AcasăActualitateDGASPC Olt – campanie de identificare și recrutare a persoanelor care doresc...

DGASPC Olt – campanie de identificare și recrutare a persoanelor care doresc să devină asistenți maternali profesioniști

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, în calitate de partener, în cadrul Proiectului „Team-Up: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, împreună cu Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopție, în calitate de beneficiar, desfășoară, începând cu 1 ianuarie 2019, o campanie de identificare și recrutare a persoanelor cu domiciliul în județul Olt, care doresc să devină asistenți maternali profesioniști.

Proiectul are ca principal obiectiv reducerea numărului de copii și tineri plasați în instituții, prin consolidarea rețelei de asistenți maternali profesioniști.

Până în prezent, au fost depuse, la sediul DGASPC Olt, 17 cereri de evaluare de către persoane cu domiciliul în județul Olt, care doresc să devină asistenți maternali profesioniști, 4 dintre acestea fiind evaluare favorabil, 3 fiind în curs de evaluare, iar 10 cereri au fost respinse.

În luna aprilie 2022, au fost angajați 2 asistenți maternali profesioniști, a fost organizat un curs de formare inițială în meseria de asistent maternal profesionist, la care au participat două persoane, în urma căruia au obținut și atestatul de asistent maternal profesionist.

În cursul acestei luni, DGASPC Olt a informat patru primării din județul Olt, cu privire la continuarea procesului de angajare de noi asistenți maternali profesioniști, solicitând sprijinul acesteia, pentru distribuirea de afișe și flyere, în vederea promovării proiectului.

„Întrucât în anul 2022, obiectivul constă în angajarea a 10 de asistenți maternali profesioniști noi, DGASPC Olt face, în continuare, apel către persoanele cu domiciliul în județul Olt, care doresc să devină asistenți maternali profesioniști, să ia legătura, prin fax, la nr. 0249/412692, telefon nr. 0372/713562, 563, 564, 565, 0349/408182 (interior 51), e-mail: office@dgaspc-olt.ro, cu Serviciul Management de Caz pentru Copil, pentru informații privind procedura de obținere a atestatului de asistent maternal profesionist sau să acceseze site-ul www.dgaspc-olt.ro”, a declarat Cristian Nicolae Lungu, coordonator județean al proiectului.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments