AcasăActualitateDouă mâini ȘI o inimă pentru o șansă

Două mâini ȘI o inimă pentru o șansă

La sfârșitul săptămânii trecute, Biblioteca Județeană Ion Minulescu din Slatina a găzduit deschiderea campaniei de donare de sânge și acordare de prim-ajutor prin proiectul „Două mâini ȘI o inimă pentru o șansă”, sub coordonarea Clubului Soroptimist Internațional Slatina.  Proiectul este implementat în parteneriat cu Clubul Soroptimist Internațional Arendal-Grimstad din Norvegia și se încadrează în parteneriatul pentru educație civică.

Trebuie menționat faptul că proiectul se desfășoară în colaborare cu Consiliul Județean Olt, Primăria Municipiului Slatina, Spitalul de Urgență Slatina, Centrul de Transfuzii Sangvine, Inspectoratul Școlar Județean Olt și Biblioteca Județeană Slatina.

club soroptimist 662 22„Acțiunea are drept scop sensibilizarea tinerei generații, în vederea donării de sânge pentru salvarea de vieți omenești, precum și conștientizarea importanței cunoașterii și aplicării de către tineri, a tehnicilor de acordare a primului ajutor în caz de urgență. Manifestarea este dedicată zilei de 14 iunie, zi declarată de OMS, cu începere din 2005 – Ziua mondială a donatorului de sânge”, a declarat Valeria Șoaică, președintele Clubului Soroptimist  Internațional Slatina.

Ionuț Dumitrescu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments