Din spuma tranzacțiilor politice care au secătuit sensul guvernării, din miasma trocurilor între tabere ce nu mai au doctrină, ci doar instinct de conservare, s-a decantat, în cele din urmă, un nume sobru, necrispat: Ilie Bolojan.
Un om care a construit, nu a vorbit. Care a opus lozincilor din studiouri munca și seriozitatea. Tocmai de aceea, apariția lui în vârful bulei de aer pe care o numim guvern este binevenită.
PSD impune Rotativa, ca pe o dogmă salvatoare. În realitate, e o centrifugă a iresponsabilității, menită să păstreze status quo-ul unui sistem prin care, în trecutul apropiat, dreapta și stânga s-au topit, într-o pastă ideologică fără gust, fără rușine, fără orizont.
PNL, cândva partidul Brătienilor, a devenit o anexă docilă a interesului imediat, jucând la două capete fără vlagă, fără vertebră. A supraviețuit politic, nu prin forță, ci prin absența riscului și prin negocieri de birou.
USR, care ar fi putut fi o alternativă reală, s-a pierdut în propriile certuri, oportunisme, securisme și episoade de frondă sterilă. Și-a dat singur foc la valiza cu speranțele tinerilor votanți.
UDMR joacă eternul rol de arbitru înțelept, cu buzunarele pline, așteptând, la marginea mesei, firimiturile unei guvernări pe care o încurcă, dar din care nu lipsește niciodată.
Pe acest fundal, venirea lui Bolojan, în fruntea actualului (ne)guvern, pare a fi un efort de salvare: „avem un profesionist”. Însă dacă nu i se dă libertate de acțiune, dacă este folosit doar ca decor de competență, într-un guvern captiv intereselor de grup, vom fi pierdut și ultima soluție decentă.
Vom fi, din nou, ce-am fost: o Românie condusă de clanuri politice care se dau în spectacol pentru funcții, nu pentru oameni. Și, mai rău, vom începe să fim mai mult decât atât: o țară care acceptă orice, cu resemnarea celui care nu mai așteaptă nimic.
Decoctul de prim ministru pare că e servit: Ilie Bolojan! Să vedem dacă gustul final e amar sau, printr-un miracol al decenței, vindecător. Hai, Nicușor! Fii bărbatul națiunii sau… Dumnezeu cu mila!
Dumitru Sîrghie