„Ziariștii sunt inventatorii unor vremuri care vor veni cu aerul înșelăor că au fost.” (După Claudiu Iordache – Homo Posteritas)
DUMITRU SÂRGHIE:
…TRECUTUL RECENT SE VARSĂ, NĂBĂDĂIOS, ÎN VIITOR
Politica nu e ca dragostea care reduce omenirea la un cuplu, de obicei un bărbat și o femeie, care-și șoptesc reciproc la ureche: „Te iubesc”! În politică trebuie să minți dimineața, la prânz și mai minți o dată… tocmai seara. Politica pe care am trăit-o ieri, pe care o trăim azi și pe care o vom trăi și mâine se hrănește, din plin, cu minciună și, mai ales, cu lauri fictivi.
Ziaristul care se străduiește să fie cât de cât echilibrat și să respecte deontologia și sfânta limbă românească, în tumultul acesta al minciunii stânga-dreapta, este somat zilnic de cele două mari fronturi politice: „Ori cu ei, ori cu noi. Alege!” În zadar te străduiești să le explici muhaielelor de ambe sexe că un ziarist nu trebuie să se înroleze pe un front sau altul, ei o țin una și bună. „ Ai grijă, fratello, familie mare ai, sărac ești, slavă Domnului, neamuri la Ierusalim nu ai, viitorul copiilor și nepoților tăi stă în pixul nostru, așa că, pune-ți cenușă în cap, elogiază-ne, altfel, unde-ți stă capul îți vor sta și picioarele!”
Personal, nu mă mai sperii demult de astfel de amenințări transmise de ștabii vremii, pe cale orală sau prin mesagerii lor a toate pupători și suflători, prin părțile lor dorsale esențiale.
Mă simt supravegheat ca și înainte de 1989, însă scheletele sufletelor politicienilor noștri nu mai sperie pe nimeni.
Atâta timp cât moartea dansează „Ciuleandra”, pe Mapamond, ce altceva să te sperie mai tare decât faptul că, din cauza trecutului politic mizerabil, care se scurge, năbădăios, în viitor, vor avea de suferit copiii și nepoții noștri…
FLORINEL JANU FIROIU:
POLITICĂ, PRESĂ ȘI CIVILIZAȚIE
Nu știu cum făceau politică grecii pe timpul lui Aristotel, cel care scrie primul despre această interacțiune umană… nu știu… ce știu sigur, e că romanii, continuatorii lor, au fost mult mai pragmatici: Politica s-a făcut doar în Senat. În teritorii, s-a făcut administrație. Și au făcut-o eficient. Proiectele lor publice, unele, sunt în picioare și acum. Sunt în patrimoniul UNESCO. Apeductul de la Segovia din Spania și cel de la Leptis Magna din Libia, drumul de la Roma la Brindisi (Via Appia) etc. Asta trebuie să facă acum un stat modern. Politică și administrație, nu doar politică. La noi pare îngemănată până la confuziune, dar de fapt, administrația este sugrumată de politică. Intre acestea e o dragoste care omoară evoluția, competitivitatea, eficientă socială, economică, omoară tot, pe termen lung. La noi, competența si autoritatea reală, dată de aceasta, sunt criterii marginale.
Ziariștii, în opinia mea, trebuie să arbitreze politica și administrația, să nu le lase să se îngemăneze. Orice scurt-circuit trebuie sesizat către cetățeni, cerberul trebuie să latre, scuzați-mi expresia, dar cred că este potrivită. Presa trebuie să avertizeze politicul sau administrația, deși covârșitor, politica este agresorul, să stea în cercul ei, iar pe cetățeni să-i avertizeze că cei puși , principial, în slujba lor, fac nefăcute. Iar pentru a transmite aceste mesaje bidirecționale, ziariștii trebuie sa fie obiectivi. Să nu denatureze adevărul așa cum o fac politicienii sau să îl transmită sec, așa cum o fac funcționarii. Informația pe care trebuie să o transmită ziaristul trebuie să aibă, să poarte în ea emoție. Știu, pare paradoxal! cum să transmiți, obiectiv, o informație care să mai și facă omul să vibreze, să rezoneze cu ea ?! Omul este o ființă emoțională. Viață civică, participarea la viața publică a acestuia este în mod direct influențată de cât de multă emoție primește acesta dinspre piață/agora prin intermediul ziariștilor.
Dacă oamenii nu se implică (nu vin la vot) democrația este slabă, iar statul acaparat. Dar dacă oamenii participă masiv, si asta numai și numai datorită ziariștilor, presei, democrația este valoroasă, iar acel „vox populi, vox dei” este masiv implementat. Politica la noi, ca structură, este slabă, de calitate îndoielnică, dar agresivă. De aceea, divagând un pic, sunt de părere că mecanismul referendumului cu caracter obligatoriu / de lege trebuie îmbunătățit , procedura lui simplificată și utilizat mai des.
Deci, da, ziariștii concurează, participă, major, la crearea viitorului.
De asemenea, este evident că, atâta timp cât politicienii sunt slabi, fără substanță, dar agresivi, ziariștii vor fi sub asediu… există nenumărate exemple inclusiv recente de ziariști amenințați sau chiar lichidați (cel din Malta îmi vine în minte).
Prestigiul unei profesii demne, angelice zicea cineva, asemuind ziaristul cu îngerul care aduce vestea bună sau cu cel care trâmbițează, avertizându-ne astfel de un rău iminent, este în responsabilitatea și conștiința fiecărui ziarist. Cu cât sunt mai mulți care își fac treaba bine, cu atât profesia este mai solidă și mai respectată.
Partea de protecție a lor, ca și a oricărui cetățean, stă în competența organelor de forță : poliție, parchet, jandarmerie, etc. Vezi cazul Emiliei Șercan… caz care a zguduit scena…amenințată de niște inși care trebuiau să fie modele de comportament… evident, aceștia vor fi trași la răspundere, așa stau și trebuie să stea lucrurile într-o societate normală.
Știu, instinctul de conservare, în situații limită, amenințat fiind de exemplu, îți spune să renunți, dar așa cum ați afirmat și dvs. miza nu este doar sănătatea dvs. sau a mea, adică prezentul înconjurat mizerabil de mediocrități, ci viitorul, acel prezent al copiilor și nepoților noștri pe care ni-l dorim demn și civilizat și pe care noi, acum, prin actele și faptele noastre individuale și de grup, îl plămădim.
