AcasăActualitateCu viața mea, apăr viața

Cu viața mea, apăr viața

La începutul acestei săptămâni, Colegiul Tehnic „Alexe Marin” din Slatina a găzduit faza județeană a concursului cu cercurile tehnico-aplicative de elevi cu tematică de protecție civilă „Cu viața mea, apăr viața”, concurs organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Olt.

„Scopul principal al acestui concurs este adoptarea de către elevi a unui comportament adecvat în eventualitatea producerii unei situații de protecție civilă. La această fază, au participat echipele câștigătoare ale fazei pe localitate desfășurate în luna aprilie. Concursul s-a desfășurat pe două cicluri de pregătire, gimnazial și liceal, și a cuprins o probă teoretică și două probe practice.

isuProbele practice au fost transportul asistat al unui accidentat așezat pe o targă, pe o distanță de 50 de metri, și deplasarea, cu masca pe figură, cu vizorul obturat, într-un raion cu obstacole, contaminat”, a declarat plutonier Alin Băsășteanu.

Dintre cele șapte echipaje concurente, la ciclul gimnazial, Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina a fost declarat câștigător, iar la cel liceal, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” din Caracal. Câștigătorii vor participa la faza interjudețeană, la care se vor întrece echipe din județele Olt, Giurgiu și Teleorman și care se va organiza, în acest an, în județul nostru.

Ionuț Dumitrescu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments