AcasăOpiniiDeschiderea ochilor

Deschiderea ochilor

În budism există un ceremonial numit „Deschiderea Ochilor”, echivalând cu sfințirea unei statui. Pictând ochii statuii, preotul budist, de fapt, îi deschide ochii, astfel permițând lui Budha să pătrundă în lemnul sau bronzul statuii și să-i dea viață, s-o însuflețească. În felul acesta, Budha devine prezent și este alături de credincios în toate momentele vieții lui pământene. După ce artistul a dat formă materiei brute, e treaba religiei ca forma respectivă să aibă o anumită semnificație, după cum, în orice altă formă de cultură, tiparele deja constituite sunt gata să primească rezultatul muncii artistului și să-i adauge alte și alte semnificații. Problema e ca aceste tipare să existe, să fie cât mai multe, cât mai diverse și cât mai rezistente la acțiunile corosive ale agenților externi. O societate este cu atât mai vie, mai puternică și mai sănătoasă, cu cât funcționează în baza unor tipare culturale diverse, gata să primească, să modeleze și să desăvârșească rezultatele muncii unui  întreg popor. Fără cultură, nimic nu are durată, nu are viață și consistență, pierzându-se  sub permanenta avalanșă a  intereselor imediate.

smedescu 538S-a făcut mare caz de disprețul pentru cultură în regimurile totalitariste. „Când aud cuvântul cultură, îmi vine să trag cu pistolul”, se lăuda unul dintre miniștrii lui Hitler. La fel, în regimurile comuniste, deși, în aparență, cultura era la mare preț, de fapt, niciun conducător comunist nu dădea doi bani pe actul autentic de cultură. Prețuită cu adevărat era cultura de masă, prin care se asigura supralicitarea așa-zisei bunăstări generale, – de fapt o formă mascată prin care liderii comuniști își afirmau aversiunea profundă față de cultură. Cultura, deschizând ochii oamenilor, îi face să vadă adevărata realitate – pericol considerat mortal în regimurile totalitariste.

Dar în democrație? Ne-am așteptat ca, după 1989, multe lucruri să fie îndreptate și așezate în poziția lor firească. Economia, unul dintre ele. Cultura, altul. În realitate însă, tot ce era deja strâmb a devenit și mai strâmb și mai lipsit de perspective. Din strâmbă cum era, dar cu oaze de frumusețe ce puteau fi extinse, dacă li se asigurau mediul adecvat, cultura românească postdecembristă  s-a contorsionat într-o puzderie de producții neregulate, lipsite de substanță  și relief. Trecută pe ultimul loc pe lista preocupărilor guvernanților democrați, cultura a fost imediat asaltată de nisipurile mișcătoare ale divertismentului și riscă să nu se mai vadă deloc sau numai sporadic și întâmplător, din moment ce dimensiunea culturală aproape că nu mai există în actul educațional. Când președintele țării, Traian Băsescu, cerea Școlii să înceapă să producă mai puțini filosofi și mai mulți meseriași, de fapt se exprima eufemistic, pentru că de multă vreme Școala românească nu mai produce nimic.

De-ar fi să producă măcar filosofi! Măcar filosofii, dincolo de imaginea denigratoare de oameni cu capul în nori, sunt oameni cu viziune, care văd pe deasupra intereselor imediate, care știu să citească în alfabetul extrem de rar, pe cale de dispariție, al valorilor. Dar cine mai are timp de filosofie, când bacalaureatul bate la ușă și imediat, după ore, elevul trebuie să dea fuga la meditații? Și când tot ce contează în societatea contemporană este să știi să faci bani?

Cultura este ca aerul, spunea cineva: nu o simți decât atunci când îți lipsește. Din păcate însă, sunt din ce în ce mai puțini oamenii care mai simt oarece nevoie de cultură. Guvernanții, nici atât. De fapt, interesul lor bate în direcția atrofierii complete a simțului culturii. Educația în spiritul maximei eficientizări este însoțită de sugestia că orice preocupare de ordin cultural este ceva inutil, pierdere de vreme. Pentru ei nu contează deloc că un profesionist desăvârșit este de neconceput în afara unui sistem de valori, în absența unei morale și a unui orizont umanist. Tot ce contează pentru ei este că omul cult ar deschide ochii și ar pune întrebări. Un pericol ce trebuie neapărat evitat, pericolul ca lumea să fie percepută în raport cu valorile. Un pericol de care s-a temut însuși Dumnezeul creștin, atunci când a interzis primilor oameni să mănânce din pomul cunoașterii.

Așa se face că românul de azi tinde să semene tot mai mult cu o statuie  neterminată: nu mai este cultura care să-i deschidă ochii, să-l sfințească, să-l facă asemenea lui Dumnezeu. Toată viața lui se consumă între locul de muncă (dacă-l mai are!), familie (dacă nu a ales concubinajul ca alternativă modernă), televizor și, eventual, grătarul de weekend, în relaxarea căruia mai poate uita o clipă de stresul cotidian și de teroarea plății facturilor. De fapt, se aliniază și el omului euro-atlantic, pentru care cititul unui roman, a unei poezii sau a unei piese de teatru a devenit de mai multă vreme un adevărat supliciu, de care fuge ca dracul de tămâie. Iar dușmanii culturii pot jubila: toți pisoii vor rămâne toată viața lor așa cum s-au născut, adică orbi, și nu ca în bancul în care Bulă, pus de învățătoare să spună o propoziție, a zis: „Pisica mea a fătat 6 pisoi comuniști”. La inspecția școlară, învățătoarea s-a gândit să-l dea pe Bulă ca exemplu de gândire partinică și angajată și l-a pus să repete propoziția în fața inspectoarei. De data aceasta însă Bulă a zis: „Pisica mea a fătat 4 pisoi comuniști”. Vizibil încurcată, învățătoarea s-a grăbit să-l corecteze: „Dar, Bulă, data trecută a fost vorba de 6”. „Da, tovarășa, au fost 6, dar între timp 2 au deschis ochii”. Asta e… Abia prin cultură mai avem o șansă să ne simțim acasă, în temeiurile noastre proprii, în acord cu noi înșine și cu Dumnezeu.

Constantin Smedescu

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.

1 COMENTARIU

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments