Ai fost, recent, pe 24 ianuarie, la Iași, de ziua celebrării Unirii Moldovei cu Țara Românească. Ce caută un tânăr om de afaceri, din middle-class, la astfel de manifestări politice cu substrat electoral și patriotard?
Sunt bucuros că am reușit să ajung la Iași, în aceasta zi de 24 ianuarie, o zi care înseamnă România pentru oricare dintre noi, o zi care marchează reușita politicianului moldovean unionist Alexandru Ioan Cuza și a altor politicieni celebri ai acelor vremuri, cum ar fi și Mihail Kogălniceanu – om politic și diplomat român, autor al proclamației de la Islaz; contribuitor la realizarea Micii Uniri sau Ion Brătianu – politician liberal român, susținător al modernizării statului unitar român.
Politrucii noștri, indiferent de culoare, își aduc aminte de istoria neamului doar în astfel de ocazii, declamând în piața publică iubirea de patrie și neam, iar în restul anului, își bagă picioarele și în patrie, și în neam… „Grecotei cu nas subțire” și „bulgăroi cu ceafa groasă”, ca să-l citez pe nemuritorul Eminescu, au trecut de la ideologia comunistă, la cea a naționalismului găunos… A vorbi despre țara ta, a-ți etala naționalismul de paradă în gura mare (pentru ca apoi să nu-ți mai pese de nimic) e ca și cum ai vorbi despre iubita ta în public. Cum vede un tânăr ca dumneata astfel de manifestări?
Politrucii noștri, sunt ai noștri! Noi i-am ales direct prin vot și, indirect, prin neprezentarea la vot! Sunt consecința directă a voinței noastre! Ca urmare, trebuie sa învățăm să acceptăm ce alege majoritatea! Până la urmă, asta înseamnă democrație! Acceptarea deciziei celor mulți, chiar și când nu suntem de acord cu aceasta. Daca nu credem în aceste decizii ale majorității, trebuie să ne implicăm în viața socială, adică democratic, în politică.
Deși observ foarte mulți nemulțumiți, pot să afirm că sunt tot mai mulți oameni care desconsideră calea politicianistă, dar oare avem altă alternativă?
Într-un interviu acordat jurnalistei Maria Spalas, „ultimul gândirist”, scriitorul și jurnalistul slătinean, Pan. M. Vizirescu, spunea că toți marii cărturari din epoca Revistei „Gândirea” erau naționaliști veritabili. Și-i amintea aici pe Ion Pillat, Goga, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, C. Rădulescu-Motru, Mihail Dragomirescu etc. Și tot el spunea: „Apartenența mea la Neamul Românesc este, într-adevăr, o bucurie și un dar ceresc!” Cum se face că, astăzi, se dau naționaliști niște indivizi cu caractere minuscule și lipsiți absolut de cultura necesară politicii naționaliste veritabile?
Nu pot să răspund, decât făcând trimitere la decizia noastră populară, a cetățenilor, care au decis cine să ne reprezinte. Ca urmare, avem caracterele pe care ni le-am ales, mai mici sau mai mari.
România, cu Președintele și Guvernul ei, dar și cu toate instituțiile aferente, pe considerente firești, legate de agresiunea mișelească a lui Putin și a Armatei sale asupra Ucrainei, se află de partea poporului invadat, de partea armatei conduse de Volodimir Zelenski. Ok, dar ce ne facem cu încălcarea de către ucraineni a drepturilor minorității românești din patria lui Zelenski (de pe tot cuprinsul țării și din Cernăuțiul nostru de altădată) și, mai nou, de prigoana unor cercuri reacționare de aici asupra bisericilor creștine, unde slujesc preoți de etnie română, care, din rațiuni staliniste, deci fără voia lor, au rămas în comuniunea Bisericii Ortodoxe Ruse? Putem și fi noi, în acest caz, naționaliști și patrioți?
Sper ca prin asumarea acordului pe care l-a semnat Ucraina pentru aderarea la Uniunea Europeană, acord prin care se cere respectarea drepturilor minorităților, Zelenski să abroge această lege.
Ca tânăr cu studii bune și cu o viziune largă asupra politicii românești postdecembriste, cum cataloghezi Partidul AUR și pe liderul acestuia, George Simion?
Consider că politica clasică sau politicienii clasici au dezamăgit, ca urmare este nevoie de o abordare nouă!
Adevărul este că am simțit o bucurie când am asistat la marșul organizat de George Simion, la oamenii care îndemnau la „Unire” și chiar m-am gândit la faptul că niciun alt politician nu ar putea și nu ar avea curajul să organizeze sau să reprezinte o astfel de manifestație populară. Cred că acest lucru ne spune multe despre ce urmează.
Văd că a început disputa „rotativei” la Guvern, între PNL și PSD. Ce „câine” crezi că pleacă de la „Măcelărie”? Ori ce ascunde această dispută, care pare a fi de ochii lumii?
Percepția mea este că, orice ar fi, o să fie la fel! Domnul Klaus Iohannis nu-mi transmite siguranța că se poate schimba ceva.
Presupunem că ești jurnalist la „Linia Întâi” și ești invitat la o conferință a președintelui Iohannis. Ce întrebare frontală i-ai pune „neamțului”, care spunea, în trecutul apropiat, că cea mai mare realizare politică a sa „a fost (…) înlocuirea puterii pesediste, cu o putere pentru români, sublimată în Guvrnul Orban.”?
L-aș întreba ce simte când se uită la români, după 10 ani de domnie liberală! Domnie care a urmat după alți 10 ani de domnie „de dreapta”. Eu vreau să nu uitam deciziile noastre… Poate ne ajută să evoluăm. Întrebarea pusă de dvs. este retorică, firește!
După alungarea Regelui Mihai I (cel care cuvânta, înainte de plecarea sa la stele, că „Naționalismul și Patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral”) și, apoi, instalarea, cu tancurile sovietice, a comunismului bolșevic, bunicii generației mele și străbunicii generației domniei-tale au tot strigat: „Să vină americanii!”. Au venit, după Decembrie 1989. Sunt peste 30 de ani de la „debarcarea” lor în România eliberată de comuniștii care au rămas, într-un fel sau altul, la putere, dar bunăstarea și prosperitatea românilor s-au dus pe Apa Sâmbetei. România a redevenit o „Vale a plângerii”… De ce, oare?
Americanii fac ce știu mai bine, și anume sunt capitaliști! Deși au trecut 33 de ani de la schimbarea regimului socialist/comunist, suntem încă foarte tineri în ale capitalismului. Ca urmare, mai avem nevoie de o perioada în care să învățăm cum să putem funcționa în această junglă a economiei capitaliste, fără să profite mai marii de noi!
Dumitru Sîrghie
