Despre mentalitate, bani, dezvoltare personală, rațiune și fericire ne vorbește, magistral, Iulian Dobra, într-o excepțională carte, apărută recent, la Editura Happy Self Publishing, care se numește sugestiv MAI MULT SENS, MAI MULȚI BANI.
Instruit la școlile înalte al Occidentului, fiul cunoscutului „manager de metal”, d-l Gheorghe Dobra, de la Compania ALRO Slatina, Iulian vorbește lumii, cu lejeritate, despre autoperfecționare, despre sensul și rostul vieții, în această lume trepidantă a societății de consum, despre neliniște, durere și nefericire, dar și despre soluțiile optime prin care omul poate ieși din calvarul vieții acestea moderne, ultratehnicizate.
În această carte, cititorul va găsi tot ceea ce autorul a simțit și învățat despre dobândirea fericirii, productivității, relațiilor bune, sănătoase, și succesului. Fericirea, spune Iulian Dobra, nu trebuie căutată cu disperare. Ea se așază, cuminte, la picioarele tale, dacă te concentrezi, dacă ești recunoscător Cerului pentru ceea ce deja ai și dacă faci tot posibilul să-i ajuți pe alții. Ca să simți fericirea, nu trebuie să tânjești după ea.
Despre mentalitate, dorință și valori… Despre bani, despre scopul acestora și despre modalitatea de a-i câștiga, despre economisire și investire, despre obținerea mai multor surse de venituri, despre proiecte și viziune, despre puterea concentrării, a răbdării și perseverenței, despre pregătire și eficiență, despre gestionarea emoțiilor, planificare și consecvență, despre acțiunea în sine și despre alte multe căi înspre succes, veți afla în cartea lui Iulian Dobra: MAI MULT SENS, MAI MUȚI BANI (MORE MEANING, MORE MONEY).
Autorul mulțumește familiei, colaboratorilor, apropiaților și prietenilor săi pentru această reușită, precum și echipei lui Chandler Bolt, care conduce Editura Self-Publishing School…
«Doresc să le mulțumesc părinților mei, soției mele, verișorilor mei, prietenilor și apropiaților de pe rețelele sociale, care m-au încurajat să scriu această carte și care și-au exprimat interesul față de ea: Andreea Dobra, Anca Pavel, Brândușa Sima, Raluca Sima, Aurora Constantin, Alin Dobra, Simona Dobra, Elena și Robert Rizea, Carmen Mitrica, Emile Hua, Liana Popa, Diana Elena Dorobanțu, Mariana Țigănuș, Ovidiu Ciule, Octavian Dragnea, Raluca Văduva, Maria Catană, Maria-Ioanna Kairi și Lii Shi.
De asemenea, vreau să le mulțumesc tuturor persoanelor cu care am colaborat on-line la realizarea acestei cărți. Fără ei această carte nu ar fi fost publicată: Chandler Bolt și echipei sale de la Self-Publishing School, îndrumătorului meu de la Coach.me, Michal Stawicki, care mi-a insuflat simțul răspunderii, editorului meu Andrei Franklin, cover designer-ului meu, Michelle Cornish, precum și lui Jyotsna Ramachandran și Sushmitha Naroor de la Happy Self Publishing, care s-au ocupat de formatare.
Sunt foarte recunoscător pentru eforturile pe care le depuneți pentru a ajuta oamenii să-și publice cărțile și să își împărtășească cunoștințele și experiența lor cu întreaga lume. Fără voi, această carte nu ar fi existat.
În încheiere, un mare MULȚUMESC lui Victor pentru că este o prezență atât de dulce în viața mea și pentru că mi-a permis, cu atâta grație, să termin și să public această carte.»
Dumitru SÂRGHIE