AcasăInterviuDacă am înlocui noțiunea de prezident cu noțiunea de Rege, ar fi...

Dacă am înlocui noțiunea de prezident cu noțiunea de Rege, ar fi foarte bine

D-le primar, un proiect de lege pe care  l-au semnat 32 de senatori PSD vizează, printre altele, și interzicerea drapelului regal. Dvs. nu vă e teamă să vă afișați sentimentele pro-regaliste, în aceste vremuri care ne aduc aminte de „era ticăloșilor”?

Nu. Doamne-ferește! Cum să-mi fie teamă. Dacă îmi era teamă să afișez aceste sentimente ale mele și, de ce nu, aproape convingeri ale mele, nu m-aș fi simțit deosebit de mândru de vizita Principelui Nicolae. Alteța Sa Regală a venit și a fost primit cu onorurile cu care puteam noi să-l primim în comuna Osica de Sus.

ciocan primar osica 591Cu mare mândrie, pot să vă spun că am fost de patru ori la Palatul Elisabeta. De trei ori la Garden Party și o dată la un eveniment de încheiere a unui proiect de plurilingvism, care a fost proiect european, încheiat tot la Palatul Elisabeta.

Atunci am avut șansa, datorită lui Paul Popescu (fost deținut politic și președinte ANRM Olt), să mergem din Slatina 5-6 persoane, în condițiile în care în sala respectivă erau numai vreo 70 de persoane și majoritatea erau atașați ai ambasadelor din București. Deci, români au fost foarte puțini. A fost o mare onoare pentru mine să mi se întâmple acest eveniment.

Dacă am înlocui noțiunea de prezident cu noțiunea de Rege ar fi foarte bine. Președintele României, oricât ar vrea să fie de apolitic, nu are cum să fie apolitic pentru că pleacă din rândurile unui partid. Și va rămâne sub tara acelei ideologii politice. Ori Regele nu trebuie să fie ales de nimeni. Și atunci parti-pris-ul dintre Rege și Guvern nu se poate face decât în condițiile unei bunăstări a României. În celelalte condiții, între președinte și prim-ministru, întotdeauna vor fi niște conflicte veșnice care nu aduc nimic bun, așa cum se întâmplă acum, fie lucruri care nu     întotdeauna fac bine României.

Cât privește acel proiect de lege, sper să fie un accident, pe care pesediștii să-l regrete în curând și să-și ceară scuze poporului român…

Ionuț Dumitrescu

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments