AcasăBreviar parlamentarDeputatul Gigel Știrbu propune modificarea Regulamentului Camerei Deputaților

Deputatul Gigel Știrbu propune modificarea Regulamentului Camerei Deputaților

Deputatul PNL de Olt, Gigel Știrbu, a inițiat un Proiect de Hotărâre pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaților, prin care se propune schimbarea denumirii actuale a unei comisii permanente. Potrivit inițiativei legislative, Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării ar urma să devină Comisia pentru românii de pretutindeni.

Modificarea este motivată de necesitatea unificării terminologiei legislative, în condițiile în care sintagma „români de pretutindeni” este deja consacrată printr-o serie de legi și acte normative importante în domeniul relațiilor cu diaspora românească.

Concret, proiectul prevede: înlocuirea sintagmei „Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării” cu „Comisiei pentru românii de pretutindeni” (art. 41, alin. 4); modificarea atribuțiilor acestei comisii în sensul actualizării și corelării acestora cu cele ale instituțiilor centrale care au competențe similare.

„Prin această propunere urmărim claritate, coerență legislativă și o formulare mai accesibilă. Denumirea actuală este lungă și greoaie, pe când varianta propusă este deja folosită oficial, inclusiv în denumirea comisiei similare din Senat, ceea ce înseamnă și o aliniere între cele două Camere ale Parlamentului”, a declarat deputatul Gigel Știrbu, în expunerea de motive care însoțește proiectul.

În document se arată că numeroase acte normative – precum Legea nr. 299/2007, Ordonanța de urgență nr. 52/2021 sau Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – utilizează termenul „români de pretutindeni” ca formulare standard. De asemenea, instituții-cheie precum Departamentul pentru Românii de Pretutindeni funcționează în baza acestui concept.

Totodată, autorul inițiativei subliniază că noua denumire este mai precisă, mai fluentă și mai ușor de folosit, atât în comunicarea internă, cât și în cea publică.

Proiectul urmează să fie dezbătut în cadrul Camerei Deputaților, iar dacă va fi adoptat, va aduce un pas important spre simplificarea și uniformizarea limbajului juridic referitor la diaspora românească.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments