În contextul actual, dezvoltarea pieței locale de capital și transformarea acesteia într-o alternativă viabilă de finanțare a companiilor românești trebuie să devină priorități fundamentale ale modului românesc de creștere economică. În acest sens, deputatul PNL – Gigel Știrbu – este unul dintre semnatarii propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.
„Prezenta lege vizează crearea unui mediu fiscal care să încurajeze atragerea și implicarea investitorilor individuali pe piața bursieră românească. Scopul proiectului de lege vizează simplificarea regimului fiscal pentru investitori, ceea ce va duce la creșterea numărului de persoane fizice care investesc pe piața de capital din România, atât în mod direct, cât și prin fondurile de investiții. Totodată, avem în vedere și creșterea eficienței și a gradului de colectare la bugetul statului a taxelor din câștigurile de capital”, a spus Gigel Știrbu.
Proiectul de lege propune implementarea unui sistem de impozitare la sursă pentru investitorii individuali, prin aplicarea unui impozit de 1% pe câștigul din transferul titlurilor de valoare deținute mai mult de un an și 3% pe câștigul din transferul titlurilor de valoare deținute mai puțin de un an, fără ca pierderile să mai fie compensate sau declarate. Se încurajează, astfel, deținerile, pe termen mediu și lung, ceea ce asigură companiilor listate investiții mai predictibile și mai durabile. Suplimentar, implementarea acestui sistem de impozitare implică și anularea creditelor fiscale acumulate pe baza pierderilor înregistrate în anii precedenți.
„Facilitarea și simplificarea accesului la piața de capital pentru investitorii individuali, prin măsuri fiscale ar avea un efect pozitiv semnificativ în operațiunile de finanțare ale statului român prin bursă, mărind baza existentă de investitori și crescând potențialul atragerii unor sume mai mari, la costuri mai mici, pentru statul român.
Prezenta propunere legislativă vizează și încurajarea populației de a tranzacționa și de a investi, prin brokeri și societăți de administrare înregistrate fiscal în România, pentru simplificarea procedurilor fiscale, în contrast cu intermediarii înregistrați în alte jurisdicții, în cazul cărora impunerea obligațiilor fiscale este mai dificil de realizat de către statul român”, a mai spus Gigel Știrbu.
Ionuț Dumitrescu