DUMITRU SÂRGHIE:
Când strângi lumină în căușul palmei, dorind să luminezi cu ea calea semenului tău, se cheamă că ești în sensul lumii create de Dumnezeu… „Ești cât dăruiești”, spune o învățătură biblică. Răsplata pentru generozitatea ta va veni, întotdeauna, când nu te aștepți și ea te va scoate din impas. Tot timpul am gândit așa, deși, recunosc, sincer, că am avut și îndoieli… Dar, de câte ori am ieșit din necaz, când îmi țiuiau urechile de tristețe, de durere și de nefericire, tot de atâtea ori am înălțat ochii spre Cer și am strigat: „Dumnezeu există!”
Întotdeauna, când am scoborât la maxim toate treptele disperării, un „zeu într-o mașinărie” venea și-mi spunea: „Gata. Punct și de la capăt!” Și atunci, vorba lui Petru Dumitriu – „Zero sau punctul plecării”, din romanul cu același nume… Uitam totul și începeam reconstrucția vieții…
Doamne, câte sfârșituri și câte începuturi am avut de-a lungul acestei vieți greu încercate, în care singurele mele satisfacții, dar și necazuri mi le-a oferit…poezia. Pare aiurea să spui că poți să te refugiezi în poezie și, mai mult decât atâta, că poezia poate să te salveze din ghearele deznădejdii…
Da, poezia, ca și credința, este salvatoare. De fapt, poezia este credință pură. Vine din neant, trăiești cu ea și suferi alături de ea, dar ai și satisfacția de a găsi în ea plăcere și duh, cu care poți să-ți umpli „buzunarele” sufletești… Tot ea te apără de depărtarea ta față de tine, de toate și de tot… De apropierea ta față de tine, de toate și de tot… Unde m-aș fi aflat eu, astăzi, dacă nu mi-aș fi târât pașii pe urmele poeziei, dacă nu aș fi sângerat benefic, în spinii trandafirului ei splendid?
FLORIN FIROIU:
Să luminezi calea semenului tău…aceasta este menirea dascălului și a omului bun. Dumnezeu lucrează prin oameni, prin astfel de oameni. Iar când dascălul este și un om bun cu atât mai bine luminează drumul rătăcitului sau al începătorului în viață. Ulterior, acei dascăli buni devin un alter ego, o conștiință etalon, pentru învățăcei pe drumul vieții.
Bunătatea nu se poate mima, iar a dărui, pentru un om bun, este ceva natural și unidirecțional. Acesta nu așteaptă răsplată… Am cunoscut astfel de oameni, puțini, ce-i drept. Și, da, generozitatea ți se întoarce, ca, de altfel, și lucrurile rele. Nu am nicio îndoială, cu privire la acest lucru, pentru că principiul al III-lea al mecanicii, principiul acțiunii și reacțiunii, se aplică fără greș și în societate, între oameni.
Viața e o sinusoidă, valurile vieții te duc încolo și încoace, te urcă pe creasta lor, te coboară, te scufundă până la sufocare. În aceste momente dificile apare ,,deus ex machina” în formele cele mai diverse. Poezia, în cazul dvs., de la care poate pleca reconstrucția proprie. Poezia este un univers plin de zbateri, de frustrări, de idealuri. Nu am scris, nu am intrat în acest univers, dar sunt convins că o evadare în el poate fi remediu, pentru multe dureri sau deznădejdi. Prin urmare, deși Maiorescu afirma că este o ,,nobilă inutilitate” , poezia este, de fapt, un balsam, un vindecător de suflete, uneori unicul remediu.
Dumneavoastră ați fost norocos (ar zice un ateu) sau, mai degrabă, Dumnezeu v-a mai dat o șansă să vă regăsiți, ca și în credință, sinele, sfințenia sau îndumnezeirea. Amin!
