AcasăBreviar parlamentarDeputatul Cătălin Grecu – printre inițiatorii propunerii legislative pentru modificarea și completarea...

Deputatul Cătălin Grecu – printre inițiatorii propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 201/2016

Cătălin Grecu, deputat PSD, se numără printre inițiatorii propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 201/2016, privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe, și a Legii nr. 349/2002, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

„Prezenta propunerea legislativă a apărut ca urmare a nevoii de a reduce expunerea minorilor la produsele ce le pot afecta sănătatea, cum ar fi tutunul. În vederea reducerii expunerii copiilor și tinerilor la produsele de tutun, actul normativ propus extinde interzicerea comercializării, prin automate, și interzicerea vânzării către tinerii cu vârsta sub 18 ani pentru: țigaretele electronice, flacoanele de reumplere pentru țigarete, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului.

Totodată, se stabilește implicarea școlilor în procesul de prevenire și control a acestui comportament, prin prevederea care stipulează că instituțiile de învățământ au obligația de a introduce, în regulamentele proprii, măsuri coercitive aplicate elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea, deținerea și utilizarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice și dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului, în incinta acestora.

Prin inițiativa legislativă, se asigură preluarea unor definiții care au fost omise, la transpunerea anterioară a legislației europene, respectiv definițiile țigaretei electronice, a flaconului de reumplere a țigaretei electronice, așa cum sunt acestea prevăzute în textul Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului, din 3 aprilie 2014, privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de abrogare a Directivei 2001/37/CE”, a spus Cătălin Grecu.

Nerespectarea prevederilor de către persoanele fizice se sancționează cu amendă contravențională de la 100 lei, la 500 lei. Nerespectarea prevederilor de către persoanele juridice se sancționează cu amendă contravențională de 10.000 de lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității, pe o perioadă de 30 de zile, la prima abatere; săvârșirea unei noi contravenții la această lege se sancționează cu amendă contravențională de 20.000 de lei și cu sancțiunea complementară de închidere a unității.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments