AcasăSănătateDirectorul medical al Spitalului de Urgență Slatina – declarații privind gestionarea crizei...

Directorul medical al Spitalului de Urgență Slatina – declarații privind gestionarea crizei medicilor de la Cardiologie și alte probleme stringente

După ce joi, 9 ianuarie a.c., Spitalul Județean de Urgență Slatina a anunțat suspendarea temporară a activității Compartimentului Terapie Intensivă Coronarieni din cadrul Secției Cardiologie, astăzi, 10 ianuarie, Florin Popa, directorul medical al unității, a făcut declarații, în fața jurnaliștilor, privind situația de la secția menționată, vorbind, totodată, și despre alte probleme cu care se confruntă cea mai mare unitate spitalicească din județul Olt.

Sperăm să rezolvăm, cât mai rapid, situația! Astăzi, vom scoate patru posturi la concurs, de medici specialiști și rezidenți de cardiologie!

„S-a suspendat activitatea pe Terapie Intensivă Coronarieni. Este vorba de cele opt paturi, pentru pacienții care sunt grav, din specialitatea de cardiologie. Într-adevăr, vorbim despre 12 gărzi, în care nu avem medici specialiști de cardiologie.

Acele 12 gărzi vor fi acoperite de către specialitatea de medicină internă și de către colegii de la primiri urgențe. Într-adevăr, acești pacienți gravi, care necesită internare pe Terapie Intensivă Coronarieni, vor fi redirecționați către centrele apropiate, cel mai probabil către Craiova.

Totodată, e de interes faptul că la noi Terapia Intensivă cea mare funcționează. Dacă un pacient este internat în cadrul spitalului și suferă de o afecțiune de cardiologie, avem disponibilă terapia cea mare. Avem în continuare patru colegi pe secție și un coleg care acoperă serviciu de ambulatoriu, dar doi dintre acești colegi sunt scutiți de gărzi, au probleme de sănătate!

Din acest motiv, nu au putut asigura graficul de gărzi. Am încercat să cooptăm, din sursă externă, medici, ceea ce am și reușit, dar totodată nu putem să acoperim, în totalitate, graficul de gărzi. Știm cu toții că patologia cardiovasculară primează la noi în țară… Știm cu toții că avem la îndemână, la momentul acesta, medicul de familie și ambulatoriu de specialitate. Adică, nu amânăm vizita la medic. Ori de câte ori avem simptomatologie specific cardiacă, mergem la medic, nu stăm. Mergem la medicul de familie, care are cunoștință de bază, dacă nu ne adresăm serviciul de ambulatoriu, care la noi funcționează zilnic.

În continuare, repet, avem o mare parte din gărzi acoperite, avem medic de medicină internă care, până la urmă, este o specialitate mare și care poate să vadă, în continuare, patologia cardiacă, avem medicii de primiri urgențe, care sunt medici care pot să vadă această patologie cardiacă.

Sperăm să rezolvăm, cât mai rapid, situația! Astăzi, vom scoate patru posturi la concurs, de medici specialiști și rezidenți de cardiologie. Sperăm, din tot sufletul, să ocupăm, dacă se poate, patru din patru, dacă nu, cât mai multe. Avem o colegă care este cu contractul suspendat și, din ce am discutat cu dânsa, va reveni la serviciu, din luna martie. Ușor, ușor, lucrurile se vor regla.

Un pic de răbdare, iată că am ajuns și noi în situația altor spitale județene, n-aș vrea să dau nume, că nu este frumos, nu ne uităm în grădina altuia, dar să știți că, cel puțin, la momentul acesta, eu am cunoștință de trei spitale județene care nu asigură continuitate, în linia de gardă de cardiologie, sau care au numai un cardiolog. Cum spuneam, unii dintre colegi au probleme de sănătate, un coleg a plecat prin demisie, doi colegi au plecat în alte spitale și iată că am ajuns să avem doar cinci cardiologi. Ne-au plecat trei, dintr-un foc… Țin să le mulțumesc colegilor de la Cardiologie, pe această cale, pentru efortul pe care-l fac.”

Specialitățile de cardiologie, neurologie și UPU sunt cele mai deficitare

„Specialitățile de cardiologie, neurologie și UPU sunt cele mai deficitare. Dacă la radiologie am găsit această soluție cu teleradiologia (Este un sistem integrat informatic. Se trimit imaginile în timp real. Un medic stă, în permanență, în fața calculatorului, care nu se află neapărat în unitate și ne dă rezultatul, în funcție de tipul de urgență), care din punctul meu de vedere, își face treaba extraordinar de bine, iată că sunt specialitățile clinice în care nu putem să facem acest tip de servicii la distanță. Plecând de la această premisă, repet, este și partea de privat.

Partea de privat, care atrage foarte mulți medici. Lucrurile sunt simple. Acolo, patologia este mai ușoară, dar orice caz grav îl redirecționează către spital.

Până la urmă, situația financiară este cam aceeași și, nu de puține ori, anumiți colegi aleg partea de privat, în detrimentul de a lucra la un spital de stat.”

La Unitatea de Primiri Urgențe, vorbim de o medie de peste 200 de pacienți, pe fiecare 24 de ore

„Au fost peste 3.000 de prezentări la serviciul de primiri urgențe de când au început sărbătorile. Din data, cred că de 25 decembrie. Au fost peste 3.000, undeva pe aici. Adică, vorbim totuși de o medie de aproape 200 de pacienți sau peste 200 de pacienți pe fiecare 24 de ore. Este foarte mult. Colegii, într-adevăr, sunt copleșiți, sunt obosiți. Ați văzut, probabil, ce s-a întâmplat într-un spital din apropiere, unde colegii de la pediatria au refuzat să mai facă gărzi. Din cauza volumului mare de muncă. N-au mai făcut, efectiv, față. Da, într-adevăr, numărul de prezentări este mare. Vă reamintesc că, în perioada sărbătorilor, nu au funcționat nici medicii de familie. Au fost închise toate policlinicile și toată lumea a venit la  primiri urgențe.”

Undeva la 70%, dintre cei care vin la primiri urgențe, sunt non-urgențe!

 „Eu zic că undeva la 70%, dintre cei care vin la primiri urgențe, sunt non-urgențe, iar în restul sunt, efectiv, consultații. Sunt pacienți care putea fi foarte bine tratați în cabinetele de ambulatoriu sau la medicul de familie.”

Nu am văzut niciodată un număr atât de mare de pacienți ce prezintă arsuri, ca în perioada sărbătorilor de anul acesta

„Eu sunt aici de opt ani și nu am văzut niciodată un număr atât de mare de pacienți ce prezintă arsuri.

Colegele mele, asistente, care lucrează de 20 de ani în spital, la fel, au spus că, în perioada de sărbători, nu au văzut niciodată atât de mulți arși, ca anul acesta.

Vorbim de 12 pacienți cu arsuri, la momentul actual, cu 12 pacienți cu arsuri de gradul 3, 12 pacienți care au nevoie de suport continuu, de intervenții chirurgicale repetate, chiar la momentul în care discutăm noi, colegii mei sunt în sală, cu acest tip de patologie.

Am avut, într-adevăr, o pacientă care a prezentat arsuri pe aproximativ 95% din corp, fără nicio șansă de supraviețuire, nu se încadra nici măcar în protocolul de transfer către centrele de mari de arși, iar din păcate, a decedat. Tălpile și puțin din scalp au rămas fără arsuri.

Să știți că, de obicei, în perioada asta, vă spun cam ce avem pe secție, arsuri prin lichid fierbinte, ca urmare a unor accidente casnice, arsuri și explozii de la butelie, la fel, o manipulare anevoioasă și necorespunzătoare. Deci, în special, lichid fierbinte și explozii.”

Numărul de gripe și de infecții respiratorii, este într-o continuă creștere

„Da, da, într-adevăr, chiar de dimineață discutam, doar în garda de ieri au fost patru gripe care s-au internat, din care două gripe la copii. Într-adevăr, numărul de gripe și de infecții respiratorii, este într-o continuă creștere.

Și această perioadă  când este, câteodată mai cald, apoi frig, predispune la acest tip de infecții. Ne așteptăm la o creștere, nu semnificativă, dar ne așteptăm la o creștere a acestor tipuri de patologie.

Am avut cazuri de gripă, într-adevăr, mai multe cazuri de gripe. Aceste cazuri de gripă au fost nu numai pe secții, nu aș putea să vă spun un număr la momentul actual, dar au fost numai pacienți care s-au prezentat în UPU, ci și pacienți care erau internați în secții”, a declarat Florin Popa, directorul medical al    Spitalului de Urgență Slatina.

A consemnat Dragoș Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments