Sâmbătă, 31 mai, de la ora 12:30, Galeria „Artis” din Slatina găzduiește vernisajul expoziției „Syncretic” – un eveniment ce reunește, într-o armonie rafinată, lucrări de pictură și goblen, semnate de artistele Cristina Bacicu Botez și Grațiela Ludmila Popa.
Evenimentul se înscrie într-un dublu context aniversar și artistic, marcând nu doar un dialog între două forme distincte de expresie plastică, ci și celebrarea a 30 de ani de activitate a Clubului Soroptimist Internațional Slatina, al cărui președinte este una dintre expozante.
Grațiela Ludmila Popa, profesor de matematică și artistă pasionată, aduce în fața publicului goblenuri de o finețe rar întâlnită. Sub mâna ei, picturile marilor maeștri Nicolae Grigorescu sau Ivan Aivazovsky, dar și icoane prețioase, sunt reinterpretate în fire de ață, cu o migală ce transformă fiecare lucrare într-o adevărată bijuterie textilă. Cu eleganța și precizia care caracterizează arta goblenului, lucrările sale îmbină tradiția cu expresivitatea contemporană.
«Goblenul este mai mult decât un meșteșug – este o formă de meditație și de exprimare interioară. Fiecare lucrare are povestea și sufletul ei, iar expoziția „Syncretic” este o invitație sinceră la emoție și reflecție artistică», a spus Grațiela Ludmila Popa.
Publicul este invitat să descopere lucrări realizate între anii 2009-2024 în cadrul taberelor de creație „Nicolae Truță”, organizate anual de Centrul Județean de Cultură Olt. Piesele prezentate sunt rezultatul unor ani de studiu, dedicare și creație intensă.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Muzeului Județean Olt, iar directorul instituției, Gheorghe Smarandache, adresează tuturor iubitorilor de artă următoarea invitație:
«Vă invităm să descoperiți o combinație inedită de lucrări de pictură și goblen, reunite sub titlul „Syncretic”, în cadrul expoziției găzduite de Galeria „Artis” din Slatina. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 31 mai, la ora 12:30, și marchează o dublă celebrare: dialogul artistic între două forme de expresie plastică și 30 de ani de activitate a Clubului Soroptimist Internațional Slatina.”
Expoziția „Syncretic” promite o experiență estetică aparte, unde culoarea și firul, pictura și goblenul, știința și sensibilitatea artistică se împletesc într-un veritabil act de creație.
Dragoș Sîrghie