AcasăOpiniiDacă s-ar vrea, țara asta ar deveni rapid o țară normală!

Dacă s-ar vrea, țara asta ar deveni rapid o țară normală!

De ceva vreme, în media se tot discută despre penitenciarele românești și despre cei care le populează. În general, concluzia este că pușcăriile din România sunt adevărate lagăre de exterminare a deținuților, cei care le conduc fiind niște brute corupte și care fac la locurile lor de muncă „ce  vrea mușchiu’ lor”. Un raport al avocatului poporului zugrăvește în termeni sumbri situația. Numeroși avocați cu notorietate s-au oferit „pro bono” să acorde asistență juridică deținuților cărora li se încalcă în mod sistematic drepturile.

Inspecțiile guvernamentale în penitenciare sunt formale, conducerile lor prezentându-le inspectorilor doar ceea ce vor ei să vadă, după care trag împreună un chef monstruos, ba, unii inspectori se aude că mai pleacă de acolo și „mânjiți” corespunzător, pentru ca raportul lor să fie… corespunzător, adică favorabil conducerilor penitenciarelor.

patrascu m
Marian Pătrașcu

ALO, PARLAMENTARII «LU’ PEȘTE PRĂJIT»!

Vă mai amintiți cum fostul ministru al justiției Cazanciuc a ieșit pe posturile de televiziune si se smiorcăia ca un copil mucos și neajutorat că nu are ce face, sunt prea puține locuri în pușcării și de aici rezultă toate problemele? Mocofanul era chemat să le rezolve și nu să se vaicăre! Nici cu actuala ministresă a justiției „nu mi-e rușine”, deoarece „calcă rău în străchini”, deh, la cât este de pregătită profesional, nu poți să spui decât că „de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”.

Ei, bine, uite eu, un neica nimeni în materie de justiție și de penitenciare, le ofer mocofanilor de guvernanți, dar și mocofanilor de parlamentari o soluție… „la mintea cocoșului” (iarăși „de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”, căci se pare că  ipochimenii aceștia nici pe aceea n-o au!). Soluția mea este una extrem de simplă, și anume  în pușcării nu trebuie să stea decât două categorii de infractori: criminalii și violatori! Atât! Pentru hoți și alte categorii de infractori, pedeapsa să se rezume în confiscarea parțială sau totală a averii, corespunzător cu prejudiciul creat (celebra și mult discutata recuperare a ceea ce s-a furat) și condamnarea la un număr de ani de muncă în folosul comunității, dar nu oricum, ci îmbrăcați în zeghe de pușcăriaș! În rest, să fie liberi, alături de familiile lor. Alo, parlamentarii  „lu’ pește prăjit” și guvernanți, actuali și viitori, se aude?

Așadar, ce ați zice dacă demolatorului combinatului chimic “Oltchim” i s-ar confisca toată averea (inclusiv cea ascunsă prin bănci din străinătate!) și l-am vedea câțiva ani de zile în zeghe, muncind la „Spații verzi” prin Râmnicu  Vâlcea? Și de același „tratament” să se bucure toți acoliții lui, politicienii și ziariștii care au pus pe butuci mândria industriei chimice românești și cel mai mare și mai profitabil combinat chimic din  sud-estul Europei! Dar, stai, că individului “nu i s-a mișcat niciun fir de păr din cap” până acum! De ce oare? Nu cumva pentru că, dacă el va cădea în groapă, va trage pe mulți după el?

ȚARĂ DE LICHELE, ȚARĂ DE SECĂTURI

Vă vine să credeți că tot eu am o soluție radicală pentru mocirla în care se zbate România de ani de zile? Căci, s-o spun pe-aia dreaptă: statistic vorbind, suntem o țară de lichele și de secături, onoare excepțiilor, mult prea puține însă pentru a schimba ceva și care nu fac decât să „confirme regula”! Așadar, care este soluția mea? Pentru început: justificarea fiecărui leu câștigat de către toți cetățenii României, iar tot ceea ce nu poate fi justificat, bani și bunuri mobile și imobile, să se confiște! Desigur, concomitent cu adoptarea unei astfel de legi să se adopte și o legislație corespunzătoare a salarizării, funcție de calitatea și cantitatea muncii depuse. Căci, ce avem noi astăzi?

Salarii și pensii uriașe pentru unii și de mizerie pentru alții, cei mai mulți. Eu, persoană cu handicap neuromotor congenital fiind, am lucrat 25 de ani numai în gr. I de muncă (cercetare chimică, substanțe cancerigene, încât acum, când scriu aceste rânduri, eu știu de ce voi… crăpa!) și am o pensie de cel puțin 10 ori mai mică decât a unui fost procuror sau judecător! Ba, astăzi, 30.10.2016, am aflat cu stupoare că un fost magistrat din Pitești are o pensie de 9000 de euro, adică, peste 400 de milioane de lei vechi! Oare acești pensionari au un creier și o cultură de 10-25 de ori mai mari decât ale mele? Și ce au făcut atât de măreț acești pensionari încât să merite (nici pe departe!) pensiile astea uriașe? Și, culmea culmilor, la Coana Justițica de la Românica dreptatea continua să fie o marfă care se vinde la licitație: o are cine dă mai mult! Eu am dat ani de zile o pâine bună de mâncat la sute și chiar mii de oameni prin aplicarea în producție a rezultatelor cercetărilor și brevetelor mele de invenție, pentru ca acum să am o pensie de mizerie! Cum naiba să nu strig pe toate drumurile: “Țară de lichele, țară de secături!”?

Dacă s-ar vrea, țara asta ar putea deveni rapid o țară normală, o țară demnă, o țară respectată în lume! Dar… nu se vrea! Acesta este tristul adevăr!

BEȚIE COLECTIVĂ CU AMĂGIRI OCULTE

Recent, au avut loc la Râmnicu Vâlcea și Măciuca „Zilele Dumitru Drăghicescu”. Deși nu mi s-a dat cuvântul sau, mai bine zis, nu s-a vrut să mi se dea cuvântul, iată ceea ce aș fi spus:

1. Faptul că Dumitru Drăghicescu este mai cunoscut și apreciat mai mult în străinătate decât în țară, se explică prin aceea că nouă, românilor, nu ne place să discutăm despre defectele noastre de caracter ca nație, darămite să le mai și recunoaștem! Așa că, ele au soarta gunoiului vârât sub preș: nu se văd/recunosc, dar ele există și, din nefericire, ne influențează permanent viața!

2. Este aproape imposibil ca un bolnav să se vindece, dacă, mai întâi, el nu recunoaște că este bolnav! Patologiile psihiatrice sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Poporul român se comportă, în marea sa majoritate, exact ca un bolnav psihic: nu ar recunoaște că este bolnav „nici dacă-l pici cu ceară”! Dimpotrivă, clamează „ca din gură de șarpe” că alții sunt bolnavi, nu el! El este grozav și nemaipomenit, ce să facă, săracul, dacă alții „îi portă sâmbetele” tocmai pentru că el este atât de grozav și atât de nemaipomenit?!

3. Poporul român are multe calități, dar cu mult mai multe defecte. Cel mai detestat defect al său este, cred, prostia fudulă. Și asta în ciuda faptului că tot el este creatorul superbei zicale: „Prostu’ până nu-i fudul, parcă nu e prost destul!”.

4. Nu plaiurile noastre sunt mioritice, ci cei care le populează și care știu ca nimeni alții «a-și da cu stângu’-n dreptu’»: cât de idiot trebuie să fii pentru ca, aflând că în noaptea următoare vei fi ucis, tu să nu faci altceva decât să începi a te văicări? Da… suntem mioritici… Din păcate!

5. Cei mai mulți dintre români sunt convinși că noi suntem frumoși, harnici și deștepți, nu! – cei mai frumoși, cei mai harnici și cei mai deștepți de pe fața Pământului, ce să facem însă dacă tot restul omenirii nu există decât pentru a ne face nouă rău! Nu i-ar trece niciunuia dintre aceștia prin cap că, dacă cineva își bate joc de el, o face pentru că poate și pentru că are de cine-și bate joc, iar pentru asta singurul vinovat este el!

6. Noi, românii, nu am progresat de-a lungul istoriei decât împinși de la spate, dar și atunci – doar în două cazuri: când am avut parte de niște conducători geniali sau când am fost conduși de străini. Faptul că prima universitate din spațiul românesc a apărut (1860, Iași) la mai mult de o jumătate de mileniu după Universitatea din Praga (1348), este, probabil, primul argument care susține această tristă constatare.

7. Complexul de inferioritate al celor mai mulți dintre conaționalii noștri se relevă cel mai pregnant prin protocronismul lor exacerbat, grevat masiv de ignoranță și infantilism, prin care ei caută să se convingă și să convingă pe și pe alții (cei pe care nu reușesc să-i convingă sunt, desigur, trădători de neam și țară), că strămoșii noștri s-au aflat la originea civilizației planetare, dar, în același timp, și că, la nivel mondial, există o conspirație care încearcă să ascundă acest lucru, ce mai – că restul omenirii nu există decât pentru a ne oculta nouă întâietatea în orice domeniu.

Această beție colectivă cu amăgiri oculte a devenit în mod clar un caz de patologie psihiatrică! Și ne mai mirăm că suntem tratați în consecință… Mai grav este însă faptul că tocmai această patologie psihiatrică națională s-ar putea să ducă la dispariția noastră ca națiune.

Marian Pătrașcu

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments