Recent, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” Olt, a avut loc o conferință de presă susținută de colonel Răzvan Arion, șeful Serviciului Logistic al ISU Olt, și plutonier major Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al instituției. Tema întâlnirii a fost prezentarea echipamentelor primite în cadrul proiectului derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – „Răspunsul eficient salvează vieți”.
„Până în acest moment, în dotarea salvatorilor olteni au intrat: o autospecială cu echipament specific pentru transport scafandri la intervenție (autospecială transport scafandri, ambarcațiune cu motor pentru intervenție scafandri, echipament individual specific), două ambarcațiuni de salvare din aluminiu cu motor, o motopompă de mare capacitate, o ambarcațiune pentru intervenție și salvare cu chilă rigidă și borduri moi, două autoturisme, două remorci peridoc pentru transportul ambarcațiunilor, cinci motopompe transportabile, 12 cordițe de salvare, 15 cange telescopice din aluminiu, cinci balize cu dispozitiv luminos, 20 de aparate pentru protecția respirației prevăzute cu sistem de alarmare în caz de lipsă a mișcării și 14 veste de salvare cu ham integrat. Valoarea totală a echipamentelor primite este de peste 1.500.000 lei”, a precizat Alin Băsășteanu.
Echipamentele primite vor fi distribuite astfel: Inspecția de Prevenire – două autoturisme Dacia Logan 1,5 DCI, Detașamentul Slatina: autospecială cu echipament specific pentru transport scafandri la intervenție (autospecială transport scafandri, ambarcațiune cu motor pentru intervenție scafandri, echipament individual specific), ambarcațiune de salvare din aluminiu cu motor, remorcă peridoc, două motopompe transportabile; Detașamentul Caracal: ambarcațiune de salvare din aluminiu cu motor, motopompă de mare capacitate, două motopompe transportabile, remorcă peridoc; Stația Scornicești: ambarcațiune pentru intervenție și salvare cu chilă rigidă și borduri moi, motopompă transportabilă. Celelalte echipamente vor fi distribuite, proporțional, către toate subunitățile ISU Olt.
Proiectul „Răspunsul eficient salvează vieți” este finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013, Axa prioritară 5, Implementarea infrastructurii adecvate pentru prevenirea riscului natural în zonele cele mai expuse la risc.
Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc eficientizarea sistemului de comunicații pe timpul intervențiilor pentru limitarea și înlăturarea efectelor situațiilor de urgență determinate de inundații, asigurarea eficienței intervențiilor în zone greu accesibile și modernizarea sistemului de pregătire a personalului care execută misiuni de căutare-salvare în mediul acvatic și în zonele afectate de inundații.
Ionuț DUMITRESCU