Nu e ușor să păstrezi stabilitatea și armonia într-un partid precum ALDE care, din nefericire pentru oamenii onești care îl compun (pentru că sunt și astfel de oameni în partidul lui Tăriceanu), este dependent, ca de aer, de marele partid al lui Liviu Dragnea. Într-un raport direct proporțional cu dependența și obediența lui Tăriceanu față de Liviu Dragnea.
Într-un anume fel, mie mi-a plăcut tonul scăzut a lui Tăriceanu, într-o conferință de presă, la una dintre întrebările mele. Întrebarea era așa: „D-le Tăriceanu, de ce nu vreți dvs. să deveniți un erou al acestei țări, rupându-vă de PSD și de Dragnea?” Domnia-sa, Tăriceanu, mi-a răspuns, ușor palid la față, că „în fond, noi, ALDE, am crescut în ochii lumii și cu ajutorul PSD și, respectiv, al liderilor acestui partid”.
Eu spun că Tăriceanu spune doar un sfert de adevăr. Anume faptul că doar domnia-sa a avut enorm de câștigat, grație PSD și lui Dragnea, iar partidul s-a ridicat din genunchi, datorită unor lideri județeni și, mai ales, al liderilor ALDE din județele roșii, cum e și deputatul Mihai Niță de la Olt.
A spune că PSD e tare grijuliu față de ALDE e o bazaconie de-a lui Tăriceanu. A spune, însă, că datorită lui Mihai Niță și a camarazilor săi, ALDE Olt este un partid respectabil, e un adevăr de necontestat. Și asta, fiindcă, în ciuda unor convulsiuni interne, ALDE Olt și-a păstrat coerența și linia liberală, chit că, în partidul condus de Niță, sunt și infiltrați care răspund la comandamentele celor trei roze. Pe aceștia Mihai Niță i-a mirosit și, treptat-treptat, mai ales după Europarlamentare, îi va trimite după „țigări” și nu vei mai găsi în sediul ALDE Olt niciun picior de spion pesedist.
Ce vreau să spun cu asta? Că nu-i ușor, ca președinte județean al ALDE, să ai un lider național conectat, direct și personal, la binefacerile guvernării Dragnea și să poți face în teritoriu o organizație puternică, care să nu deranjeze partidul-mamă, PSD.
Cu toate acestea, Mihai Niță a reușit să aibă organizații în toate comunele, să facă o campanie serioasă și decentă și chiar să producă anumite supărări pesediste. Dacă însă și după alegerile europarlamentare Tăriceanu va rămâne în solda lui Dragnea, toată munca lui Niță și a tuturor celor ca el din toată țara se va duce de râpă…
Avem, totuși, speranța că oameni onești și responsabili, precum Mihai Niță, vor avea un cuvânt de spus în fața lui Tăriceanu, după alegerile europarlamentare!
Dumitru Sârghie