AcasăEvenimentDELTA ALUMINIUM Slatina a inaugurat o nouă capacitate de producție

DELTA ALUMINIUM Slatina a inaugurat o nouă capacitate de producție

DELTA ALUMINIUM și-a  început activitatea în România, la Slatina, în 2006,  în domeniul aprovizionării cu materie primă pentru extrudare. Începutul a fost greu. Investitorul se lovea atunci de o legislație românească destul de neclară, de o tranziție    specială, în care regulile   jocului se schimbau de fiecare dată din mers, iar statul, înainte de a fi un partener al agentului economic, pornea în acțiunile sale specifice de la premisa că fiecare entitate economică e concepută să prejudicieze bugetul public.

Treptat, proiectul DELTA se dezvoltă. De la  producția primelor profile, în 2006, până astăzi, fiecare zi din dezvoltarea companiei e o poveste în sine. Pentru că, se întâmplă asta la Slatina, un loc unde se investește în extrudare cu un colos în spate (ALRO Slatina), care are peste o jumătate de secol de experiență, e un pas ușor  nebunesc.

Cu o echipă managerială competitivă, oameni care cred în piața liberă, acolo unde e loc pentru toată lumea, DELTA s-a dezvoltat aproape de la sine, iar astăzi e un punct de reper pe harta celor care caută calitate într-un raport corect cu prețul și termenele de livrare.

delta aluminium slatina inaugurare 413 NOIEMBRIE 2015, UN REPER ÎN DEZVOLTAREA DELTA ALUMINIUM

În cei 10 ani de activitate, firma s-a extins încontinuu, ajungând astăzi să fie un producător integrat de profile pentru tâmplărie, profile standard, profile speciale, realizate pentru piața internă, cât și pentru piața externă. Partenerii din străinătate sunt piețe dificile, unde calitatea primează de fiecare dată: Germania, Olanda, Bulgaria, Cehia, Grecia, Serbia și așa mai departe.

Sub deviza firmei – „Recunoaște-ți calitatea!”, DELTA ALUMINIUM imprimă standarde precum: calitate, servicii excelente, termene scurte de livrare. În completarea portofoliului de producție, vineri, 13 noiembrie 2015, DELTA ALUMINIUM a inaugurat o nouă capacitate de producție, în cadrul proiectului „Amenajare și tehnologizare Hală pentru Extrudarea de Profile de Aluminium”. Acesta este co-finanțat de Uniunea Europeană prin P.O.R – „Creșterea competitivității economice”.

Investiția reprezintă amenajarea și tehnologizare hală pentru extrudarea de profile de aluminiu. Prin noul sistem productiv, crește gama dimensională de la lățimi de 200 mm până la 330 mm, crescând de asemenea și lungimea produselor extrudate. Toate acestea într-un climat de muncă sigur, ce produce competitivitate pe piața internă și internațională.

Obiectivele asumate din proiect sunt multiple: crește productivitatea muncii, se diversifică gama de produse și extinderea bazei de clienți ai firmei, se creează noi locuri de muncă și crește productivitatea per angajat.

delta aluminium slatina inaugurare 2AUTORITĂȚILE PUBLICE ALĂTURI DE ECHIPA DE LA DELTA

La evenimentul de vineri, 13 noiembrie 2015 au participat oficialități locale: Emil Popa – primarul Slatinei, deputatul Emil Moț, vicepreședintele CJ Olt – Pavel Belinski, reprezentanți ai conducerii DELTA, parteneri de pe piața locală, care au susținut punerea în aplicare a proiectului: GRUP PRIMACONS, ELECTRIC TOTAL, C.E.C Bank, cât și alți invitați ai gazdelor de la DELTA.

Performanțele industriale ale noii prese au fost prezentate publicului de către directorul general – Gheorghe Stroică. Managerul proiectului, Alina Bîlteanu a susținut de asemeni un scurt discurs pe seama eforturilor făcute în implementare.

Echipa DELTA nu poate fi completă fără directorul Kadir Cokyapici – co-owner/managing, directorul general Umut Selhan Yazici – CEO (chief executive officer) și administratorul Selcuk Karasu. Trei tineri care pun suflet în ceea ce fac în România, care au rămas aici, în vreme ce, nu de puține ori, le-ar fi fost mai simplu și mai ușor să lichideze afacerile de la  noi și să repatrieze legal, în Turcia, plus-valoarea afacerii din România. Nu au făcut-o pentru că prin stăruința lor și a partenerilor de încredere români, astăzi, DELTA ALUMINIUM asigură aproape 200 de locuri de muncă și o contribuție semnificativă la bugetul local, cât și la cel consolidat al statului. Nu e deloc ușor, într-o țară așa cum este România de astăzi.

Alina Bîlteanu, manager de proiect:

DOMNUL STROICĂ – UN PROFESIONIST ADEVĂRAT

„Având în vedere cele spuse mai sus, eu nu pot să mai adaug decât atât: Vă mulțumesc, domnilor, că ați avut curaj să investiți în DELTA, vă mulțumesc pentru că ați avut curaj să creați locuri de muncă. Pentru Slatina este important că acești oameni, de zece ani de zile, au un loc de muncă în care să se dezvolte, să aibă un salariu, să-și întrețină familia… În ceea ce îl privește, despre domnul Stroică pot spune numai atât: este un profesionist adevărat, cu o experiență în carieră, câți ani am eu de viață. Nu în ultimul rând, celorlalți care au participat la dezvoltarea DELTA ALUMINIUM, le mulțumesc pentru munca depusă de dimineața și până seara. Sunt oameni ce au crezut și cred mai departe în proiectul nostru. De asemenea, dvs., finanțatorilor, vă mulțumim!”

GHEORGHE STROICĂ – INCURABIL ÎNDRĂGOSTIT DE POVESTEA ALUMINIULUI EXTRUDAT

E unul dintre acei oameni care știe pe de rost povestea aluminiului prelucrat. Poate oricând să meargă la catedră și să le vorbească aspiranților la titlul de inginer în metalurgie despre drumul corpului brut până la profilul strălucitor sau folia mai subțire decât foița de ceapă. Nu renunță, pentru că știe că mai are multe de spus, iar prezența sa în echipa DELTA e un semn al încrederii reciproce, al atașamentului față de produsul cu valoare adăugată foarte mare.

În fața auditorului de la DELTA, de pe poziția sa de director general, Gheorghe Stroică a realizat o expertiză a noii capacități de producție:

„Astăzi ați văzut compania cea mai integrată în prelucrarea aluminiului din România. Vă dau și explicații să înțelegeți de ce: are turnătorie să-și producă materie primă. Are fabrică de matrițe, are nitrurarea matrițelor, are producție începând cu presă de șase sute de tone forță,  profile mici, până la trei mii de tone forță, produse atât din aluminiu sau aliaje moi, medii și dure. Din punct de vedere al dimensiunilor poate să facă profil de șase milimetri în diametru, până la o lățime de 320 de milimetri sau înălțime de 260 de milimetri, în timp ce lungimea poate ajunge chiar și la 13 metri. De altfel, am livrat în Olanda profile de 10 metri, ceea ce este, într-adevăr, o performanță. Așadar, tot ceea ce înseamnă această gamă de dimensiuni se poate realiza aici, și tot ce noi avem este ultimul răcnet. Presa are calculatoare de ultimă generație – Siemens, așa cum este toată partea ce ține de electronică.

Pornirile motoarelor, pentru cei care știu, fiind motoare asincrone, nu depășesc curentul nominal, având convertizoare de înaltă precizie și pentru asta. De asemenea, matrițele se realizează numai din oțeluri suedeze, de calitate, pentru produse de… calitate. Mai departe, instalația de nitrurare, și ea, de ultimă generație, este o instalație ce realizează durificarea metalelor, tot așa cum, aparataj de ultimă generație este și instalația de aer comprimat.

Construcția a fost realizată de PRIMACONS, partea de electricitate cu ELECTRIC TOTAL, partea de gaze cu INSTAL SUD, iar toți cei care au lucrat aici sunt performanți în domeniile lor, fapt pentru care le mulțumim.

În concluzie, aceasta este fabrica noastră, cea mai performantă în prelucrarea aluminiului din România, integrată total”.

CELE SPUSE DE MANAGERUL GHEORGHE STROICĂ SUNT, INGINEREȘTE, POZIȚIILE UNUI OM CARE A PARTICIPAT, EFECTIV, LA DEZVOLTAREA ACESTEI UNITĂȚI DE PRODUCȚIE. NICIUN CUVÂNT ÎN PLUS NU-ȘI MAI AVEA ROSTUL…

delta aluminium slatina inaugurare 1Umut Selhan Yazici – CEO, mulțumește celor care au împlinit proiectul DELTA ALUMINIUM

 Chiar dacă ocupă în cadrul companiei una dintre cele mai înalte funcții, Umut Selhan Yazici este un om de echipă, un om realist, capabil să înțeleagă că, fără aportul fiecărei persoane implicate, proiectul DELTA nu ar fi avansat atât de mult, într-un timp atât de scurt:

„Bine ați venit și vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră în această zi specială pentru Delta Aluminium!  

În primul rând, doresc să vă mulțumesc tuturor pentru că ați venit să împărtășiți cu noi acest moment special pentru Familia Delta! Aș vrea să subliniez faptul că acest eveniment are loc numai datorită a două persoane speciale din această companie: Directorul nostru economic, doamna Alina Bîlteanu care a crezut întotdeauna în acest proiect, chiar din primul moment și până la sfârșit. Practic vorbind, dumneaei este cea care a făcut imposibilul posibil în România cu Fonduri Europene. Alături de domnia-sa, domnul director general, Gheorghe Stroică, cel care ne-a dat o parte din viața sa, din cunoștințele sale, din experiența și munca asiduă în acest domeniu, ne-a ajutat să fim plasați între jucătorii majori din acesta industrie. De asemenea, aș dori și-i mulțumesc partenerului nostru Banca C.E.C. care ne-a furnizat ceea ce avem voie cel mai mult pentru ca acest vis să devină realitate: bani!

În doar 10 ani, Delta Aluminium a reușit să devină cea de-a doua mare companie industrială din domeniul extruziunii aluminiului de pe piața din România. Așa că pentru noi este momentul potrivit să ne focusăm nu numai pe piața internă, dar și pe piața internațională. Cred că, într-o scurtă perioadă de timp, Delta Aluminium va asigura o bună imagine României pe piața mondială. Din momentul în care am ajuns în România în 2006, am crezut în noi și ne-am pus viețile noastre, sufletele noastre și chiar viitorul familiei noastre în această companie. Pe parcursul acestor ani nu am simțit niciun regret și ne-am mobilizat în mod constant, dincolo de limitele noastre. Iar acum este timpul să vedem și să simțim rezultatele: Delta Aluminium este inima noastră! Suntem cu toții conștienți că lucrurile frumoase se întâmplă doar prin puterea umană și apreciem în mod deosebit valoarea umană pe care suntem norocoși să o avem în Delta Aluminium.

Logo-ul companiei – „Recunoașteți calitatea” este în mod constant pus în evidență de echipa internațională  de profesioniști  care se upgradează în mod continuu.

Rezultatele sunt în fața dumneavoastră: 3  prese în aproape 10 ani, o topitorie,  o matrițerie, o linie de vopsitorie în câmp electrostatic, propriul sistem de nitrurare matrițe – o fabrica pe deplin integrată. Și intenționăm să rămânem și să ne dezvoltăm în continuare! Încă o dată, vă mulțumim pentru prezență   și sper să simțiți importanța momentului, așa cum o simțim noi, cei din Delta Aluminium”.

Proiectele DELTA nu se opresc aici!

În cei peste zece ani de activitate continuă, DELTA s-a dezvoltat din aproape în aproape. O politică a pașilor mărunți, adoptată în sensul asigurării proiectelor deja implementate, ca fundament pentru cele noi. Nu a fost ușor, iar concomitent cu noile capacități, aici au prins contur și extinderea piețelor unde produsele DELTA ajung sub forma diverselor arhitecturi sociale sau parte a proiectelor economico-industriale.

Presa de extruziune nu este ultima etapă în dezvoltarea capacităților de aici. Vor urma altele noi. Sub deviza „Recunoașteți calitatea!”, DELTA merge mai departe.

LINIA ÎNTÂI

delta aluminium slatina inaugurare 3Gheorghe Stroică…

Profesionalismul d-lui Gheorghe Stroică este ca o religie de ordin personal… Un nume și o știință care se traduc prin faptul că substanța lucrurilor este inventată de forța celor puternici.

Gheorghe Stroică, managerul general al DELTA Aluminium Slatina, are o inteligență recunoscută și un fel de suveranitate personală, care derivă din înaltul său profesionalism. Metalurgia, pentru domnia-sa, nu mai are demult taine nedescifrate.

DELTA Aluminium este pentru domnia-sa un acte de credință, un act de buna-vestire a calității și a recunoașterii internaționale. Și dacă Gheorghe Stroică are sentimentul îndeplinirii profesionale, acest lucru se datorează faptului că, de zeci de ani, domnia-sa își îndeplinește, zi de zi, datoria. Iar datoria ți-o îndeplinești cu atât mai bine cu cât lucrezi într-o companie capitalistă, neîngrădită, capabilă să producă prosperitate, așa cum este DELTA Aluminium din Slatina.

Fără proprietate privată, nu există piață, fără piață, nu există prețuri, fără prețuri, nu există estimări anticipative, fără estimări anticipative, nu există calcul de rentabilitate, fără calcul de rentabilitate, sursele nu pot fi alocate rațional și agentul economic este pus în imposibilitatea de a face un calcul realist și corect, neputând astfel să facă o planificare.

Oameni buni, DELTA Aluminium Slatina și Gheorghe Stroică reprezintă un pariu câștigat cu metalurgia românească, un pariu care ne alimentează speranțele. Grație unui management de performanță, DELTA Aluminium a devenit un simbol al excelenței care ne alimentează mândria locală, națională și internațională.

Felicitări DELTA Aluminium! Felicitări Gheorghe Stroică!

Dumitru SÂRGHIE

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments