„Alutus 22”, festivalul de muzică, pictură, poezie, arte plastice, expoziție de carte și meșteșuguri, ajuns la cea de-a cincea ediție, s-a desfășurat la Slatina, în perioada 19-20 iunie a.c., sub egida Consiliului Județean Olt, Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, în parteneriat cu Liceul „Nicolae Titulescu” Slatina și Școala Gimnazială Cârlogani, din județul Olt.

Au fost expuse lucrări de pictură, sculpturi în lemn, lucrări de artizanat, ii cusute de Olga Filip, Tezaur uman viu, vase de ceramică neagră modelate de meșterul popular Ion Cococi, icoane, cărți de poezie ale unor autori din localitate.
Adevărate tabere de creație, atelierele de pictură în aer liber ale elevilor de la clasa de iconografie a Secției Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului de Cultură și Artă Olt, au fost coordonate de pictorul Diaconu Gheorghe, artistul plastic Cătălin Podoleanu, profesor la Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”, profesorii Hary Alexandru Bungiu și Florica Bungiu, coordonatoarea clasei de iconografie de la Școala Gimnazială Cârlogani.
În cadrul atelierelor de pictură în aer liber, coordonate de profesoara de grafică Adriana Elena Vâlcea, elevii au ales să picteze aspecte din parcul care a găzduit acest festival, clădiri importante din jurul acestuia, dar și obiective imaginate de protagoniști, cum ar fi o fântână arteziană în mijlocul acestui parc, înconjurată de dinamica elementelor naturale, a culorilor care se combină spontan și original.
În cele două zile de festival, meșterul popular Olga Filip, Tezaur uman viu, cunoscută pentru frumusețea iilor cusute după modele tradiționale, a mai cusut o ie pe care o va prezenta peste puțin timp, la sărbătoarea prilejuită de „Ziua iei de la Cezieni”, la sfârșitul acestei luni.
Despre istoricul și însemnătatea acestui festival au vorbit Valeriu Ciurea, consultant artistic în cadrul Centrului de Cultură și Artă Olt și Viorel Pintea, directorul acestei instituții.
Ambii vorbitori au subliniat faptul că festivalul „Alutus 22” numit și „Dialogul artelor”, a reușit, pe parcursul celor patru ediții anterioare, să aducă laolaltă muzica folk, poezia, pictura, meșteșugurile populare și creația literară, valori incontestabile ale dezvoltării personalității umane.
Marin RADA,
membru UZPR


