Recenta conferință de presă a PSD Olt a reconfirmat, dacă mai era nevoie, statutul de vedetă încă neîncoronată al marelui gânditor socialist Darius Vâlcov. Omul-hiperbolă al social-democrației de pe malul Oltului ne-a vorbit, cu o înflăcărare și un patetism demne de vremurile lui Bobu și Verdeț, despre „rezultatele istorice” obținute de PSD Olt la aceste alegeri europarlamentare, îndemnându-l pe Paul Stănescu să se bucure acum, pentru că s-ar putea să nu mai aibă niciodată un asemenea prilej.
Entuziasmul și delirul lui Vâlcov nu sunt deloc întâmplătoare, acestea făcând parte dintr-o piesă de teatru, regizată în anumite laboratoare tari în… Gușă și-n căpușă, știindu-se faptul că Vâlcov, în acest moment, joacă la două capete: ori ia, cu orice preț, președinția PSD Olt, ori organizează „marea dreaptă”, prin ruperea colosului PSD Olt, în momentul în care Băsescu va scoate un as din mâneca destinului, prin care îi va da șah-mat imberbului Ponta, și balanța electorală se va înclina în favoarea unui președinte de dreapta.
Atenție: atitudinea temperată și de bun-simț pe care au avut-o Marius Oprescu și Paul Stănescu, la acea conferință, în raport cu poveștile de adormit pesediști ale lui Vâlcov, nu este de ajuns pentru a stăvili ambițiile și pohtele nestăvilite ale controversatului politician local!
Dumitru SÂRGHIE