AcasăPoliticaDezvăluirile lui Corneliu Ciontu continuă

Dezvăluirile lui Corneliu Ciontu continuă

După cum se știe, la Congresul extraordinar al PRM de la Alba Iulia, desfășurat în 27 iulie a.c., conducerea unipersonală și abuzivă a lui Vadim Tudor a luat sfârșit. Gheorghe Funar, împreună cu alte nume marcante ale PRM, printre care și sociologul Corneliu Ciontu, încearcă să traseze un alt drum acestui partid. Prezent la Slatina, în urmă cu ceva timp, Corneliu Ciontu, secretar-general al noului PRM (ce-i drept, aflat într-un proces pe masa justiției cu vechiul PRM) a făcut o serie de dezvăluiri privind comportamentul grobian al lui Corneliu Vadim Tudor aspra sa și asupra familiei. În numărul trecut al Liniei Întâi, am publicat fragmente din aceste mărturisiri, iar astăzi ele continuă. La aceste mărturisiri, Corneliu Ciontu exprimă și poziția noului PRM cu privire la Roșia Montană și gazele de șist.

ciontu corneliu 562
Corneliu Ciontu

“O fac acum, după opt ani, pentru cei care au venit, între timp, în PRM, și care  nu mă cunosc. Măcar să știe și punctul meu de vedere,. Concluziile, sigur, și le formează fiecare. Dar era obligația mea și am decis să fac acest lucru și aceste dezvăluiri. Motivul principal a fost încălcarea grosolană a unei hotărâri luate de 320 de membri ai consiliului național PRM de a adera la Partidul Popular European. Nu se poate așa ceva, după ce am reușit acest lucru, care pentru noi a fost o performanță la momentul respectiv, tot să apari în revista România Mare, în aceeași zi de marți, cu poza lui Le Pen, catalogat așa cum a fost și Vadim, pe bună dreptate. Deci, totul s-a năruit din cauza unei ambiții, unui despotism politic al lui Vadim. Al doilea motiv, normal, a fost acela că mi-a atacat familia. Că poate treceam peste prostiile pe care le-a spus la adresa mea, că am luat 3 milioane de euro de la partid. Păi dacă avea PRM 3 milioane de euro, eram poate și acum în Parlament. Dar, în momentul când mi-a atacat băiatul care nu avea nici măcar 17 ani. Tot ce a însemnat marcheting politic al PRM, tot ce vedeați d-voastră în campania electorală, filmulețele, coloană sonoră la radio, inclusiv catalogul pentru a avea o unitate, în ceea ce privește banerele, fotografiile și alte materiale electorale au fost concepute de băiatul meu. Și știți cam cât costă o societate de marketing politic să-ți facă o campanie electorală. Iar băiatul meu era un simplu salariat, ca toți ceilalți, dar o făcea pentru tatăl lui. Și să pui poza lui după gratii și să spui că nu te lași până nu-l bagi în pușcărie, vă dați seama ce am simțit eu, ca părinte. S-a mai spus de una dintre fetele mele că are doi copii cu un frizer. Dar frizerul acela este soțul ei. Acestea au fost motivele pentru care eu am părăsit PRM, împreună cu alți 13 parlamentari. Pentru că, în aceeași zi în care am văzut că s-au publicat aceste mizerii, am ținut o conferință de presă la Parlament, în sala Hașdeu, și-n fața presei, mi-am dat demisia. În total 14 parlamentari, printre care și Anghel Stan și profesorul Ciocâlceu și alții, și cinci lideri de filiale județene cu tot cu birourile județene. Aceea a fost cea mai mare ruptură a PRM. Din acel moment, PRM nu a mai intrat în Parlament, a tot scăzut în sondaje, iar la ultimele încercări de a intra în Parlament, a obținut doar 1,4%. Un lider adevărat, după ce constata ce rezultate catastrofale a obținut partidul lui, ar fi trebuit, în mod normal, să-și dea demisia. Nu era cazul persoanei care este super, super orgolioase.

Mai eficientă este presa locală

Filiala PRM Olt este a 14, în interval de 15 zile, pentru că, imediat după congres, m-am hotărât să bat țara, să mă întâlnesc cu colegii mei din teritoriu. Vă pot spune și câteva concluzii din aceste deplasări pe care le-am făcut în ultimele 15 zile. Și, nu în ultimul rând, doream să mă întâlnesc și cu presa locală. Sunt colegi de-ai d-voastră care mă știu de foarte mulți ani, am venit de foarte multe ori în acest județ și am ținut conferințe de presă. Mereu am susținut că presa locală este mult mai importantă pentru activitatea de partid, pentru activitatea filialei locale decât presa centrală. Mai eficientă este presa locală, în condițiile în care, cel puțin în ultimii 4-5 ani, la nivel central, vedeți că predomină scandalurile, ororile, violențele verbale și alte dispute. Nu mai e loc de a prezenta mesaje serioase, pozitive. În balanța știre pozitivă, știre negativă, predomină net știrea negativă, ceea ce creează și un comportament de bombardament asupra psihicului, dar nimeni nu vrea să sesizeze și acest lucru. De aceea, astăzi mă aflu aici, al 14-lea loc de deplasare.

Transporturile, energia, bogățiile subsolului trebuie să fie administrate de Guvernul român!

Referitor la problemele de actualitate, Roșia Montană. Punctul de vedere al PRM, exprimat prin documentele lui programatice, se menține și suntem consecvenți. Mă bucur pentru cei care ies să protesteze, nu numai în București, dar și-n alte orașe, sunt întru-totul de acord, dar vreau să le reamintesc inclusiv lor că există o parte periculoasă care reclamă clasa politică în totalitatea ei să dispară. Așa și la oameni, după cum s-a întâmplat în nicio țară, decât Doamne ferește!, să aibă loc încă o nouă revoluție, care să schimbe iarăși cursul României. Ori așa ceva este mult mai greu.

Întotdeauna am fost împotriva privatizării domeniilor strategice. Și domenii strategice, cine dorește poate să se uite în presă că am declarat, în anii care au trecut, poate să vadă activitățile noastre din Parlament, pentru că am fost și o să rămânem consecvenți.

Transporturile, energia, bogățiile subsolului trebuie să fie administrate de Guvernul român, nu trebuie să le administreze alții aceste domenii strategice. Noi am fost primul partid, atunci când s-a privatizat Petromul, în Parlament, care a votat împotrivă. Așa că cei care-și arogă nu știu ce mari merite, că s-au bătut tot timpul… Ieri a încercat cineva de la un partid să intre printre tinerii de la Piața Universității și ați văzut ce lecție a primit. Este un fel de confiscare. Noi nu spunem că suntem împotriva acestei exploatări de veneticii de afară, ci dăm și soluții guvernului. Important este ca acest guvern să și realizeze și să țină cont de ceea ce se transmite nu numai de PRM, de către toți cei care sunt împotrivă. Dorim ca această exploatare să continue, la nivelul normal, pe tehnologiile care s-au folosit și, între timp, poate s-au mai perfecționat alte tehnologii care s-au mai folosit în zonă. Au făcut o demonstrație în acest sens câțiva specialiști, cam puțin căutați de o parte a mediei, că la nivel central știți bine ce fundă primesc din zona respectivă ca să le facă reclamă. Guvernul să garanteze, că se va plânge că nu sunt bani în țară, de acord, dar să garanteze împrumuturi pentru o societate românească, care să treacă la exploatare ca, în acest fel, să dăm locuri de muncă minerilor, pentru că, pe bună dreptate, oamenii aceia sunt disperați. O a doua măsură pe care o propune PRM guvernului este ca cinci ani să declare acea zonă de criză, zonă defavorizată, dar să creeze facilități pentru cei care doresc să investească în zonă, să facă o făbricuță de confecții, de piese de schimb, agro-alimentare, să facă o pensiune sau două și să dăm drumul la turism, să dăm posibilitate și celor care nu sunt specializați în minerit, în special femeilor, să lucreze în aceste investiții. A treia măsură care trebuie luată în paralel este aceea ca primarul de acolo și întreg consiliu să fie destituiți. De ani de zile acești oameni declară că este monoindustrial și că numai minerit se face acolo, au blocat orice inițiativă, și au fost multe inițiative de a investi, chiar s-a ajuns și la instanță, deși oamenii au câștigat prin hotărâri judecătorești definitive, consiliul local s-a opus în continuare, pentru că erau cointeresați de compania respectivă. Este un adevăr dureros, dar s-a perpetuat tot din cauza celor care s-au perindat la putere. Consider că absolut toți care au fost la guvernare sunt de vină că nu au luat decizia încă de la început și au lăsat să creeze aceste tensiuni în societatea românească de care nu avem nevoie. Dar sunt unii care, probabil, au nevoie, și creează tot felul de chestiuni din acestea ca să fie societatea românească într-o tensiune permanentă.

De asemenea, în legătură cu gazele de șist, poziția PRM este că această temă care este foarte gingașă, în condițiile în care în zona energiei, prețurile cresc mereu, și din cauza noastră, că am privatizat străinilor ceea ce nu trebuia să privatizăm, să se facă un referendum la nivelul națiunii române, să decidă populația, dacă să se exploateze cu această tehnologie. Dar eu zic ca guvernanții noștri să mai aibă răbdare un an, doi, că deja au apărut și alte tehnologii, în afară de această fracturare care creează probleme de mediu și, mai ales, pentru pânza freatică. Aceasta este poziția noastră în legătură cu aceste teme de interes național. “

LINIA ÎNTÂI

4 COMENTARII

  1. Da,de ce vreti sa aiba neaparat o orientare politica?De ce sa nu reprezinte mai multe idei,in paralel,si nu doar una singura,ca pe vremea pcr?Sunteti omul lui Vadim?Foarte bine,tot in acest ziar e si pozitia taberei kui Vadim,reprezentata de Popa Vasile,tot o tombatera comunista…

    • Pai Miscarea populara ce e maica,vreo secta religioasa?Imi place ziarul ,e cu toata lumea,e un fel de varza a la Cluj sau mai exact un talmes balmes.Sa inteleg ca Alexandru Zub a facut cerere de intrare in PRM?Ce-am spus eu si ce raspundeti voi,baba tu esti surda,n-are baba urda!

    • Sa inteleg ca daca citesc Gazeta Noua sunt pe vremea comunistilor?.Nu de alta dar se pare ca are o asemenea orientare cu al ei editorialist de pe vremea Secerei si ciocanului.Acolo nu a scris despre Alexandru Zub niciodata si nici nu cred ca va scrie vreodata,parerea mea.

  2. Cat o mai tineti cu tamaierea acestei tombatere comunisto-securista.Va reprezinta ?Tineti ca lumea sa uite ca ati avut inabilitatea sa-l puneti alaturi de academicianul Alexandru Zub.As vrea sa stiu si eu care este “orientarea” acestui ziar si pe cine reprezentati?

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments