Am fost invitat, într-o bună zi, cu ani în urmă, acasă, la un ștab politic de rang înalt… Îmi era și frică să calc cu pantofii mei proletari pe covoarele persane ale ciocoiului de aparatcik… El, însă, mi-a indicat să calc cu nădejde, că nu-i nicio problemă… M-a servit cu Whisky Atlantic, cu costițe de porc ultra crocante, cafea Kopi Luwac și cu un trabuc Cubanez, cum numai dictatorii Sud-americani fumează…
Cu barosanul am vorbit despre curve și cărți… La capitolul cărți, el mi-a găvărit despre scrierile Sandrei Brown și Pavel Coruț. Eu i-am vorbit despre Bukowski, Giovanni Papini și Pan. M. Vizirescu…
La capitolul curve, i-am spus câteva nume de „parașute” din partidul lui, care sunt și curve și proaste. I-am indicat, însă, să citească „Târfă cu respect”, de Jean Paul Sartre… El mi-a vorbit de curvele din partidul cu care se aliase cu ceva timp în urmă. Atât despre cele feminine, cât și despre cocotele masculine. Pe cele din partidul lui le-a ocolit, cu abilitate…
A fost o atmosferă de chef și voie bună, după o sticlă de Whisky și un platou uriaș de costițe de porc ultra crocante, în rotocoalele de fum ale trabucurilor cubaneze… Totul în acordurile melodiei lui Florin Salam ,,Jumătate soartă, jumătate noroc”. El, politrucul, cu trabucul acela havanez, avea alura lui Fidel Castro. Eu arătam ca un țăran nătâng, care a intrat, pentru prima dată, într-un bordel de lux…
La un moment dat, printre aburii de alcool și fumul emanat de impunătoarele trabucuri, am zărit Biblioteca Baronului portocaliu… M-am apropiat spășit. Am rămas mască; toate numele marilor autori ai literaturii universale: Shakespeare, Faulkner, Jane Austen, Henry James, Garcia Marquez, Joyce, Tolstoi, Cehov, Dostoievski, Kafka, Flaubert etc. Toate cărțile, îmbrăcate în coperți din piele cu încrustații de aur. Ce mai tura-vura, „omul din fața mea este cel mai bogat din lume”, mi-am zis eu atunci…
M-am fâstâcit și nu știam ce carte să deschid mai întâi… Nababul se ridicase în picioare, venea spre mine, râdea zgomotos, ba mai și râgâia și trăgea bășini foc cu foc, pas cu pas… Mi-am zis că s-a îmbătat și râde ca „pizda-n piață”, cum zicea bunicul, care era negustor de vite… Am încercat să mă uit la „Crimă și pedeapsă”, de Dostoievski, o carte frumos legată în piele cu inserții de aur, cum v-am mai spus. Canci… Era o carcasă goală, cu urme de mătreață, rămase, probabil, din momentele siderale de „lectură” ale „Savantului” din fața mea, care era și doctor în istorie…
Atunci mi-am dat seama de ce râde politrucul… Toate cărțile erau doar carcase goale, aurite, pentru ca, musafirii, care trec pragul Genialisimului bășinos și snob, să cadă-n cur, când văd ce bibliotecă de nuc are, sculptată cu îngeri, și ce cărți… „Drăgăliță, Doamne…”
Fanariotul râdea, râgâia și bășea în continuare, aerul devenise toxic, iar eu, rătăcit în uriașu-i salon de boier emanat, căutam disperat drumul spre ieșire… Ca să respir…
Uriașul televizor al ciocoiului, în fapt, o plasmă cât peretele dormitorului meu, al cărei sonor era dat la maxim, după un colind strămoșesc, tocmai aducea „o veste minunată” maselor largi populare: „Cartea ministrului Grindeanu «Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă» are doar coperțile… Din piele, cu inserții de aur…”
Dumitru Sîrghie
