Emil Albotă, deputat PSD, face parte din Comisia pentru Transporturi și Infrastructură și din grupuri de prietenie cu state, cum ar fi: Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Slovacă, Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Slovenia și Grupul parlamentar de prietenie cu Irlanda.
Din activitatea sa parlamentară, putem aminti faptul că are trei luări de cuvânt în plenul Parlamentului; patru declarații politice depuse în scris; 50 propuneri legislative inițiate, dintre care 14 promulgate legi; patru întrebări și interpelări, precum și cinci moțiuni.
Cele mai recente inițiative sunt:
– Propunere legislativă privind unele măsuri de prevenire și combatere a activităților economice ilicite;
– Legea cărnii și a produselor din carne;
– Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc;
– Propunere legislativă privind unele reguli speciale pentru realizarea unor proiecte de interes național si local, precum si pentru exercitarea dreptului de administrare temporară a unor bunuri proprietate publici și privați a statului și a unităților administrativ-teritoriale necesare pentru aceste proiecte;
– Propunere legislativă pentru modificarea art.95 din Ordonanța de urgență nr.50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori și a art.135, alin.(2) din Ordonanța de urgență nr.52 din 14 septembrie 2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Dragoș Sîrghie