Este îmbucurător să constați că, în județul nostru cel de toate zilele, mai există primari rurali interesați de tradiții, de cultură, în general, de spiritualitatea acestor plaiuri sudice, care au dat țării și lumii oameni de seamă.
Dan Vasile, primarul comunei Tătulești, ne-a vorbit, recent, despre Ion Marin Iovescu, cel care a fost profesor pe aceste meleaguri, dar și un scriitor de referință, născut la Spineni, la 6 august 1912, dintr-o familie de țărani săraci, al cărui roman de referință, „Nuntă cu bucluc”, a fost prefațat elogios de Eugen Lovinescu (1936). A debutat în România literară (1934), revistă aflată sub conducerea lui Liviu Rebreanu și a colaborat la „Zburătorul”, „Vremea”, „Revista Fundațiilor Regale” și „Revista Argeș”, fiind considerat, în epocă, ca un Ion Creangă al Munteniei.
Tot d-l primar ne-a spus că Ion Marin Iovescu, având viziuni politice de dreapta, naționaliste, a fost văzut cu ochi răi de comuniști, care au încercat tot timpul să-l marginalizeze. Acest important prozator al Olteniei noastre profunde a murit la 9 august 1977, în comuna Bughea de Jos, județul Argeș.
D-le primar, prin cultură, devenim mai liberi. Cultura te eliberează de anumite prejudecăți, cultura te întărește… Care este viziunea dvs. despre cultură aici, în comună, și despre cultură în general?
De fapt sunt două elemente: cultură și educație. Acestea două se întrepătrund. Fără educație nu putem să evoluăm. Fără cultură nu ne putem înțelege nici trecutul, nici prezentul și nu putem să anticipăm nici viitorul.
În ziua de astăzi, cultura este lăsată pe ultimul plan, deși la toate întâlnirile se vorbește despre cultură, despre rolul culturii, dar se face foarte puțin în acest sens. În general, se spune: nu avem bani.
La nivelul localității Tătulești, ar fi necesar un cămin cultural. Este adevărat că suntem o localitate mică, dar ar fi nevoie de un cămin cultural. Nu avem această posibilitate. Localitățile sub 2000 de locuitori accesează foarte greu fonduri europene, e chiar aproape imposibil.
Ideea a fost să creăm o asociere de localități, pentru că în jurul Tătuleștiului nicio localitate nu depășește 2000 de locuitori. Dar nu trebuie să depunem armele. Trebuie să ne păstrăm optimismul și să ne gândim că, în viitor, avem șanse să depășim acest moment.
Am vorbit, cu ceva timp în urmă, despre Ion Marin Iovescu, un scriitor din aceste locuri, care a lăsat posterității urme adânci despre tradițiile, despre românismul și dumnezeirea noastră românească… Mi-ați vorbit despre un proiect, o carte despre viața și opera lui Ion Marin Iovescu…
Proiectul despre care am vorbit este un proiect foarte important. Ion Marin Iovescu nu numai că a fost un învățător foarte bun și a creat elevi care au ajuns personalități. Ion Marin Iovescu a fost un scriitor foarte cunoscut în perioada lui. În București era foarte bine văzut, prieten cu Cezar Petrescu. Ion Marin Iovescu a surprins viața satului, cu evenimentele importante: naștere, educație, cununie, moarte. În același timp a surprins în scrierile sale anumite „personalități” locale, renumite, călușari, hoți de cai… De exemplu, pe Ion Martin de la Colonești, care – înainte să fie un mare călușar – a fost și un mare hoț de cai.
Marin Iovescu este de loc din Spineni. Comuniștii au încercat să-i șteargă memoria, fiind un om de dreapta. A fost o întâmplare fericită că au apărut câteva cărți scrise de el. În copilărie, cărțile lui m-au fascinat. Deja vedeam nunta, scandalul, cum se încălzea mâncarea, cum se mânca din străchini de lut.
În cartea „Nuntă cu bucluc”, acțiunea se petrece în comuna Tătulești, în satul Cioflic…
Dumitru Sârghie