de gros că l-am tăiat cu securea, pentru că nu reușisem să-l tai nici cu foarfeca, nici cu cuțitul. Am tăiat din marginile cartonului până am obținut o stea cu cinci colțuri. Nea Ion Vulpoi, vecinul nostru de la vale, dinspre mama Leanca, zicea că așa e și steaua roșie a rușilor, tot cinci colțuri are. Pe dosul stelei am lipit cu cocă hârtie de ziar și tot cu cocă am lipit textul ,,Stelei” scris cu creion chimic, să mi-l aduc aminte, cu toate că îl știam pe de rost. Pe fața stelei am lipit tot cu cocă poza Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, poză în două culori, roșu și negru, pe care o decupasem cu foarfeca din calendarul anului care se apropia de sfârșit, spre disperarea mamei care a observat că, de pe calendarul prins de ea cu cuișoare pe spatele ușii de la odaia de la drum, lipsea poza. Însă mama s-a liniștit repede și m-a iertat după ce m-a pricopsit cu câteva palme.
Cu un creion chimic, pe care îl furasem din geanta de piele a tatei, am desenat la colțuri cinci îngeri, copii cu aripi, așa cum îi văzusem eu desenați pe pereții și pe tavanul bisericii. Tot la colțuri am dat găuri cu cuiul și cu ciocanul, prin care am prins cinci ciucuri frumoși, pe care mi-i făcuse mama din firele de lână, ce le avea pentru țesut pături la război. Pe marginile stelei, am lipit o dungă din hârtie albastră, pe care mi-o adusese tata să îmbrac cărțile și caietele, când o să vină vremea să mă duc la școală. I-am pus și o coadă mare din lemn, dintr-o nuia de corn tăiată de tata astă vară din crângul din coastă, și pe care o curățise frumos cu briceagul, pentru a-și face coadă la biciul calului. Știam ,,Steaua” pe nevăzute și o spusesem de sute de ori și în vis. Zicea mama că decât să mă încurc, adică să mă fac de râs, mai bine să stau acasă, să nu mă duc. În Ajun, nu am mai mâncat nimic, poate oi prinde vreun iepure, așa zicea mama că, dacă postești în Ajunul Crăciunului, prinzi iepuri.
Râdeam, împreună cu soră-mea Tuța, privind-o pe mama cum bătea în căpistere coca pentru cozonaci o jumătate de zi, de se zgâlțâiau și grinzile de la tavan, iar mama, transpirată, ne zicea că poate lasă cozonacii și ne dă și nouă câteva palme pe spinare, dacă nu o lăsăm în pace. Seara, am tot mirosit cozonacii care se rumeneau în sobă, de unde mama îi scotea pe cârpător, unul câte unul, grași și frumoși ca niște purceluși, și îi așeza cu grijă și pe masa a mare, și pe masa a mică cu trei picioare, și pe scaune, că eu și soră-mea nu mai aveam voie să ne dăm jos din pat. Pluteam fericiți în miros de lămâie, de nucă, de scorțișoară, și cine mai știe de ce.
A venit și tata de la treabă, a băgat sania sub șopru, a dat calul la apă, l-a băgat în obor și, după ce a pus o pătură pe el și i-a umplut ieslea de ovăz, a intrat în casă obosit și plin de zăpadă. După ce a văzut steaua mea, mi-a dat un creion colorat, jumătate roșu, jumătate albastru, și m-a ajutat să o mai aranjez. L-am întrebat pe unde vine Moș Crăciun și mi-a spus că , de obicei coboară pe coș, însă, dacă nu am fost cuminte, moșul nu vine.
Apoi mama a luat steaua, a așezat-o lângă icoană să o sfințească Dumnezeu, tata ne-a spus că în noaptea asta Dumnezeu ia chipul lui Moș Crăciun și că, de fapt, a plecat de mult, pe la copiii de pe mări și oceane și a trecut cu jucăriile, și pe la niște copii galbeni, apoi mama ne-a spus o poveste frumoasă, cum a înviat Isus într-o iesle, iar tata ne-a povestit cum au anunțat cei trei Crai de la Răsărit Nașterea Domnului, arătând o stea ca aia cu care o să colind și eu mâine.
Mi-a zis mama să mă culc, m-am așezat în genunchi și cu mâinile la piept am spus cu glas tare ,,Înger, îngerașul meu” și ,,Doamne, Doamne, ceresc tată”, apoi m-am culcat, însă am închis numai ochii fără să adorm, cu gândul să-l prind pe Moș Crăciun, când o să vină cu sacul plin de jucării, să-i iau tot ce are. Îmi așezasem lângă mine sub plapumă oticul de lemn cu care scotea tata fân și paie din căpițe pentru a agăța cu el sacul lui Moș Crăciun.
Și câte nu am visat în noaptea cea mai frumoasă a anului… Parcă pe casa noastră cădeau stele de toate culorile, iar nenea Mișu care murise soldat, adică se urcase în cer după cum ne spunea mama, arunca cu stele peste casa noastră. Deasupra lor strălucea o stea mare și frumoasă care lumina tot pământul, iar printre stele venea Moș Crăciun cu o sanie mai mare ca a tatei, iar barba moșului abia se vedea dintre jucării…
M-au trezit pașii care își făceau loc cu greu prin zăpada groasă de afară , iar pe ușă au intrat Fănică al Leanei lui Dupancea și Nelu al Vetei lui Vânete plini de promoroacă și au început să cânte ,,Steaua”. Când i-am văzut, am sărit din pat să merg și eu cu ei. Mama, ,,Nu!’’ că afară viscolește! Tata , ,,Nu!’’ că zăpada e cât gardul! Am început să plâng așa de tare că și gerul Crăciunului începea să se înmoaie și, cu vaietele mele, i-am convins pe toți. M-au îmbrăcat și am plecat fericit cu ,,Steaua”, cu băieții ăștia doi mai mari decât mine. Nu am lăsat necolindată nici o casă până la capătul satului, la Veta lui Cârstea și Ilinca Marghioalei.
La terminare, după o jumătate de zi de mers prin viscol, prin ger și prin nămeți, de bătut cu ciomagul pe la porți și pe la uși, de bătaie cu toți câinii satului și de cântat ,,Steaua” prin toate casele oamenilor, Fănică și Nelu mi-au dat o monedă de cinci bani, din aia galbenă și cu stema țării pe ea. Mă întorceam acasă răsplătit, mai mândru decât găina babei care găsise o mărgea.
Acasă, sora mea, Tuța se juca în pat și cu păpușa pe care i-o adusese ei Moș Crăciun, și cu mașinuța pe care mi-o lăsase mie moșul la capul patului și nici nu o văzusem de dimineață, când plecasem.
Tata cu tata mare și cu nașu Mitică frigeau țuică fiartă din căni de pământ, iar mama m-a dezbrăcat, m-a schimbat cu haine de lână și mi-a dat să mănânc cozonac. Eu m-am mai jucat cu mașinuța și am adormit în miros de țuică fiartă și de cozonac, ascultând pisica cum toarce lângă sobă și pe tata care cânta împreună cu o placă neagră și rotundă ca o farfurie ,,Mână caii, Niculaie/ Că te bagă-n ududoaie!”.
Gheorghe Atanasescu, A 15-a zi a lui Brumărel al anului 1989.
Din volumul ,,Despărțirea de Rădești’’, Editura Noastră, Montreal, 2011.