Săptămâna trecută, activul politic al Partidului Conservator Olt s-a întrunit într-o locație a Hotelului Parc din Slatina, pentru a-l unge ca președinte pe senatorul Mihai Niță. Acțiunea a fost coordonată de un experimentat politician de la Centru, senatorul Vasile Nistor, care a pus în aplicare – și aici la Olt – o decizie politică centrală, prin care toți parlamentarii PC – acolo unde sunt – trebuie să preia conducerea organizațiilor din care fac parte. La Olt, locul lui Mihai Turcitu a fost luat de Mihai Niță, fostului președinte atribuindu-se funcția de președinte executiv al PC Olt.
Senatorul Vasile Nistor a avut amabilitatea să răspundă câtorva întrebări adresate de publicația noastră.
D-le senator, cu ce gânduri ați venit în județul Olt?
După cum bine se știe, Partidul Conservator face parte din alianța de guvernare USL. Suntem în a doua etapă de dezvoltare a organizației. Până acum, Partidul Conservator a fost un partid mai mic, aș putea spune. Dar, începând de după alegerile din decembrie, în viziunea noastră, a apărut varianta unui partid mult mai puternic și trebuie să facem tot ceea ce este posibil ca să reușim.
Poate trăiți cu impresia că am venit la Olt să schimbăm președinții care nu și-au făcut datoria. Nu! D-l președinte, Mihai Turcitu, este un om foarte valoros, un om al PC de foarte mulți ani de zile. Numai că, la nivel de Birou Național, s-a luat o decizie politică prin care, acolo unde avem parlamentari, organizațiile să fie conduse de parlamentari. Pentru că e o problemă de reprezentare, de discuții cu presa și s-a considerat că ar fi mai bine acest lucru.
De asemenea, PC are două funcții care sunt echilibrate ca decizie politică: funcția de președinte, care este o funcție pur politică, și funcția de președinte executiv, care este șeful executivului PC. Fie că discutăm de consilieri, persoane eligibile și persoane neeligibile, primari, consilieri locali, consilieri județeni, oameni care sunt în structurile de conducere a partidului. Eu vă pot spune că, în județul dvs., chiar dacă au mai apărut câteva speculații de presă, acest transfer, dacă putem să-i spunem așa, este bazat pe o înțelegere între d-l senator Niță și d-l președinte actual. Am înțeles că d-l președinte actual vrea să preia funcția de președinte executiv, având în vederea experiența și cunoașterea oamenilor care sunt în structurile teritoriale. Pentru că, într-o perioadă de 6-7 luni de zile, PC trebuie să aibă organizații în aproximativ 80% din localitățile județului. Vom avea un congres spre toamnă, dacă va fi nevoie îl prelungim spre iarnă sau în primăvară… Acest lucru se va întâmpla doar dacă avem la nivel național, în toate județele României, minim 55% de organizații în fiecare județ. Deci, nu putem face alegeri, până când nu avem în fiecare județ jumătate plus unu din organizații.
Partidul Conservator, așa cum vă spuneam, trece într-o altă etapă, o etapă de dezvoltare. Eu știu să fac acest lucru. Nu ne-am cunoscut… Eu am fost vicepreședinte PD și sunt în politică de 23 de ani. Cred că sunt un om priceput într-ale politicii. Dacă nu capacitatea, cel puțin experiența cred că poate să-și spună cuvântul.
Am venit la acest partid cu gândul să fac un partid mai mare. Nu spunem foarte mare, ci mai mare… Sigur, în 2016, PC va candida pe propriile picioare. Va avea pentru prima dată o competiție directă cu electoratul. Competiție pe care eu mi-am dorit-o și acum. Nu s-a putut din cauza USL. Vrem să ne măsurăm forțele direct cu electoratul din România. Ca să vedem ce putem să facem, ce avem de făcut și dacă suntem competitivi la nivel politic.
D-le senator, am înțeles că acest rol de etern subordonat al partidelor mari nu vă mai convine. E clar! Vă organizați să candidați de sine stătător… În cazul în care nu reușiți un scor destul de mulțumitor vă veți atașa, din nou, partidelor mari?
Vreau să facem un partid competitiv. Eu sunt ferm convins că, dacă intram la alegerile locale separat, PC ar fi avut mai mulți primari. Vă dau un simplu exemplu. Noi am candidat separat în 365 de localități și am scos 48 de primari, dintre care doi primari de Municipiu Reședință de județ și un președinte al CJ. Când am venit în partid, s-a candidat, cu patru ani în urmă la locale, 3600 de unități de administrativ-teritoriale, toate localitățile României, iar PC a avut 38 de primari. Nu am luat în calcul candidaturile pe USL, doar PC. Din acest motiv spun că dacă am fi candidat separat și acum, am fi avut un scor mai bun. Spun acest lucru pentru că, bineînțeles, conceptul de dezvoltare a organizației este legat strict numeric de persoană. Am dezvoltat Birourile Județene, Birourile Locale le-am făcut de 21 de membri. Dacă înmulțiți toate administrațiile teritoriale cu 21 de membri îți iese un procent de 6%. Deci, ăia sunt sigur că votează cu partidul, fiind în birou. De la conceptul acesta încep să fac niște alte calcule, care s-au făcut de-a lungul anilor.
Vreau să înțelegeți că cel mai important lucru pentru mine sunt persoanele care sunt în partid. Eu n-am venit să schimb pe cineva sau să dau pe cineva afară. Găsesc soluția cea mai corectă și o înțelegere între părți. Pentru că sunt funcții importante în PC și avem de treabă toți. Etapa celor care fug după funcții s-a terminat acum. Un partid e altceva decât să fii tu soția și cu vreo doi nepoți pe acolo.
Cred că, împreună, vom reuși, având în vedere că pe d-l Niță îl cunosc foarte bine, fiind, anterior, colegi la PD. Mă bucur că l-am adus pe d-l Niță la PC, mă simt mândru pentru că este un om de onoare. Pe d-l președinte Turcitu îl știți, este la fel de valoros. Își dorește să facă politică și își dorește să facă și afaceri. Suntem o țară în plin capitalism și trebuie să ne dezvoltăm capitalismul și local nu numai să-i ajutăm pe alții.
Ca partid modern și cu pretenții europene, vă deranjează vreun pic derapajele antieuropene ale lui Crin Antonescu? Sau nu vedem noi bine?
N-aș putea spune că sunt derapaje antieuropene. Un lider de partid mai prezintă, uneori, și voința din interiorul partidului. Sunt oameni, în orice partid politic, care văd lucrurile altfel decât le vedem noi. Și e normal ca mesajul respectiv să-l prezinte președintele. Pe de o parte… Pe de altă parte, și eu sunt de acord că, uneori, în fața presei mai poți greși. Dar tot atât de adevărat este că, dacă conduci un partid, e foarte bine să te gândești întâi la România și mai apoi la Europa. Și, din acest motiv, țin foarte mult ca un lider de partid să facă politică în Europa, dar după cum cere și poporul.
Ce spune PC, dvs. în speță, care aveți o experiență bogată, despre cearta dintre securiștii PSD și securiștii liberali? Vorbesc de Sebastian Ghiță și Sorin Roșca Stănescu. Care e poziția dvs. în lupa aceasta dintre securiști? Ce spun securiștii Partidului Conservator, în acest caz?
Ați atins degetul pe rană acolo. Dar aveți în față un om experimentat politic și un om care a fost timp de trei mandate numai în comisiile speciale. Și probabil din această cauză nu prea ne-am văzut pe la televizor, pentru că acolo este o disciplină sub jurământ. Adică, ieși numai cu comunicate de presă și…. cam atât.
Și eu am fost un antisecurist foarte, foarte înrăit, pentru că tatăl meu a avut, Dumnezeu să-l odihnească!, foarte multe probleme. A fost căsătorit cu o fată de boier care, le rândul lui, era cumnat cu un mare boier, pe nume Lecca.
Am venit cu un gând foarte răzbunător și din această cauză am intrat în comisiile speciale. Ducându-mă afară, luând toată documentația pentru cum trebuie să apară un serviciu secret al unui stat liber. În afară de un serviciu care făcea politică, în cadrul serviciului, restul oamenilor din fosta Securitate erau oameni care funcționau în baza unei Constituții. Ca și ăștia de astăzi… Nu e nicio diferență. În schimb, existau și oameni foarte zeloși care, pentru a-și menține scaunul, treceau peste lucrurile care erau trecute în statutul lui ca ofițer. Știu sigur că mulți oameni au ajuns informatori fiind presați pentru a-și menține un scaun. Cum astăzi, unul face un pas și se miră toată lumea de ce pleacă acolo. Pentru că are un interes pe care vrea să și-l rezolve. E adevărat că interesul lui nu confirmă interesul național, dar pentru el este un interes. Și atunci era la fel, nu e nicio diferență.
Am spus-o la Constanța și v-o spun și dumneavoastră… Am fost întrebat despre securiștii de acolo și de la PC. D-l Voiculescu este la fel de “securist” ca și Traian Băsescu. Vă spun acest lucru cu cea mai mare responsabilitate, după ce am verificat toate documentele. Dar dacă mă întrebați pe mine, ca specialist, după ce am verificat toate documentele, niciunul dintre ei nu este informator. Și să vă spun și de ce.
Era Legea 56, prin care orice cetățean, dacă se întâlnea cu o persoană străină, trebuia să se ducă a doua zi la plutonier să scrie acolo ce s-a discutat. În afară de treaba asta, tot ceea ce însemna sistemul din Republica Socialistă România era un sistem de securitate națională.
Orice om care avea relații externe, afaceri în diplomație, în energie, toate erau considerate sisteme naționale de securitate. Iar angajatul, după ce se întâlnea cu străinul, avea obligația să dea raport la director. Ce s-a discutat, ce i-a dat, ce a primit… Toți aveau această obligație, inclusiv Traian Băsescu și Dan Voiculescu. Numai că nimeni n-a știut acest lucru, eu am descoperit acest lucru în 1997, că toți directorii care erau la aceste direcții erau ofițeri de securitate acoperiți. Și pe acest sistem, informația se plătea. Și pentru că oamenii erau lacomi, cum sunt și acum, băgau în nota informativă obligatorie de serviciu și alte lucruri, trecea acolo și mai lua bani și pentru treaba asta. Pentru mine nici Băsescu și nici Voiculescu n-au fost informatori ai Securității.
LINIA ÎNTÂI
Il unge preşedinte pe M Niţă un individ care îşi vede doar de afacerile lui nu şi de interesele poporului. De la PDL a venit la PC si astfel în judetul Olt PDL-ul cu oamenii lui au acaparat şi ceea ce se cheamă partidele puterii antidemocratice care s-au intalat in România avandu-l pe Bulă mare premier, trădător al poporului român.n-are nicio valoare acest Nistor! Este la fel ca toţi ceilalţi..
IAR ASTA CE A VOTAT TAIEREA PENSIILOR SI SALARIILOR