Primul lucru care m-a surprins în Occident de Paște – măi, ăștia nu dau cu var copacii? De ce? Nu știu? Vai de capul lor… De ce în Est se dau cu var copacii, iar în Vest nu? Care este secretul? Eu cred în cauzalități și într-o logică a lucrurilor. Adică nu de nebuni fac oamenii asta. Dar de ce o fac? Și de ce unii o fac și alții nu? Astăzi, primul lucru care ți se răspunde dacă întrebi asta e legat de agro-biochimie: anti-paraziți, anti-iepuri – păstrează copacii mai bine.
O fi și asta – dar vesticii de ce nu dau? Nu au var?
Dar de ce și bordurile? Iepurii nu mănâncă borduri și mă îndoiesc că mănâncă plopii aceia groși de pe marginea șoselei. Dar an de an – în fiecare primăvară pe tot cuprinsul fostului Imperiu, copiii, țăranii, muncitorii și birocrații ieșeau la văruit copaci, stâlpi și borduri. Am făcut-o toți născuți acolo, am făcut-o și eu cel puțin 15 ani.
De ce? Când a început totul?
Istoria spune că înainte de război acest ritual nu exista. Că la bază el este un ritual apărut în cel de al doilea război mondial. Cu o funcție practică, administrativ pragmatică – să se ghideze mai ușor în noapte tehnica de război. Bordura, copacul alb e ușor de urmărit în drumul de noapte. Rezultatul fiind practic și ieftin a făcut ca după cel de al doilea război mondial administrația să apeleze la el. Era o formă ieftină de marcaj – estetică și în timp se pare că și utilă: zeama aceea de var avea multiple funcții. Mai ales că varul deja avea o întrebuințare largă.
Practic, administrația s-a folosit de acest element ieftin și mobilizator pentru a rezolva niște lucruri. Rapid, ieftin – forța de muncă gratuită, varul costuri minime – rezolvi administrativ: indicatoare de drum, estetica minimală, curățenia de primăvară, mobilizarea de masă și, se pare, și efecte pozitive agro-biochimice. Genul de element practic, administrativ și ritual, ideal pentru administrația de stat – mai ales pentru un stat centralist. În timp, însă, el a devenit un ritual care, chiar dacă păstrează din datele sale prime, el are acum mai degrabă o altă funcție. O funcție de identificare socială, culturală, geografică: lumea care dă cu var și lumea care nu dă cu var copacii primăvara.
Da, noi încă vopsim masiv ouă, văruim copacii, dăm foc la vreascuri și alte ritualuri ,,primitive”.
Personal, eu cred că ,,a da cu var copacii” e deja un soi de tradiție și tezaur cultural de identificare și mobilizare util. Eu nu l-aș lua în derâdere și nu aș renunța la el, chiar dacă pare că e marcă a ,,arhaicului” și ,,sărăciei”. Ei și? Asta mă diferențiază – iar diferența face să depășească și să universalizeze identicul. Diferența e cea apreciată de celălalt, nu repetiția. Eu chiar aș încuraja esticii, când se mută și stau compact în vest pe la Torino, Paris sau Londra – să-și văruiască copacii: aici suntem NOI. Și? Așa ne marcăm noi cu var teritoriul…
Oricum, în câțiva ani, tradiția asta va dispărea – se schimbă materia și se dizolvă diversitatea materiei – și toate drumurile vor arăta identic, iar zeama albă de var va deveni zeama de Coca Cola sau mai știu eu ce ingredient universal identic.
Dr. Diana F.
