Știu: Alexandru Ioan Cuza, în concepția unor analiști și istorici, mai vechi sau mai noi, a fost un domnitor controversat. Nu-i cazul să reluăm noi, aici, aceste teze care-l pun pe Cuza într-o lumină nu tocmai favorabilă, ci să dăm cuvântul, mai întâi, lui Mihail Kogălniceanu, mare personalitate politică și culturală a vremii, care a ținut un discurs celebru, cu prilejul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Moldovei, și apoi marelui Nicolae Iorga care încoronează discursul acestuia, cu ocazia celebrării centenarului lui Cuza. Personal, nu-mi dă mâna să-i combat pe cei doi corifei ai neamului românesc!
Mihail Kogălniceanu: „Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii Domn cetățean!”
„După 154 ani de dureri, de umiliri și de degradare națională, Moldova a reintrat în vechiul ei drept, consfințit prin capitulațiile sale, dreptul de a-și alege pe capul său, pe Domn. Prin înălțarea ta pe tronul lui Ștefan cel Mare, s-a înălțat însăși naționalitatea română… Alegându-te pe tine Domn în țara noastră, am voit să arătăm lumii ceea ce toată țara dorește: la legi noi, oameni noi.
O Doamne! Mare și frumoasă îți este misiunea. Constituția din 7 (19) august ne însemnează o epocă nouă și Măria ta ești chemat s-o deschizi! Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria ta, ca Domn fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu acei pentru care mai toți Domnii trecuți au fost nepăsători sau răi… Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace și de dreptate; împacă patimile și urile dintre noi și reintrodu în mijlocul nostru strămoșească frăție. Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetățean; urechea ta fie pururea deschisă la adevăr și închisă la minciuni și la lingușire.
Porți un frumos și scump nume, numele lui Alexandru cel Bun. Să trăiești dar mulți ani, o Doamne! ca prin dreptatea Europei, prin dezvoltarea instituțiilor noastre, prin simțămintele tale patriotice să mai putem ajunge la acele timpuri glorioase ale nației noastre, când Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor din Bizanț că România nu are ocrotitor decât pe Dumnezeu și sabia sa. Să trăiești, Măria ta!”*
Nicolae Iorga: „Alexandru Ioan Cuza a fost un prieten sigur și fără pretenții!”
„Alexandru Ioan Cuza a fost un prieten sigur și fără pretenții, îndatoritor și plin de iertare ca în zilele de sărăcie și obscuritate, un frate bun cu cei mai umiliți din neamul său, spre care se cobora adeseori necunoscut și vădindu-se deodată prin darul domnesc, împărătesc, al facerii de bine; un înțelegător al celor mai înalte idealuri, în stare să ție, pentru apărarea lor, pieptul înaintea dușmanilor; un vrednic campion al țării, a cărei demnitate a exprimat-o în cuvinte de mândrie ce nu se puteau uita.
Ca orice om, a avut greutăți în viață: prieteni de care s-a putut plânge, dușmani cu care s-a putut lăuda; a întâlnit greutăți pe care le-a răzbit, altele înaintea cărora s-a oprit, prea slab ca să poată face ceea ce nu face decât timpul în desfășurarea veacurilor. Avea însă o mare personalitate, era în el un prinos de energie gata să se reverse în toate direcțiile, în cele omenești care se iartă, în altele, mai puțin omenești care nu se iartă. Cuza nu a pretins să fie mai mult decât ceea ce cerea vremea lui, dar a avut superiorul bun simț și marele talent politic de a nu fi niciodată mai puțin decât ceea ce vremea cere de la un om în situația lui”.
Alexandru Ioan Cuza a cunoscut sărăcia alor săi, cunoscând omenia celor de care era înconjurat, cunoscând religia în bisericuța din sat, cunoscând pe sătean la brazda lui, cunoscând pe boier îndeplinindu-și rolul lui cultural și social, el a cunoscut poporul în ceea ce are mai esențial, în ceea ce are mai adânc, mai valoros și mai sacru”.
* (sursa: I. Lupaș, Istoria unirii românilor, Fundația culturală regală “Principele Carol”, București, 1937).
