În ultimele trei cincinale, am auzit multe capete pătrate, turtite asimetric pe la colțuri, capabile să afirme în gura mare că Darius Vâlcov este un geniu al politicii de la Nord de Dunăre. Că e bun de președinte al României. Mai nou, el a devenit un Putin al României, în stare să facă din țărișoara asta bună, populară și română, un imperiu și să anexeze cine știe câte țări europene…
Cu un an în urmă, invitat fiind la DG 24 TV CRAIOVA, am fost nevoit să intru în contradicție cu un tânăr universitar, deștept și cuviincios, dar care avea și el părerea că Vâlcov e genial. Mi-au trebuit doar 20 de minute să-i scot prostia asta din cap. Și asta, nu pentru că aș fi eu mai cu moț decât tânărul politolog și publicist sau decât cei care-l pupă-n cur pe Darius, această practică fiind, totuși, un drept constituțional. Ci, pentru că eu îl cunosc pe Darius din frageda lui tinerețe… Din vremea când purta cercel în ureche și de când falimenta (ce-i drept, premeditat) o gogoșărie, un bar (KING’S) și o bancă (Populară, chipurile!), pe care o înființase, așa cum a consemnat presa vremii, după ce subtilizase alocațiile mai multor elevi din Slatina, cărora le promisese telefoane mobile. Noroc cu fostul prefect de Olt din acea vreme, Florea Morlova, care l-a salvat pe imberbul Vâlcov, fiindcă era prieten cu fiul său, Cristi, un tânăr mult mai educat decât eroul nostru.
Pe Vâlcov, l-am cunoscut în multe ipostaze… De tânăr nonconformist și aventurier politic, de prestidigitator și organizator de campanii electorale, de președinte de partid interimar, de politruc de dreapta și apoi de stânga, de parlamentar, șef al Comisiei Roșia Montană, ministru etc. Intelectual, n-a strălucit niciodată. Ba, din contra. A fost și este un tânăr fără prea multă instrucție, tupeist, lipsit de scrupule, ușor influențabil, isteric. Mi-aduc aminte, cum l-a jignit pe Paul Stănescu, într-o ședință a CJ Olt, când actualul vicepremier i-a spus scurt: „Băi, băiatule, tu ești capo di tutti capi!”
Repet, în toate ipostazele, acest băiat a fost de-o mediocritate înfiorătoare. Mă uitam la infamul de Gâdea cum îi sorbea semisfertodoctului cuvintele și mă gândeam că niciun ziarist din Olt, fie și din acela aflat în tabăra PSD, nu este atât de obedient și pupincurist…
V-am mai spus… dați-i o dictare lui Vâlcov și vă veți convinge de gradul lui de intelectualism… Cât privește problemele lui penale, am preferat să aștept un verdict final, definitiv și irevocabil, din partea justiției, eu având convingerea, fără să am dovezi în acest sens, că în cel puțin o parte dintre ilegalitățile de care este acuzat, autorul moral a fost altcineva, el fiind doar un mediocru executant, așa cum, la rându-i, a avut zeci de executanți submediocri, „pulifrici”, cum îi plăcea lui să le spună, care-și luau și ei partea.
Referitor la faptul că ar fi un mare finanțist, economist, geostrateg, patriot și politician de mare anvergură, nu pot spune decât că toate aceste hiperbole țin de noaptea minții lui Dragnea și a cântăreților acestuia. Vâlcov, poate fi, însă, cel mai bun valutist de la Vacanța, și spun asta fără să-i jignesc pe schimbătorii de valută din Slatina, cu care, Vâlcov, prin pulifricii lui, a colaborat substanțial.
Recunosc, cu sinceritate, că, în anumite momente ale carierei lui, eu însumi l-am apreciat pentru succesele lui politice, mai ales atunci când a îngenuncheat, la Olt, PSD. Mi-am dat, însă, seama repede de faptul că el este construit după chipul și asemănarea lui Băsescu… arogant, demagog, duplicitar, lacom, semisfertodoct și ușor influențabil, ca orice tiran care se respectă… Amin!
D.S.
Trăind in aceste vremuri tulburi, el a stiut cel mai bine legea…. concurentei si prin mijloacele specifice, unele inventate chiar de el, a fost in stare sa pătrundă până la cel mai înalt nivel al Puterii!Câți din oamenii legii sau din presa … luptătoare sunt mai prejos decât el?!!!
traind in aceste vremuri tulburi el a stiut cel mai bine legea…. concurentei si prin mijloacele specifice unele inventate chiar de el, a fost in stare sa patrunda până la cel mai înalt nivel al Puterii.Câți din oamenii legii sau din presa … luptătoare sunt mai prejos decât el!!!!
Adevarat!