Audierea ministrului propus Radu-Dinel Miruță, desemnat pentru portofoliul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a adus în prim-plan tensiuni și întrebări-cheie în cadrul Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților. Printre cei mai vocali membri s-a numărat deputatul de Olt, Mihai Țiu (S.O.S. România), care a adresat o intervenție tranșantă, cu accente critice și întrebări punctuale privind viziunea guvernamentală asupra economiei României.
În cadrul intervenției sale, Mihai Țiu a declarat:
„Domnule ministru nominalizat, suntem colegi în comisie… Pot să spun că, până acum, în comisia noastră s-a lucrat destul de bine. Suntem astăzi aici pentru a discuta deschis despre problemele reale ale României. Deschizând programul de guvernare, am văzut că doar PSD, PNL și UDMR sunt trecute acolo… Vreau să vă întreb: USR își asumă acest program de guvernare?
Aș vrea să discutăm și de realitate. Fostul președinte Klaus Iohannis spune că România este un stat în faliment. Așa este. La ora actuală, din păcate, nu avem posibilitatea de a ne finanța cheltuielile bugetare. Nu s-a discutat astăzi despre cum intenționați să creșteți veniturile bugetare. Aș fi vrut să înțeleg cum statul român, fără să ne împovăreze tot pe noi, cetățenii onești ai României, care ne plătim, zi de zi, contribuțiile la bugetul de stat, va rezolva această problemă. Cred că ANAF trebuie restructurat, cred că banul public trebuie cheltuit mai eficient.
Aș vrea să înțeleg, domnule ministru, dacă vă veți uita și la autoritățile statului român – gen ANCOM, ASF, BNR. Am discutat și în comisia noastră despre aceste autorități. De ce, domnule ministru, au salariile trecute la secret? Și dacă veți susține – vă rog să ne confirmați astăzi – desecretizarea salariilor ANCOM, ASF, BNR, să fie publice.
Eu l-am interpelat pe domnul Zgonea de la ANCOM și mi s-a comunicat că sunt trecute la secret. Aș vrea să vorbiți astăzi despre cum veți susține programul Start-up, unde sunt întârzieri la plată.
Haideți să vorbim despre investiții în România, haideți să vorbim despre digitalizare la ANAF, acolo unde, într-adevăr, statul român trebuie să învețe să fie eficient! Avem nevoie să colectăm mai puțin de la mai mulți contribuabili. Să creăm o bază de impozitare în așa fel încât povara fiscală să nu fie mare.
Lăsați banii la oameni care vor să investească corect și stopați externalizarea profitului! O spun tare, de aici, din Parlamentul României: clasa politică românească nu are curajul, este în genunchi și nu dorește să stopeze externalizarea profitului.
De ce puneți povară pe oamenii cinstiți și corecți și nu vă uitați la multinaționalele care exportă profitul?
Aș vrea, domnule ministru, să ne asumăm împreună restructurările care se impun în România, în așa fel încât să avem bani de investiții. Dacă nu vorbim de investiții, să creștem baza de impozitare, nu scoatem statul român din faliment și vom intra în incapacitate de plată. Vreau să știu dacă se vor vinde și întreprinderile de stat eficiente?”
Declarația deputatului de Olt reflectă poziția critică a formațiunii S.O.S. România față de politicile economice actuale și pune presiune pe noul ministru nominalizat să ofere răspunsuri concrete în fața unor realități fiscale și sociale tot mai apăsătoare. Intervenția vine pe fondul unei crize bugetare accentuate, dar și al nemulțumirilor legate de lipsa transparenței în instituțiile-cheie ale statului.
Dragoș Sîrghie