AcasăCupa Satelor la fotbal – faza județeană
Array

Cupa Satelor la fotbal – faza județeană

Stadionul „1 Mai” din Slatina a găzduit, în acest sfârșit de săptămână, finala fazei județene a competiției sportive la fotbal „Cupa Satelor” – ediția I. Locul I a fost câștigat de echipa din comuna Dobrosloveni, care a învins-o pe cea din Colonești, iar locul trei a fost atribuit echipei din Băbiciu, care s-a întrecut cu cea din Crâmpoia.

Evenimentul s-a desfășurat duminică, 17 martie, și a fost organizat de Federația Română de Fotbal, Agenția Județeană de Fotbal Olt, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Consiliul Județean Olt, Primăria Slatina, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Olt și Clubul Sportiv Municipal Slatina.

cupa satelorPremiile au fost înmânate de  Răzvan Burleanu – președintele FRF, Marius Oprescu – președintele Consiliului Județean Olt și Adrian Chesnoiu – directorul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Cu toții i-au felicitat pe câștigători, cărora le-au fost oferite diplome, cupe, medalii, mingi de fotbal și echipamente sportive.

Competiția s-a adresat copiilor care iubesc fotbalul, cu vârsta de sub 13 ani, din județul Olt. Competiția va continua cu turneul regional, urmând ca, în luna mai, să se desfășoare faza finală.

Premiul cel mare va consta într-o deplasare cu avionul, împreună cu echipa națională a României, în Norvegia. Echipele de pe locul al doilea și al treilea vor lua parte la meciul cu Spania, din luna septembrie, ce se va desfășura la București.

Ionuț DUMITRESCU

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -