Aflat la primul mandat de parlamentar, deputatul PSD Cătălin Grecu face parte din Comisia pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie alimentară și Servicii specifice și din Grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state, precum Regatul Suediei; Republica Guineea și Republica Africa de Sud.
De asemenea, Cătălin Grecu are două luări de cuvânt, în două ședințe ale Camerei Deputaților; o interpelare și cinci moțiuni.
Dintre cele mai recente inițiative legislative:
– Propunere legislativă privind unele măsuri de prevenire și combatere a activităților economice ilicite;
– Legea cărnii și a produselor din carne;
– Propunere legislativă privind unele reguli speciale pentru realizarea unor proiecte de interes național si local, precum si pentru exercitarea dreptului de administrare temporară a unor bunuri proprietate publici și privați a statului și a unităților administrativ-teritoriale necesare pentru aceste proiecte;
– Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc;
– Propunere legislativă privind măsurile compensatorii ale fondului de salarii în cazul instituirii de sărbători legale în care nu se lucrează.
Dragoș Sîrghie