Personal, nu cred că așa-zisa Lege antilegionară este dictată de cancelariile Uniunii Europene, așa cum încearcă să acrediteze, în mod aproape patologic, șeful Institutului Elie Wiesel, profesorul Alexandru Florian, român „verde”, adept al socialismului științific și istoric, disciplină predată studenților în Epoca de aur, de însuși tatăl său, profesor de marxism.
Spun asta, pentru că această lege depășește cadrul legislativ stalinist din „EPOCA MARILOR TICĂLOȘI”, prin ferocitate și prin loviturile de copită pe care le administrează libertății conștiinței, libertății de exprimare, precum și altor libertăți fundamentale, câștigate cu sânge în Decembrie 1989.
Nu vreau să vorbesc aici despre mediocritatea intelectuală și culturală a lui Crin Antonescu, nici despre educația istorică precară a lui Ponta, doi oameni de nimic ai istoriei contemporane, și cu atât mai puțin despre analfabetismul gloatei din Parlamentul României, care a votat această lege pro-comunistă, așa cum și-a votat majorarea salariilor: precum oile lui Becali!
Ca român și european deopotrivă, vreau doar să atrag atenția politrucilor acestei țări, inclusiv compatriotului nostru Alexandru Florian (acest Roller contemporan, așezat turcește în fruntea prestigiosului, până mai ieri, Institut Elie Wiesel), că această făcătură de lege aruncă istoria României într-un focar al resentimentelor și dezbinării naționale, închizând, într-un mod absolut nedemocratic, orice dialog sănătos cu privire la trecutul atât de zbuciumat al României.
Mai vreau să spun că acest popor de ciobani și voievozi, a cărui toleranță a fost recunoscută de înseși capetele cele mai luminate ale confraților noștri evrei, tocmai a demonstrat lumii civilizate lipsa oricăror pretinse accente de xenofobie, alegându-l, în noiembrie 2014, pe Klaus Iohannis, ca președinte al tuturor românilor.
„Distinsului” profesor pro-stralinist, Alexandru Florian, educat la troaca de aur a marxism-leninismului (și nu e cazul să cităm din operele sale și ale „regretatului” său tată) că orice crimă comisă de un cetățean, indiferent de convingerile sale politice (COMUNIST, LIBERAL, CONSERVATOR, FASCIST, TROȚKIST, CEAUȘIST, NAȚIONALIST ETC.), nu poate fi judecată decât individual și nu așa, la grămadă, cum ar vrea hipotalamusul tovarășului Alexandru Florian, hipotalamus care-i controlează temperatura corporală, foamea de „legionari” și setea de a le vedea acestora operele arse și statuile sfărâmate în piața publică. Că doar nu degeaba, Statul Român (suveran?) îi asigură devoratorului de „fasciști” un venit anual de 170.249 RON.
Mulți dintre „criminalii de război”, români, dintre cei pe care Alexandru Florian îi înfierează cu mânie proletară, au murit, ca martiri, în închisorile comuniste, suportând chinuri grele și crezând, până la capăt, în Dumnezeu, și nicidecum în BIBLIA ROȘIE a lui Stalin.
Ideile extremiste ale lui Alexandru Florian, acest demn continuator, într-o formă și mai degenerată, al propagării veninului și urii patologice față de valorile autentice ale Neamului Românesc, redeschid o rană a istoriei, prin care, cărturari de tipul lui Eminescu, Cioran, Eliade, Vulcănescu, Nae Ionescu, Noica, Țuțea etc., sunt puși din nou la stâlpul infamiei. Fără ca ei să fi săvârșit vreo crimă, așa cum au săvârșit comuniștii lui Alexandu Florian, pe care acesta i-a cântat în operele sale.
Oameni buni, scrierilor celor enumerați mai sus, dintre care unii au avut de-a face cu teroarea bolșevică, nu sunt doar opere de filosofie și literatură, care au făcut înconjurul lumii civilizate, ci și pagini de istorie și arheologie a spiritului românesc. Într-o deplinătate intelectuală și sufletească, ei au stat drepți în fața crucii, urmând testamentele date în istorie de Brâncoveanu, Avram Iancu, Horea etc.
L-aș întreba pe Alexandru Florian, dacă a citit următoarele versuri ale lui Eminescu (poetul nostru național pe care, Moses Rosen, membru marcant al Consiliului Mondial Evreiesc, l-a ponegrit cândva, pe nedrept): „Iar celui ce cu pietre mă va izbi în față, /Îndură-Te, Stăpâne și dă-i pe veci viață…”
Iată, tovarășe, Alexandru Florian, mostră de „antisemitism” românesc! Să-ți fie rușine!
Dumitru Sârghie
Facem legi stupide pentru a se ocoli problemele esentiale al Romaniei.Ce facem cu criminalitatea din institutiile stattului,aceasta trebuie sa fie tema si strategia legiuitorilor din Romania!Dar care legiuitori?Urmariti cazurile de mallpraxis din justitia din Romania si luati masuri! Dispuneti prin lege raspunderea magistratilor pentru erorile de necuprins si care sunt afaceri criminale ale unor slujbasi ai acestei Puteri! Lasati avocatura libera!Schimbati Constituţia si introduceti la instantele de judecata jurati!Numai faceti magistrati la INM(similar Academia Stefan Gheorghiu)! Depolitizati institutiile statului!Acestea sunt unele dintre masurile care combat criminalitatea, forma a terorismului din Romania!