AcasăOra SatuluiDomnul Marius Oprescu este omul care m-a convins să fac trecerea de...

Domnul Marius Oprescu este omul care m-a convins să fac trecerea de la PNL la PSD!

Într-un sistem politic și administrativ  putred, așa cum este cel din România, se pune întrebarea: când dă dovadă de demnitate și responsabilitate un primar, atunci când se încăpățânează să rămână fidel partidului care l-a propulsat, riscând să fie repudiat de cetățenii pe care-i păstorește sau atunci când face un compromis și se înscrie în partidul aflat la putere, rezolvându-și astfel o parte dintre angajamentele făcute în campania electorală față de comunitate?

Știm, oameni buni… Ne veți spune că – într-o democrație adevărată și într-un sistem administrativ racordat la valorile europene, alocările de fonduri guvernamentale sau de altă natură, către comunitățile patriei, nu se fac pe criterii politice.

ion sofaru primar valeni 596Ok, suntem de acord cu această zicere, însă – în România – democrația este originală de la Iliescu-citire, iar sistemul administrativ – fără echivalent în vreo țară civilizată – are chipul nealterat al lui Michi Șpagă, Octav Cozmâncă, Viorel Hrebenciuc, Traian Băsescu, Adriean Videanu, Emil Boc, Liviu Dragnea, Victor Ponta, ca să enumerăm doar câțiva dintre părinții și continuatorii acestui sistem politic absolut imbecil din România.

Și atunci, un primar, fie el și de bună-credință, cum este Ion Șofaru, primul gospodar al comunei Văleni ce să aleagă? Mândria rămânerii sale cu carnet de liberal în buzunar, dar părăsit de autorități și dezavuat de comunitate, ori predarea sa cu arme și bagaje, pentru a primi de la putere fondurile necesare proiectelor și investițiilor demarate sau pe punctul de a fi demarate?

Ion Șofaru a ales să treacă la PSD, considerând că, prin acest gest, toate visele sale administrative acelea de a da oamenilor din Văleni acel grad de confort și civilizație, se vor înfăptui.

Iată rezultatul compromisului onorabil pe care destoinicul primar Ion Șofaru l-a făcut, sacrificându-se pe sine, dar fiind astăzi mult mai aproape de cămașa de vreme rea a cetăalimentare cu apa valenițenilor comunei sale. 

D-le primar, ați venit la primărie pentru a face ceea ce n-a făcut, atâta amar de vreme, fostul primar. Puteți să ne spuneți ce ați făcut de când ați început mandatul?

Îmi este foarte greu să dau timpul înapoi cu doi ani și jumătate de când am preluat frâiele acestei primării. Așadar, mă voi referi la ceea ce facem astăzi.

Fac aici referire la sistemul de alimentare cu apă, unde suntem pe faza terminală a acestui proiect, iar până la finele anului trebuie să încheiem lucrările la acest proiect. Este vorba despre un proiect început în 2009 – „Lucrări de reabilitare ale instalației de alimentare cu apă în satele Popești și Văleni”. În fapt, am forat două puțuri: unul funcționează, iar altul este de rezervă. Și, pe o lungime de 14 km, am înlocuit conducta metalică cu conductă PVC. Sperăm să finalizăm această lucrare într-o lună de zile. Banii îi avem alocați, urmând ca, la finele lucrării, să facem documentele de recepție, constructorul să-și încaseze banii și noi să putem spune că am finalizat un proiect din 2009. Acesta a fost unul dintre proiectele restanță ale fostei adminigradinita in constructie valenistrații.

O altă lucrare foarte importantă este o investiție începută în 2007. Este vorba de construirea unei grădinițe, unde timp de șapte ani nu s-a mai făcut nimic. Acum s-au găsit bani, cu ajutorul conducerii județului și noi am putut relua lucrările din data de 11 august. Săptămâna trecută am turnat placa și deja începem să lucrăm la partea de acoperiș. Am promisiuni din partea constructorilor și din partea conducerii județului că, până la data de 15 septembrie 2015, copiii din comuna Văleni se pot bucura de noua investiție.

punte peste vedea valeniLucrăm la ora actuală la îndepărtarea urmărilor provocate de ploile abundente din primăvară. Sunt informat că vom primi 1 miliard de lei vechi, ca să refacem drumurile comunale, să refacem o punte care traversează Râul Vedea, care a fost luată de apă și altele. De asemenea, în ultimele două luni de zile, am finalizat lucrările de împrejmuire a două cimitire de pe raza localității. Este vorba de peste 300 milioane de lei bani vechi, din fonduri proprii.

biserica valeni 596Avem, la ora actuală, niște lucrări de amenajare la o Biserică din satul Tirișneag. Acolo amenajăm niște alei, unde montăm pavele… Tot în acest proiect al preotului, susținut de primărie, este ridicarea unei clopotnițe noi.

Am făcut lucrări de reparații la acoperișul Dispensarului Comunal. După mulți ani, am putut interveni și am putut face și această lucrare.

Nu-i lipsită de importanță nici implicarea primăriei în lucrările de reparație, lucrari drumuri valeniamenajare și a tot ceea ce a trebuit pentru punerea în funcțiune și pregătirea școlilor pentru începutul noului an școlar. Tot pentru școală, astăzi am semnat ordinul de plată ca să procurăm materiale, pentru a face o magazie de lemne. O magazie pe care o vom finaliza în primăvara anului viitor.

Am enumerat aici ceea ce am făcut în urmă cu un an sau în urmă cu doi ani. Vă spun lucrări făcute în ultima jumătate de an, mai precis de când eu am făcut acea trecere către PSD. Vreau să mulțumesc conducerii județului, pentru că a fost alături de mine, m-a sprijinit și astăzi putem vorbi de multe lucrări pe raza comunei Văleni.

camin cultural valeniD-le primar, unul dintre dezideratele dvs. din campania electorală pentru primărie a fost renovarea Căminului Cultural. Ați făcut ceva în sensul acesta?

Vedeți că îmi este foarte greu să enumăr ceea ce am făcut de doi ani, de când sunt la primărie. Iată, acesta este unul dintre obiective de care uitasem să vă menționez. Și la ora actuală lucrăm la reabilitarea Căminului Cultural. Căminul Cultural este cuprins într-un proiect de reabilitare pe fonduri europene. Trebuia să încheiem lucrările până la finele lunii octombrie. Dar am solicitat un termen, de comun acord cu constructorul, am propus un alt termen. Un termen necesar atât nouă cât și constructorului. Noi trebuia să venin cu o cofinanțare de peste 1 miliard de lei vechi. Și nu am avut banii aceștia, ca să putem finaliza lucrarea. Noul termen este până în primăvară, iar în primăvară sperăm să ne bucurăm cu toții de o nouă față a Căminului Cultural. S-au făcut lucrări importante: s-a refăcut acoperișul în totalitate, s-a mai înălțat cu o jumătate de metru, se reface scena, s-a făcut exteriorul și se lucrează la interior.

Aceasta era ambiția mea, pentru că, odată cu venirea mea la primărie am redeschis activitatea culturală la nivel de comună. Avem formație de dansuri populare, avem formație de muzică populară, de dansuri moderne.

De asemenea, avem o echipă de fotbal de care suntem mândri. Este în Seria D a Campionatului Județean și, de fiecare dată, în ultimii ani, ocupă poziții fruntașe. Anul trecut, am terminat campionatul pe locul trei, alături de echipe importante ale acestui județ. Și anul acesta suntem pe poziții fruntașe…

sala de sport valeniAți mai avut o ambiție: să-i faceți fostului primar o sală de sport la școală! Având în vedere că fostul primar este profesor de sport. Ați reușit?

Nu era o ambiție personală, era o ambiție  dedicată copiilor din comuna Văleni, pentru care am reușit, totuși, să dau o nouă față acestei săli de sport. O sală de sport pe care fostul primar n-a avut-o în atenție, deși era profesor de sport, și acum își desfășoară activitatea în cadrul liceului, tot în această funcție de profesor de sport și chiar în acea clădire.

Mă bucur că am reușit, cu foarte puțini bani, niște terenuri de joacă pentru copii. Era în intenția mea să fac un teren de tenis de câmp, dar nu am avut banii necesari. Sala de sport a fost renovată prin refacerea interiorului și exteriorului, făcând-o uzuală. Până atunci era folosită mai mult ca depozit de materiale de construcții.

Poate ne doream și noi o sală foarte modernă, așa cum au multe localități ale județului Olt, dar cărora le mai trebuie copii. La noi lucrurile stau invers: avem copii, dar avem o sală de sport făcută în urmă cu 40-50 de ani.

Credeți că trecerea dvs. la PSD a fost determinantă, în sensul a ceea ce ați făcut după? Cum au reacționat oamenii din comună, când au aflat că treceți la PSD?

Vreau să încep cu un răspuns la ultima dvs. întrebare. Oamenii, și dvs. cred că sunteți convins, au votat omul Ion Șofaru. Nu au votat partidul pe listele căruia eu am candidat. Într-adevăr, eu am fost ales pe listele PNL, dar oamenii au votat omul. La ora actuală, eu sunt mândru că pot veni cu argumente în fața oamenilor, că – numai făcând trecerea către PSD – am putut astăzi face atâtea lucruri.

Când am candidat, în urmă cu peste doi ani, pe listele PNL, n-am făcut-o cu convingerea că PNL este formațiunea care mă reprezintă sau că alături de PNL țara va cunoaște o perioadă de înflorire. Acolo am mai găsit loc pentru a putea candida la postul de primar. Un loc și un culoar favorabil, pentru a câștiga alegerile. Mi-am dorit să câștig alegerile, ca să pot demonstra că și în Văleni se pot face lucruri frumoase, atunci când pe scaunul de primar e un om care are ambiție, un om care știe să utilizeze rațional banul public, un om care are nevoie permanent de sprijinul cetățenilor.

Viceprimarul dvs. a rămas la PNL. Aveți vreo problemă în acest sens?

Nu. Nu am nicio problemă. La fel ca și mine, viceprimarul a demonstrat că e un om de acțiune, un om capabil să facă treabă peste tot pe unde a muncit. Pe unde a muncit, în mediul privat, a lăsat o părere bună. Sunt foarte mulțumit de felul și de colaborarea pe care o avem, de fel cum se implică, de felul cum își duce la îndeplinire sarcinile. Nu mă interesează culoarea lui politică, atâta timp cât își duce la îndeplinire sarcinile pe care le are conform statutului de viceprimar. Pentru mine este binevenit și un prieten adevărat.

S-a schimbat ponderea în consiliul local?

Încă nu s-a terminat perioada de exprimare a opțiunilor, dar am avut o discuție cu o parte dintre consilierii PNL, cei alături de care eu am fost ales primar. Am înțeles opțiunile dumnealor și n-am vrut să le impun absolut nimic. Unii vor trece la PSD, și-au făcut și adeziunile, iar o parte dintre ei vor rămâne și vor activa în cadrul consiliului ca independenți, urmând să mă sprijine în toate acțiunile pe care eu le voi întreprinde la nivel de comună. Vor să fie independenți politic, până când se va așeza scena politică.

Credeți că numirea lui Vâlcov în funcția de ministru al Bugetului este un folos pentru județul nostru?

Un mare folos… Dumnealui a mers acolo, pentru a face ceva pentru județul Olt. Și dumnealui și-a dorit foarte mult acea autostradă, care să lege Piteștiul de Slatina și de Craiova, și-a dorit acea centură ocolitoare. Sperăm, ca de data aceasta, având frâiele în mâna dumnealui să reușească. Prezența dumnealui pe această funcție este foarte benefică. V-am spus că suntem nominalizate printre cele 29 de localități care vor primi bani pentru refacerea infrastructurii, în urma inundațiilor. Acești bani sunt veniți chiar de la ministerul dânsului.

Aceasta e o dovadă clară că deja a început să funcționeze și să ajute județul care l-a propulsat pe scara politică. Județul Olt va avea mult de câștigat.

Cum l-ați caracteriza pe Marius Oprescu, vicepreședintele CJ Olt?

Pe d-l vicepreședinte îl cunosc de foarte puțin timp. Dar dumnealui este omul care m-a convins că trebuie să fiu alături de dumnealor. Este omul care m-a convins să fac trecerea aceasta de la PNL la PSD. D-l Marius Oprescu este omul alături de care m-am afișat în toate aparițiile publice. Și e omul la care bat de fiecare dată la ușă, cu convingerea că vom găsi o soluție la orice problemă.

Nu mai târziu de zilele trecute, eram la dumnealui în birou și i-am explicat cum că am probleme pe un drum județean cu asfaltul. Mare mi-a fost surprinderea că astăzi, în momentul în care dvs. sunteți aici, mi-a și trimis o echipă de intervenție. Deci, pe drumul respectiv, pe care eu am semnalat că sunt probleme deosebite, se lucrează.

Și mă bucură enorm pentru că ceea ce vorbim și realizăm. Am mare încredere în acest om și sper ca timpurile să nu-l schimbe.

Victor Ponta sau Klaus Iohannis?

Îmi doresc din suflet să avem și președinția. Avem guvernul, avem toate pârghiile economice și îmi doresc și președinția. PSD, alături de partidele din coaliție, este un partid puternic și sunt convins că în 16 noiembrie Victor Ponta va fi președintele României.

LINIA ÎNTÂI

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.

3 COMENTARII

  1. ,, n-am făcut-o cu convingerea că PNL este formațiunea care mă reprezintă sau că alături de PNL țara va cunoaște o perioadă de înflorire. Acolo am mai găsit loc pentru a putea candida la postul de primar. Un loc și un culoar favorabil, pentru a câștiga alegerile” Si in urma cu 6 ani a candidat din partea PNL ! Ce om , ce caracter !

  2. este totul bine si frumos. . FELICIITARI SI SUCCES IN CONTINUARE ! CIND SE VA FACE SI CANALIZARE ?

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments