În politica românească există un singur cuvânt care provoacă fiori reci: anticipatele. Nu inflația, nu deficitul bugetar, nu exodul tinerilor și nici prăbușirea încrederii în instituții. De toate acestea se poate trece cu declarații sforăitoare. De votul românilor, însă, nu.
De aceea, liderii marilor partide preferă formule de laborator, coaliții împotriva firii și înțelegeri de culise. Astăzi se combat la televizor, mâine își împart ministerele. Se schimbă discursurile, nu și năravurile. Cetățeanul rămâne doar decorul unei piese prost jucate.
PSD, PNL, USR și UDMR își justifică fiecare opțiunile prin „interesul național”, însă prea puțini mai au curajul să întrebe poporul dacă mai acordă sau nu încredere acestei construcții politice. Tocmai aici se ascunde adevărata teamă: verdictul urnelor.
Între timp, România se afundă în datorii, în birocrație, în neputință și în dezbinare. O țară bogată este administrată cu o sărăcie de idei care frizează cinismul.
România de astăzi seamănă tot mai mult cu o Vale a Plângerii, pe ale cărei povârnișuri schiază, veseli și fără răspundere, căpcăunii tuturor culorilor politice. Când se vor opri din coborârea lor amețitoare, s-ar putea să constate că sub schiuri nu a mai rămas aproape nimic din încrederea acestui popor…
Dumitru Sîrghie
