Majestatea Sa Custodele Coroanei l-a primit astăzi pe d-l deputat PNL, Gigel Știrbu, președintele Comisiei Camerei Deputaților pentru comunitățile de români din afara granițelor. La întâlnire a fost prezent și ASR Principele Radu. Custodele Coroanei, Principele Radu și d-l deputat au discutat o serie de proiecte legate de comunitățile de români din diverse țări ale lumii. Agenda externă a Majestății Sale Margareta cuprinde, în fiecare vizită cu caracter public, acțiuni de consolidare a poziției comunităților românești din vecinătatea României, din țările UE, de pe continentul american și de pe cel asiatic.
„Astăzi, am avut deosebita onoare să fiu invitat de către Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române și Alteța Sa Regală Principele Radu, la o întrevedere la Palatul Elisabeta privind proiectele actuale și viitoare pentru binele diasporei. Am fost profund impresionat de cât de ancorată este Casa Regală în realitatea diasporei românești. Mulțumesc, pe această cale, pentru cuvintele frumoase la adresa activității mele parlamentare și pentru încurajări! Ca om ce apreciază importanța Casei Regale în formarea Statului Unitar Român sunt deosebit de onorat pentru primire”, a declarat Gigel Știrbu, deputat PNL Olt.
Dragoș Sîrghie