Cu pielea mirosind a cărți și iubiri interzise, Dana Roșca scrie cu sânge albastru, purtându-și dorurile în sâni și rezistând „ în dragoste, ca într-o atracție gravitațională.” Pentru Dana, dragostea este un fenomen complex, care n-are de-a face cu științele fixe, ci mai degrabă cu transcedentalul, cu metafizica, mai clar cu Dumnezeu…
Dragostea nu are nici logică, nici motiv, nu este nici adunare, nici scădere, ci împreunare… Iubirea nu este un substantiv comun, ci este însuși verbul „a fi”, care se conjugă la toate timpurile.
„Iubește la nebunie sau nu iubi deloc, / când îți pierzi mințile, îți vei găsi inima în loc.”
Cartea „De dor” a Danei Roșca este, de fapt, o (re)naștere care poartă dimensiunea nedizolvantă a eternității, o (re)naștere a unor cuvinte scrise cu inima, cuvinte care trăiesc și respiră, atâta timp cât preceptele Sf. Augustin legate de iubire vor da rod, „ca florile de cais, primăvara.” „ A iubi iubirea” – iată sensul și culoarea albastră a fericirii, cea care o domină pe Dana Roșca, în demersul ei artistic, literar, înțesat cu beatitudine și „straturi de lumină.”
Iubirea din această carte are gust de căpșună dulce-acrișoară, iar culoarea dragostei supreme este albastrul regal sidefat… Dana Roșca ne oferă, prin scrisul său o tulburătoare dăltuire a „iubirii cosmice”, planantă spre absolut, ea, autoarea însăși, mușcând din ideea dragostei cu o voluptate nepământească, fiind ispitită a trage linie sub iubitul ei, pentru a-l rezerva pour toujour…
Cartea ei amiroase a flori de măr, sărutul din carnea ei n-a fost niciodată mai fast, iar printre rânduri întâlnești minți frumoase și personaje care-și teleportează săruturile la cea mai mică distanță dintre limbă și buze…
„O mie de iubiri albastre” ai să descoperi în cochetul volum al Danei Roșca, o mie de iubiri prin care ai posibilitatea, cititorule, să te rătăcești, ca într-un labirint al oglinzilor. Iar dacă nebunii au inventat iubirea, nu-ți rămâne decât să înnebunești subit, la ultima respirație a acestei cărți-briliant.
Să iubești sălbatic și să-i pipăi iubitei sufletul cu degete lungi de pianist, ca și cum ai interpreta o simfonie, iată un mod de a te căsători cu iubirea dulce-acrișoară a unei fete cu ochi castanii, cu pletele-n vânt, pregătită fiind de zbor.
Și dacă ploaia are mereu o poveste fascinantă de spus, de ce lacrimile de iubire ale Danei, prelinse în această carte „De dor”, pentru dor, n-ar ascunde, printre metafore, însăși povestea de dragoste a autoarei? Cea care, răscolind prin mormanele-i de sentimente, a găsit răspunsul la întrebarea … Ce-ar fi viața fără de iubire?
Ar fi bine, dragi cititori, să intrați și dumneavoastră în posesia acestui răspuns, și atunci, porunca Sf. Augustin, „Iubește și fă ce vrei”, ar căpăta materializarea maximă, atât în duh cât și în carne. Răspunsul îl veți găsi în această carte închinată Zeului EROS, „De dor”, semnată Dana ROȘCA.
Felicitări, Dana, și lasă-te în continuare „arsă de stele și beată de vise”!
Dumitru SÂRGHIE-MITIF
