AcasăSănătateCum ne ferim de efectele caniculei. Recomandările specialiștilor de la Spitalul Slatina

Cum ne ferim de efectele caniculei. Recomandările specialiștilor de la Spitalul Slatina

Temperaturile caniculare din această perioadă pot avea efecte serioase asupra sănătății, de la deshidratare și insolație până la agravarea afecțiunilor psihice. Pentru a preveni astfel de situații, medicii Spitalului Județean de Urgență Slatina au lansat campania de informare „Vară cu bine!”, prin care oferă recomandări esențiale pentru populație.

Specialiștii unității medicale explică modul în care trebuie protejați copiii, cum trebuie utilizat corect aparatul de aer condiționat și ce efecte poate avea căldura excesivă asupra stării psihice.

Medicul primar pediatru Dr. Daniela Safta atrage atenția că cei mici sunt printre cele mai vulnerabile categorii în perioadele de caniculă.

„Părinții ar trebuie să evite expunerea copiilor la razele solare între orele 10:00 și 17:00. Să folosească creme cu factor de protecție de peste 50%, să asigure o hidratare adecvată cu apă și sucuri naturale și să utilizeze aparatul de aer condiționat astfel încât diferența dintre temperatura de afară și cea din interior să nu depășească 10 grade. De asemenea, copiii nu trebuie lăsați nici măcar un minut nesupravegheați în autoturisme”, recomandă medicul pediatru.

La rândul său, șeful Secției Psihiatrie, Dr. Amalia-Mirela Săndulescu, avertizează că temperaturile ridicate influențează și echilibrul emoțional.

Potrivit acesteia, valurile de căldură cresc iritabilitatea, irascibilitatea și scad toleranța la frustrare, favorizând apariția conflictelor. Consumul excesiv de alcool agravează aceste manifestări, iar căldura afectează capacitatea de concentrare și viteza de reacție. De asemenea, persoanele care suferă de anxietate sau depresie pot resimți o accentuare a simptomelor în această perioadă. Un somn odihnitor și evitarea consumului de alcool sunt măsuri importante pentru menținerea echilibrului psihic.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Slatina, Dr. Emilian Postelnicu, spune că intervalul în care trebuie evitată expunerea la soare este din ce în ce mai mare.

„Dacă până acum recomandam evitarea expunerii între orele 11:00 și 18:00, în prezent vorbim despre un interval care începe în jurul orei 9:30-10:00 și poate ajunge până la ora 19:00. Este important să stăm la umbră, să consumăm suficiente lichide – minimum doi litri pe zi, iar persoanele care muncesc în agricultură sau în industrie chiar 3-4 litri, deoarece pierderile prin transpirație sunt mult mai mari”, a explicat medicul.

Acesta a subliniat și diferența dintre epuizarea provocată de căldură și insolație. În cazul epuizării, persoana este conștientă, transpiră abundent și poate fi ajutată prin mutarea la umbră și hidratare. Insolația reprezintă însă o urgență medicală gravă: pielea este uscată, organismul nu mai poate regla temperatura, iar pacientul poate deveni inconștient sau poate intra în stare de delir, fiind necesară intervenția rapidă a echipajelor medicale.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina îi îndeamnă pe oameni să respecte recomandările specialiștilor și să solicite ajutor medical ori de câte ori apar simptome îngrijorătoare.

„Noi suntem aici, pregătiți să ajutăm pe oricine are nevoie și să oferim sfaturile necesare pentru prevenirea complicațiilor provocate de caniculă”, a transmis Dr. Emilian Postelnicu.

Dragoș Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments